(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Sala Elvire Popesco era aproape plină de studenți, absolvenți și profesori de la UNATC. Judecând după reacțiile lor din timpul proiecției de avanpremieră din 6 aprilie, am dedus că mulți dintre ei avuseseră de-a face cu „omul cu umbra” sau auziseră de el. O legendă în cadrul universității, acest om a marcat destine și a lăsat în urmă o moștenire demnă de pomenit.
Gheorghe Blondă este tehnicianul laboratorului foto analog de la departamentul de film al UNATC Bucureşti. Sub semnul modernizării, urmează să fie înlocuit de noua conducere, punând capăt carierei sale de-o viaţă. În paralel cu protestele anticorupţie din 2017 din România, filmul propune o privire umanistă asupra unei instituţii care funcţionează ca o oglindă a autorităţilor ce conduc ţara. Lupta lui Gheorghe de a-şi păstra slujba devine o chestiune de viaţă şi de moarte, mai mult decât o tranziţie tehnologică, aşa cum o motivează conducerea universităţii.
Spre disperarea celor prezenți la avanpremieră, am avut o intervenție destul de lungă la microfon. Filmul îmi imprimă o anumită nostalgie, deoarece îmi aduce de anul I la FJSC, când am luat contact cu laboratorul foto. Încă din prima zi, mi s-a părut un domeniu fascinant, așa că, nu după mult timp, mi-am cumpărat aparatele necesare și am început să developez fotografii în baia mătușii la care locuiam. Când m-am mutat în cămin, am obținut cheia de la laboratorul foto și seara mă puteam izola acolo pentru a developa și transfera clișeele pe hârtie foto.
Citește și: Urîta fiică a profesorului
Am recunoscut în acest film lungul hol care duce la laborator, aglomerația de studenți din jurul lui Nea Jorj, instrucțiunile scrise cu markerul pe faianță, zgomotul dulapului de uscare a filmelor etc. Însă Nea Jorj este unic, cu ritualurile, zicalele, vorbele lui porcoase, muzica clasică, poveștile de viață.
După proiecție, l-am întrebat pe Dragoș Hanciu, regizorul filmului „Omul cu umbra”, dacă mai este nevoie să mai vorbim azi despre mediile de stocare dispărute (dar nu cu totul), care au devenit astăzi apanajul unor pasionați: filmul foto, discurile de vinil și casetele, CD-urile etc. El a spus că este necesar, ca să le putem înțelege pe cele de azi. Sunt de acord cu atitudinea asta și consider că acest lucru este important mai ales pentru un student la Film de astăzi.
Din păcate, Nea Jorj a murit anul trecut de „inimă rea”. Ultima oară când regizorul l-a întâlnit, bătrânul tehnician a spus, în stilul său caracteristic:
„Băi, ce bătrânețe de căcat am!”
După vizionare, mi-a rămas în minte acest personaj ca de basm: eșarfele lui, cafeaua făcută cu fierbătorul și „Preludiu la după-amiaza unui faun” pe fundal.
Documentarul are premiera în 15 aprilie și vă sfătuiesc să-l găsiți prin oraș și să-l vedeți (de exemplu, la Cinema Union).