De la teatru la ciolan, e distanţă de un ban 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Am început seara cu Femeia din trecut, o piesă de Roland Schimmelpfennig la Teatrul Metropolis al lui George Ivaşcu. Am fost prima oară aseară la acest teatru înfiinţat de Ivaşcu din dorinţa de a populariza actorii tineri, încă studenţi sau absolvenţi.

Piesă cu o poveste simplă, care pune în balanţă o relaţie de o vară cu o căsnicie de 19 ani, pentru a arăta cît de repede se pot schimba sentimentele, deciziile, punctele de vedere. Mi-a plăcut efectul aproape cinematografic de schimbare a perspectivei narative – actriţa secundară care se afla în public dădea semnalul schimbării planurilor temporale, actorii mulîndu-se pe aceste marcaje.

A ieşit o piesă hipertextuală (sau intertextuală, depinde cum vreţi să o luaţi) care solicită mult activitatea cerebrală a spectatorilor, deşi cu unele accente comice.

Foarte mulţi tineri în sală, dar şi actori în vîrstă şi cunoscuţi ai actorilor şi ai lui Ivaşcu. La sfîrşit, aplauze politicoase, lipsite de kitchoasa ridicare în picioare care poate fi întîlnită la piesele în care joacă „monştri sacri” la alte teatre.

Am continuat cu o vizită la cortul German Fest din Piaţa Revoluţiei. În jurul cortului, nimeni, în afară de cei de la pază şi de organizatori. Înăuntru, atmosferă fierbinte provocată probabil de bere (1,7 lei paharul, nu se umple pînă la semn şi nu se dă rest).

Zeci de mese lungi cu feţe de masă albe şi bănci din lemn. Servirea cu mîncare se face la masă, cu farfurii şi tacîmuri pe bune, nu din plastic. Mîncarea bună, dar puţin cam scumpă pentru condiţiile de acolo (15 lei un ciolan cu varză, 12 lei o frigăruie mică de pui).

Tocmai cîntau cei de la Hara şi ştiţi că ăştia ştiu să cînte de pahar şi de dans. În faţa noastră, o masă cu vreo 8 bărbaţi în costum. Goleau pahare cu repeziciune, se luau de gît şi dansau pe perechi.

În faţa scenei, puţină lume, dar dansau oamenii şi pe lîngă mese. S-au făcut tradiţionalele hore şi trenuleţe, c-aşa-i la nuntă.

Mi-era cam milă de fetele care serveau. După ce că le-au îmbrăcat în costume medievalo-germane, trebuia să mai suporte şi apelative de tipul „pisi”, aluzii sexuale, pipăiri şi românească plată prin plasarea bancnotei între sîni. De ce se fac astea? Păi, ca să-i dau un răspuns şi Elsei: acumulare de testosteron, căsnicie încordată şi lipsită de unele bucurii fizice şi, evident, ancestrala dorinţă masculină de a vîna şi de a conduce turma.

Ideea e să nu mergeţi la teatru înainte de asta, pentru că nu mai aveţi chef de dans şi voie bună (deşi oamenii cîntau bine acolo pe scenă).

Poate mai mergem şi diseară, cîntă Jukebox. Dar nu mai iau ciolan decît peste un an.