(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
Atunci cînd Mugur Ciumăgeanu a pomenit din prima de antidepresive, știam că vor fi reacții în public la workshop-ul susținut alături de Teodora Zăbavă în cadrul proiectului Veteranii depresiei, inițiat de GMP 
Advertising, Webstyler și TVR. Cei doi tocmai simulau că sunt psihiatru și pacient și au prima lor ședință de consiliere. Evenimentul a avut loc în 28 martie, la IAA House și a fost transmis în direct pe site-ul Veteraniidepresiei.ro.
Scopul principal al acestui proiect este de a crea o rețea de oameni care au trecut prin depresie, care și-au revenit și care-i pot ajuta și pe alții să depășească stările create de această afecțiune bizară, toate acestea ca mecanism de ajutor în plus față de terapie și medicamente.
În prima parte a workshop-ului, cei doi au făcut două jocuri de rol (psihiatru – pacient și depresiv – prietenă), au avut cîte o prezentare (Ciumăgeanu – istoria depresiei, mjloace de contracare, Zăbavă – depresia la vîrste tinere), au răspuns la întrebări și au moderat discuțiile. A doua parte nu a mai fost transmisă live și a constat în interpretarea rezultatelor testului Beck pe care l-au făcut participanții la început, dar și discuții pe cazuri concrete.
Iată o sinteză video de aprox. 12 minute a workshop-ului:
httpv://www.youtube.com/watch?v=znkwRaqjbJY
Cîteva idei cu care am rămas în urma discuțiilor și prezentărilor:
- Ciumăgeanu a sugerat încă de la început medicamente pentru că el a considerat, în cazul unei mame cu sindrom post-partum, că nu era timp pentru psihoterapie, care este un proces îndelungat. În depresia post-partum, este importantă legătura dintre mamă și copil și continuarea alăptării naturale. Specialistul s-a bazat pe pragmatismul situației și consideră că psihiatrii sunt „răi“ și nu oferă în mod tipic psihoterapii, ci soluții medicamentoase.
- Depresia nu se instalează imediat, este un proces îndelungat. Nu trebuie confundată cu unele stări pasagere de tip oboseală, tristețe etc. Este în regulă să fii trist sau să-ți plîngi morții o perioadă, dar unii nu mai pot ieși din acea stare și atunci au nevoie de ajutor extern.
- Dacă te confrunți cu o depresie, trebuie să încerci să te pui în situații simple (de exemplu, să ieși pentru a face mici cumpărături), ca să te (re)obișnuiești treptat cu cele complexe.
- Există un anumit transfer de competență cu terapeutul; nu-ți folosești toate resursele, pentru că știi că oricum vei primi răspunsuri de la el. Răspunsul la întrebarea „cît de mult să stau în terapie?“ este greu de dat.
Din păcate, nu au fost oferite mai multe detalii despre proiectul „Veteranii depresiei“, iar transmisiunea în direct s-a încheiat brusc. Deocamdată, site-ul oficial este destul de metaforic (depresia este comparată cu un război, de aici numele proiectului), iar susținerea din partea vizitatorilor nu are modalități concrete de exprimare, în afara unor postere și a unor elemente grafice pe care publicul le poate personaliza.
Pînă atunci, vă recomand o lectură excelentă în acest domeniu, care devine trepat, și în România, o „biblie“ de profil: cartea Demonul amiezii. O anatomie a depresiei de Andrew Solomon.