(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)
Am auzit de această carte în contextul războiului din Ucraina. Se spunea despre ea că este una în care se prevede ascensiunea unui dictator în fost Uniune Sovietică. Într-adevăr, Genialissimo din carte are caracteristicile lui Putin de astăzi. Cartea a fost scrisă începând cu 1982 și a apărut în 1986, la doi ani după acel „1984” prezis de George Orwell.
„Iată Uniunea Sovietică – populația ei arată supunere față de regim doar în aparență; de fapt, oamenii nu au decât dispreț pentru lozinci și fraze sterotipte. Ei răspund muncind prost, bând mult și furând în stânga și în dreapta. Fratele mai mare este ținta ridicolului și subiectul unor glume nesfârșite.”
Vladimir Voinovici combină experiența proprie cu ficțiunea. După ce a început să critice Uniunea Sovietică, autoritățile ruse nu mai știu cum să procedeze cu el. În cele din urmă, scriitorul se retrage în Germania. În carte, scriitorul beneficiază de o călătorie în timp pentru a ajunge în Rusia de peste 60 de ani.
„Moscova 2042” este un roman satiric, în care alter ego-ul autorului vede cum comunismul a fost construit cu succes în singurul oraș, Moscova. Curând devine clar că sistemul politic din țară nu este o utopie și că Rusia este condusă de „Partidul Comunist al Securității Statului” care combină KGB, Partidul Comunist și Biserica Ortodoxă Rusă. Partidul este condus de fostul general KGB, Bukașin, care s-a întâlnit anterior cu personajul principal al romanului în Germania. Un slavofil extrem, Sim Karnavalov (parodie a lui Aleksandr Soljenițîn) intră în Moscova pe un cal alb, ca salvator.
Printr-o întâmplare, scriitorul află nu numai că este inventată călătoria în timp, dar și că ea se realizează cu un avion obișnuit al companiei Lufthansa, în cadrul unui zbor tradițional, în care se servește mâncare, dar și băutură la discreție. Pasagerii sunt dintre cei mai diverși:
„O femeie în jur de patruzeci de ani, cu o față gălbuie, spera să se vindece de cancer în viitor. Reprezentantul unei companii importante urma să afle dacă acea conductă de gaz sovietică către Europa de Vest va fi operațională în șaizeci de ani. Așteptând la coadă pentru toaletă, m-am întâlnit cu un coleg rus care călătorea în viitor în speranța restabilirii monarhiei.”
Înainte de a pleca în călătorie, autorul este asaltat de tot felul de oameni:
- ziarul New York Times îl plătește ca să scrie la întoarcere un reportaj;
- arabii îi dau bani ca să se întoarcă cu planul bombei cu hidrogen a rușilor;
- un agent KGB îl racolează ca să scrie un raport despre cum e viața în „Hawaii”.
Cartea este plină de umor fin și un SF subtil, deși nu lipsesc descrierile grandioase, în genul celor realizate de Jules Verne pe mai multe pagini, în romanele sale de aventuri și știință. Voinovici se autoironizează, face haz de sovieticii de „atunci” și de „acum” și intră chiar în discuții filozofice despre comunism și cum poate fi el (dacă mai poate) fi construit.
„Am făcut cercetări masive despre bărbi, pe care oricine dorește le poate face practic în orice bibliotecă din lume. Dar, pentru cei prea leneși să meargă la bibliotecă, voi spune pe scurt că sunt profund convins că bărbile joacă un rol foarte important în diseminarea ideilor și doctrinelor avansate și în câștigarea minților. Cred că marxismul nu ar fi fost niciodată capabil să cucerească masele dacă Marx s-ar fi bărbierit la un moment dat, chiar dacă ar fi fost forțat să facă acest lucru. Lenin, Castro și Khomeini nu ar fi putut produce revoluții dacă ar fi fost rași. Desigur, puterea a fost uneori preluată într-o țară sau alta, iar teritoriul a fost supus de oameni care aveau doar mustață și care uneori chiar nu aveau. Dar niciun bărbat fără barbă nu a fost vreodată cunoscut ca profet.”
Moscova din 2042 este organizată tot pe clase sociale, deși, evident, acest lucru nu este recunoscut de mai-marii țării. Ca să primească mâncare și alte lucruri (materie primară), oamenii trebuie să predea materie secundară (fecale), pe baza cărora li se distribuie cartele (un monument din Moscova, a cărui imagine este reprodusă pe coperta cărții, îl arată pe Genialissimo cu o găleată în mână, gata să colecteze materia secundară). Acea materie predată este folosită pentru a produce gaze. Moscova are trei cercuri, pe baza aproprierii țărilor din jur de doctrina comunistă și este organizată în provincii, trei dintre ele fiind Polonia, Bulgaria și România.
Volumul este presărat de ideologii absurde, cum ar fi cea conform căreia ceea ce visezi este realitate. Fiecare cetățean are realitatea lui și nu o poate contesta pe a altuia. O altă idee ciudată este că trebuie să construiești comunismul ca să-l distrugi. Spre finalul romanului, comunismul intră în degradare, dar este înlocuit rapid de o ideologie asemănătoare.
„Dar să ne întoarcem la visul tău. Dacă ai visat o viață atât de frumoasă, de ce nu ai dezvoltat ideea mai departe? La urma urmei, adevărul este că toți trăim din iluzii. Visele sunt materie primară, iar viața este materie secundară, iar acest lucru este ușor de demonstrat. Uneori avem vise urâte, dar nu vrem întotdeauna să ne trezim din ele. Dar, când se întâmplă ceva rău în viață, vrem mereu să mergem la culcare. Și asta e drept. Pentru că visele sunt mult mai bogate decât viața. În visele noastre mâncăm ce ne place, avem femeile pe care ni le dorim, în vise murim și revenim la viață, dar în viața reală nu putem face decât primul lucru.”
Cât despre Genialissimo… ei bine, cultul personalității este la locul lui, personajul este mitic, venerat de la cei mici până la cei bătrâni și i se acordă calități de zeu. Acest nou Big Brother supraveghează lumea sa din avion, survolându-și țara și aplicând sancțiuni atunci când vede abateri de la dogmă.
„— Cum vezi Rusia viitorului? Ai vreo speranță că o formă democratică de guvernare va triumfa acolo?”
— Niciuna! protestă Simici cu pasiune. Mult lăudata voastră democrație nu ne convine nouă, rușilor. O situație în care fiecare prost își poate exprima părerea și spune autorităților ce ar trebui sau nu ar trebui să facă nu este pentru noi. Avem nevoie de un singur conducător care să dețină autoritate absolută și să știe exact unde să meargă și de ce”.
— Și crezi că există asemenea conducători?
— Poate că nu, dar ar putea, spuse Simici cu subînțeles, schimbând priviri cu Janet.”
Vă recomand această carte scrisă de un dizident, dacă vreți să înțelegeți un pic din spiritul autoritar care a dominat Rusia de-a lungul timpului, dacă vreți să aflați mai multe despre comunism într-un stil ironic, critic și presărat de imaginație.