(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
În România, n-am auzit să se organizeze acea „bachelor’s party” de care ni se tot pomeneşte în filmele americane. Noi nu avem un Las Vegas, unde să mergi ca să bei pînă vomiţi, privind stripteuse şi mîncînd chicken wings?
Pariez că nici belgienii nu fac asemenea petreceri, dar ceva-ceva tot au ei tradiţional. Am văzut zilele trecute un happening taman la Mont des Arts în Bruxelles.
Iniţial, am crezut că e doar o gaşcă de băieţi care bea bere în public, cum se obişnuieşte în Belgia. Dar lăzile frigorifice, casetofonul şi faptul că toţi purtau un tricou negru inscripţionat m-au băgat la bănuieli.
Singurul îmbrăcat altfel, un tip în blugi rupţi şi o cămaşă deteriorată, oprea fete pe stradă, încercînd să le vrăjească.
Pe unele dintre ele le convingea să-i dea bani şi să-i taie o bucată de material textil din pantaloni. Am crezut iniţial că băiatul îşi ajută colegii de băutură cu ceva mărunţiş. Dar gluma se îngroşa şi cercul în jurul tipului se strîngea.
După ce am pus obiectivul 55-200 mm la aparat, am observat că unele fragmente din blugii băiatului erau delimitate cu un marker şi aveau pe ele preţuri în euro. Tipul urma să se căsătorească şi ăsta era un fel de ultim gest masculin pe care-l făcea în calitate de burlac.
Nu în fiecare zi ai atîtea fete la picioare, care-ţi umblă în pantaloni. Ba una dintre ele s-a rujat vreo 3 minute temeinic, ca să poată depune un sărut pe cămaşa celibatarului.
Toate acestea sub privirile admirative a cîtorva cetăţene românce. Au primit şi ele tradiţionalele bucate şi cutii de bere, după ce s-au rugat de băieţii respectivi, folosind limbajul trupului şi expresia magică: „Dă şi mii!”
Cînd mă pregăteam să plec, burlacii au trecut la a oferi pahare de şampanie şi prăjituri şi nu m-ar fi mirat dacă ar fi fost gata şi de un număr de dans stradal.