Ei ne-au adus. Ne-au adus chiar la centrală. Ne-au dat un halat alb și o căciuliță albă. O mască de tifon. Am curățat teritoriul. O zi scormoneam, căutam pe jos, o zi deasupra, pe acoperișul reactorului. Peste tot cu lopata. Cei care erau urcați sus erau numiți „berze“. Roboții nu rezistau, tehnica înnebunise. Iar noi munceam. Se întâmpla să ne curgă sânge din urechi, din nas. Ne mânca pe gât. Ochii ne lăcrimau. Mereu se auzea un sunet monoton în urechi. Voiam să bem, dar nu aveam chef. Educația fizică era interzisă, să nu inspirăm degeaba radiații. Dar la muncă mergeam în camioane descoperite.
Dar am muncit bine. Și ne-am mândrit foarte tare cu asta.
LYON De ce-mi place eticheta transportului în comun 3
Înainte să plec de acasă la magazin sau mai știu eu unde, verific la ce oră să fiu în stație și cam la ce oră mă pot întoarce. Deci, fără timpi morți de așteptat ca blegul în stații. Este o treabă utilă mai ales în weekend-uri și de sărbători, cînd autobuzele vin mai rar.
