Cuvînt-cheie: Rep. Moldova


Amintiri de la Vadul lui Vodă 4

Am povestit aici cum a fost vizita la Cricova, dar aceea a fost ultima fază a periplului meu prin Republica Moldova, unde am participat la Academia de Jurnalism Online şi Etica Presei, un program finanţat de Consiliul Europei. A fost un program cu zeci de cursanţi şi traineri din România, Moldova, Marea Britanie şi SUA. I-am învăţat pe studenţii acceptaţi la training cum se face montaj video, cum să se ferească de manipularea prin imagine, cum să citeze corect sursele materialelor multimedia etc.


Blogosfera moldovenească, razant

Mîine este ziua naţională a Republicii Moldova. Cu ajutorul lui Maxim Pulber, unul dintre cei mai buni bloggeri din Moldova de dincolo, iată o privire razantă asupra blogurilor din republica frate şi soră. Am ales numai bloguri scrise în limba română, adică limba oficială a Republicii Moldova. Înainte de asta, poate ar fi bine să priviţi acest mic reportaj despre situaţia blogosferică din acea regiune, de la All Moldova: Eugen Luchianiuc pune un mare accent pe ilustraţie. Multe dintre textele sale pornesc de la o imagine. Eugen observă ce se întîmplă în oraşul său sau primeşte fotografii de la cititorii […]