(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Tocmai ce mă distram cu Opera Mobile 10 beta şi făcusem interviul video cu Jon S. Von Tetzchner şi am primit vestea că azi s-au lansat versiunile oficiale ale celor două browsere pentru mobil. Deci dacă ai un smartphone instalează direct Opera Mobile, pentru că are îmbunătăţiri clare:
- Speed Dial pentru a selecta automat anumite opţiuni apăsînd pe tastele corespunzătoare
- Deschiderea paginilor în tab-uri şi navigarea uşoară printre ele, fie că ai un telefon cu tastatură QWERTY ori cu touchscreen
- Un meniu mai uşor de folosit şi o bară de unelte în partea superioară (la versiunea pentru QWERTY)
- Password Manager să-ţi memoreze parolele introduse
Mie mi-a dat nişte erori referitoare la memorie, mai ales cînd am vrut să accesez Gmail în varianta desktop, dar în rest a mers foarte bine. Totuşi, la Opera Mobile 10, poţi încerca setarea unei valori mai mici la Disk Cache: tastează la adresă Opera:config, caută Disk Cache, apoi Size şi pune 2048 în locul valorii existente. Salvează, reporneşte browserul şi vezi dacă s-a schimbat ceva.
Dacă însă nu vrei să te enervezi, pune-ţi Opera Mini 5, pentru că în mod clar foloseşte mai puţine resurse.
Ambele browsere mi se pare că se mişcă mai repede şi par mai moderne, mai în ton cu vremurile. La Opera Mobile, îmi place că opţiunile logice sunt cele evidenţiate înainte ca utilizatorul să aleagă. De exemplu, la memorarea parolelor, opţiunea selectată din oficiu este „DA”.
Sper să nu-mi schimb impresia bună peste cîteva zile de folosire. Încercaţi-le şi voi şi spuneţi-vă părerea, că nu le strică un feedback chiar şi critic celor de la Opera.