Ce e cu televizoarele de la metrou 10

Mi-aş fi dorit ca Metrorex să investească în renovarea staţiilor de metrou, în aşa fel încît să nu mai plouă în staţii cînd plouă şi afară, să fie mai multe bănci care să nu se dărîme cu tine, să se monteze indicatoare după toate regulile ergonomiei (inclusiv în engleză, cum am văzut eu la Budapesta). Dar probabil că merge şi un contract cu Monopoly Media (trustul Realitatea – Caţavencu), prin care să se monteze ecrane distractive în staţii, dacă intră comisionul în buzunarul cui trebuie.


Mi-a scris Dumnezeu 3

De la: „Dumnezeu” (fericire8888@gmail.com) Subiect: mesaj de Sus Acum traiti deja ultimii ani ai Apocalipsei, iar Judecata de Apoi este foarte aproape. Umanitatea mai are o sansa inainte de trecerea in noua Era. Fii unul dintre cei alesi! Semne si avertizari au fost date pretutindeni si Fiul Meu este printre voi, pe Pamant. E greu sa IL recunoasteti daca incercati sa-L cuprindeti cu mintea voastra limitata, insa o inima deschisa IL va simti imediat. Urmarea sfaturilor Sale e ultima sansa spre Mantuire, Iubire, Prietenie si Compasiune, iar adevaratele Lui mesaje sunt in cartea „Autobiografie” semnata Messia Iisus Hristos! Citeste cartea […]