Atlantykron 2013, la Capidava, un vis ancorat în știință
Este un fenomen unic în România. Este vorba despre un loc în care se desfășoară demonstraţii ştiinţifice și cursuri de artă sau comunicare stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.
Este un fenomen unic în România. Este vorba despre un loc în care se desfășoară demonstraţii ştiinţifice și cursuri de artă sau comunicare stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.
Am realizat un grafic al emisiunilor pe care eu le-am găsit pomenite de cel puțin două ori. În afară de acestea, au fost o mulțime de alte titluri.
„Datorită acestei emisiuni am aflat lucruri, care mi-au fost de folos pe plan profesional. Am aflat cum este creat un instrument muzical, ce lovituri îi pot afecta sunetul și lemnul.”