(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
În ultimele trei săptămîni, am mers cu vreo două trenuri, patru mașini și două autobuze. Am fost în vreo patru orașe și două sate. Am participat la două evenimente la care am făcut fotografii, am filmat și am scris.
Există o anumită plăcere în pasivitatea de a fi transportat, mai ales pe distanțe lungi. Cînd stai lîngă șofer, responsabilitatea ta este să-l ții de vorbă, ca să nu adoarmă. Asta cere o anumită pregătire a unei liste de subiecte, dar uneori trebuie să mai și ascunzi că te gîndești la ale tale, părînd că ești atent la discuție.
- La unul dintre drumuri, discuția s-a învîrtit în jurul acului de la kilometrajul Daciei, care funcționa numai cînd avea el chef.
- Într-o altă călătorie, am explorat posturi de radio locale și am dat peste muzică populară inedită.
- Un alt drum cu mașina a fost dominat de o discuție despre educație și rolul profilor în ziua de azi.
- Într-unul din drumurile cu trenul, am fost surprins să constat cum o fată cu figură de tocilară se uită la laptop la un film de acțiune zgomotos, fără să-și pună căștile.
Călătoriile frecvente cu mijloace de transport diferite îți oferă o senzație contradictorie: libertate combinată cu provizoriu. Cînd dormi în cinci paturi diferite și mănînci în stații de benzină sau din pachet, începi să prețuiești alte lucruri: oamenii, discuțiile, așezările prin care treci. Dar începi să prețuiești uneori și liniștea din trenul respectiv (unii ar spune că e zgomotos chiar și atunci trenul), comparativ cu zgomotele de renovare și de copii din casă. Atunci e cel mai bun moment să deschizi laptopul și să scrii ce-ți trece prin cap, în speranța că alți oameni vor găsi atractiv textul tău.
La Sibiel, am fost dus cu vreo cinci mașini numai în interiorul satului, între pensiunea unde era evenimentul și pensiunea unde eram cazat sau între sat și oraș, iar la Mamaia, la triatlon, vreo trei mașini diferite mi-au ținut loc de birou, cînd aveam de pus fotografii online sau de actualizat pagina de Facebook a evenimentului.
Dar poate cea mai stranie senzație am avut-o în Buzău, cînd am constatat că nu mai am baterie la laptop și telefon și trebuia să iau alt tren. Am coborît, am reperat două prize la un chioșc închis din gară și mi-am încărcat aparatele. Eram în orașul natal dar nu rămîneam în el, era seară și trenurile treceau în ambele direcții și opreau acolo doar cîteva minute. Peste liniile de cale ferată, se profila fabrica Boromir. Peste 15 minute, luam celălalt tren. Devenisem trecător în propriul meu oraș.