(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
ACTUALIZARE
Nicolae Manolescu, despre „plagiatul psihic” în relaţie cu cel academic, într-un articol din Adevărul:
O profesoară de literatură, tot din Franţa, nemulţumită de programele de calculator folosite de unele universităţi pentru depistarea plagiatului, care s-ar limita la similitudini lexicale, şi-a propus crearea unui soft capabil să le „recunoască” pe cele stilistice. Cum „le style, c’est l’homme”, după vorba altui francez, ce dovadă mai temeinică, nu e aşa, am avea decât clona stilistică?
Eroarea acestui mod, dacă vreţi, psihanalitic de a defini plagiatul e dublă. Odată, fiindcă deplasează accentul de pe identitatea sau similitudinea de vocabular, care pot fi probate cu destulă precizie, pe asemănarea de stil, care numai cu greu poate fi deosebită de împrumuturi acceptate şi consacrate, precum pastişa sau parodia. A doua oară, fiindcă transformă într-o problemă de patologie, nu numai dorinţa de a fi plagiat („plagiomania”), ceea ce nu e exclus să fie, dar şi plagiatul ca atare, care e, pur şi simplu, un furt intelectual şi nu se tratează pe canapeaua psihanalistului, ci în boxa tribunalului, pe baza legii dreptului de autor.
Au trecut vreo 3 ani de cînd am descoperit ultimul plagiat. Dar 2009 a fost fructuos: două lucrări plagiate predate la cursul Cultura Internet , iar una dintre autoare a mai predat o lucrare plagiată şi unui alt profesor.
De ce plagiat
Prima lucrare era copiată integral de pe un site, cu text şi ilustraţii. A doua lucrare avea fragmente copiate din mai multe surse şi nu conţinea contribuţii originale. Am descoperit fărădelegile pentru că am procedat aşa cum fac de fiecare dată cînd am de citit lucrări ale studenţilor: am căutat pe Google fragmente care nu par formulate de intelectul studenţilor respectivi sau fragmente care ar necesita lecturi de background şi cercetare – adică muncă, o activitate cu care studenţii nu sunt nici pe departe obişnuiţi.
De am rămas mască
- În fiecare silabus al meu, pe care-l ofer studenţilor la prima întîlnire de la curs şi care e depus la biblioteca facultăţii, există următorul paragraf:
De la fiecare student se aşteaptă să-şi îndeplinească îndatoririle precizate la începutul cursului de către instructor şi să se comporte conform regulamentelor studenţeşti în vigoare. Deoarece cursul are o puternică tentă jurnalistică, termenele-limită precizate pentru predarea fiecărei teme trebuie respectate cu stricteţe. Întârzierile vor fi penalizate. Plagiatul va fi tratat cu toleranţă zero – orice student ale cărui lucrări se constată că au fost copiate din alte lucrări originale va fi automat exclus de la curs şi propus pentru exmatriculare în consiliul facultăţii.
- Înainte de a enunţa o temă, precizez că prefer lucrări proaste dar originale decît lucrări foarte bune dar plagiate.
- Cele două studente sunt la masterat în anul al doilea, ceea ce înseamnă că au mai trecut pe la cursurile mele şi cunosc lucrurile de care trebuie să se ferească. Ba una dintre ele a mai făcut o facultate şi tot n-a învăţat că nu se poate copia cu neruşinare din opera altuia.
- Cursul este despre Internet şi lumea digitală, eu stau toată ziua pe Internet şi predau lucruri care au legătură cu el, deci e cam aiurea să-mi trimită tocmai mie lucrări plagiate de pe net.
- La un curs cu ei din anul I, am avut o prezentare despre citarea surselor şi dreptul de autor (inclusiv Creative Commons).
Circumstanţe
Nici una dintre studente n-a încercat să-mi dea explicaţii despre lucrare decît la cererea mea, post-factum. Amîndouă au invocat motive personale care le-au determinat să recurgă la acest gest, irelevante însă în acest moment. Una dintre ele a trimis o lucrare originală după ce mi-a dat prin e-mail explicaţiile cerute de mine.
Ce voi face
Nota 1 este deja în catalog în dreptul numelui lor. Voi pune în discuţie cazurile lor la consiliul facultăţii. De obicei, consiliul recomandă rectoratului decizia de exmatriculare a studenţilor în cauză. Problema este că la noi comisiile de decizie din universităţi sunt puternic creştine şi milostive şi că studentele se pot reînmatricula în altă parte fără probleme. Ele pot deveni şefe în mass-media sau în industria comunicării sau pot deveni două autoare de romane de succes în care pot povesti această experienţă, după modelul Stephen Glass.
Mai multe despre subiectul plagiatului
Andreea Pora şi România curată şi Plagiatul, un obicei (Jurnalismonline.ro)
:|
Am n colege care fac treaba asta si ma seaca.
Chiar azi a luat una 10 la fotojurnalism cu poze facute de altcineva si eu care m-am chinuit si fac poze din pasiune am primit doar critici.
E bine ca tu observi treburile astea si ii sanctionezi.
Mi-e sila sa vad profesori naivi cum dau „jos palaria” in fata unor copii (de la copie, nu copil).
Plus ca de cand cu Cuvinte online, nu e saptamana sa nu bag cate un rand pe google din articolele primite si sa imi dea cu… rest.
Poţi face două lucruri:
– vorbeşti cu profesorul, îi demonstrezi că e plagiat şi îi ceri să acţioneze în consecinţă. Mai vorbeşti cu colega şi o convingi să refacă lucrarea.
– spui studentului care vă reprezintă în consiliu să spună despre asta în 25 ianuarie, la „Diverse”. Sau vii acolo şi expui problema.
:)Eu sunt din Sibiu, la facultatea de Jurnalistica de aici.. nu avem consiliu si n-am de gand sa mai fac nimic. In 3 ani am vazut ca nu se pot schimba multe. Doar ca aveam niste pretentii de la unii oameni. Acum nu mai am.
Dee, orice facultate are un consiliu, face parte din sistemul de administrare al facultăţii, publică sau privată.
Nu se va schimba nimic din cauza celor care spun că nu se va schimba nimic fără să încerce.
Deci eu sunt de vina :))
Facultatea de aici nici nu mai merita schimbare! Si crede-ma, am incercat (nu o data).
Tu, eu şi toţi cei care se blazează şi nu continuă schimbările.
Cam asta e directia in care se indreapta invatamntul romanesc..si in general cultura din tzarisoara.
M-aş bucura ca direcţia să fie asta: denunţarea plagiatului.
Ai fi unul din putinii mohicani ce isi doresc directia asta.Din pacate vintul inculturii, a cocalarismului, plagiatului si prostiei bate contrar 9a.
Eu n-am inteles niciodata chestia asta. Ne furam caciula singuri. Eu am preferat mereu sa nu ma prezint decat sa fur. Poate nu termini la timp, dar macar ramai cu ceva cand termini. Si-asa nu prea mai conteaza scoala daca practic nu esti in stare.
plagiatul face parte din cultuta universitara.
nu se copia in facultatea pe care am terminat=o eu pentru ca era la inceput. atunci nu existau prea multe lucrari/referate de stiinte politice pe net.
6 ani mai tarziu un profesor vindea el insusi lucrari de diploma.
era editorialist la Jurnalul National
George,
Nu te supara ca iti spun „pestele de la cap se impute”. Tu esti un „cap” diferit, mi-ai fost prof doua semestre, stiu ca nu faci parte din gloata.
Stiu profi care au dat note MARI la lucrarile de licenta, lucrari la care erau indrumatori, fara sa le vada… si nu era vorba de lucrari de la studenti eminenti. Aveau de ce sa se indoiasca si de calitate si de originalitate. Nu au citit un rand. Nu au vazut lucrarea dar au notat-o.
Cand stii ca asta e regula, tu – student lenes, care faci o facultate ca trebuie/te trimite mama/ ai nevoie de o diploma/ te plictisesti/etc – de ce sa nu incerci?!
Si daca stii ca a mers cu x profesori iti incerci norocul si cu (x+1)-lea prof…
Imi pare rau ca se intampla asa…dar asa functioneaza facultatea.
Si ca dovada, numara cati licentiati sunt anual la FJSC si intreaba-te daca tu ai cunoscut atatia studenti care merita sa plece cu diploma din cladirea aia…
Ziua buna!
Am fost studenta a acestei facultati, am intrat pe meritul meu, am absolvit pe meritul meu si sunt foarte mandra de asta.
La FJSC am muncit de am zbarnait, chiar si in conditiile in care eram la zi, lucram part -time in presa si ma luptam cu amenintarea trecerii la taxa si, MAI ALES, cu cea a DRAGUTZILOR DE COLEGI CARE PLAGIAU SI PLAGIAU, SI IAR PLAGIAU, APOI MAI SI FURAU SI, TOT ASA…
Pot spune ca pe vremea mea :), nu toti profii de la FJSC ishi dadeau seama de furtul fostilor mei colegi. Eu am mers mereu pe principiul „taci si inghite ca poate-poate se va reglementa odata situatia”. Hari era unul dintre cei care tineau la ideea de a preda o lucrare, proasta sau nu, DAR ORIGINALA. Mi-aduc aminte ca a mai prins nishte pitzipoance si nishte pitziponci cu furtul. Ce-a ieshit? Spectacol.
De aceea ma bucur. Ca nu te-ai „potolit”, Hari! :)
Poate itzi convingi colegii sa fie daca nu mai vigilentzi ca tine, macar mai atentzi si dedicatzi.
Cui?
Unei prese cu un viitor mai putzin sumbru decat cel de azi. Eu cred ca presa a ajuns in halul in care se afla azi si din cauza acestor plagiatori, care, vorba ta, ajung, datorita sau din cauza hazardului – nici eu nu mai stiu – vedete :), redactori, seniori editori sau, si mai grav, sefi prin industrie.
Promitzi ca ‘ii spui” in Consiliu?
n-am inteles o chestie sunt de acord ca plagiatul ar trebui sanctionat, dar ce vrei sa spui cu asta?
Ele pot deveni şefe în mass-media sau în industria comunicării sau pot deveni două autoare de romane de succes în care pot povesti această experienţă, după modelul Stephen Glass.
adica..sa zicem ca referirea la industria comunicarii e cat de cat pertinenta.. dar .. daca ar scrie un roman? dc isi continua viata? ar trebui condamnate la moarte pentru plagiat?
chiar nu inteleg.
Dana, există pericolul ca aceste specimene să termine facultatea să conducă trusturi mass-media. Sau, mai rău, să scape şi să scrie cărţi despre cum au scăpat. Dar mai bine vezi filmul.
Condamnate la moarte nu, pentru că nu mai există pedeapsa asta decît în SUA şi în alte ţări la fel democratice.
George, cred ca esti unul din putinii profesori care chiar pun in aplicare aceste reguli.
Ar fi interesant de stiut si cit de „milostiva” a fost comisia in aceste cazuri – sa vedem daca au sau nu finalitate.