(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Nu credeam că se va ajunge la situația în care să caut ore în șir normalitatea prin lucrările candidaților la admiterea de la FJSC. Nu numai că n-am găsit nici o sclipire, dar pur și simplu nu mi-a trecut prin mîini o lucrare scrisă complet corect din punct de vedere gramatical.
Narațiuni fără momentele subiectului, personaje fade sau stereotipe, o lipsă evidentă de originalitate.
După valul unu de perle, iată valul doi și ultimul.
M-am simțit minunat asigurându-i ei siguranța de care avea nevoie.
Facebook le este necesar mai mult adoleșcențiilor.
Din cauza căldurii sufocante și a programului încărcat, pășește cu repeziciune în locuință, pierzând noțiunea timpului, fiind un avantaj.
Mintea mea nu reușea să scotocească nimic.
Camera era învăluită într-un parfum de fericire ce se răspândea.
O analizez zilnic sau când am ocazia referitor la reacțiile ei în impactul cu paginile de socializare.
Într-un prim-plan aveam nevoie de parola mamei.
În liniștea din casă, o aud pe mama cum strigă: „E un bărbat pe Facebook-ul meu!”
Link-ul se deschide, din boxe se aude un țipăt, pe ecrane apare un zombie nu tocmai firesc, iar mama începe să țipe și aleargă către priză.
Inima ei intră pe tărâmurile normale.
Întrucât 1 aprilie bătea la ușă, m-am gândit să-l invit înăuntru.
Dau peste un motan ce se aranja în mijlocul străzii.
Păr alb în părți, iar în rest negru cu tente de gri, o coafură care, apare ca dabia ieșită din cel mai de fițe salon de frumusețe.
Am început să vorbim, eu fiind o tipă interesată și preocupată de scoaterea din anonimat a persoanelor de vârsta a doua, cu potențial.
În mintea mea de adolescent „rural”, Facebook-ul, nu îi mai permitea tatălui meu să fie atent la nevoile sufletului, secătuind, nemaiștiind să se bucure de simplitatea și farmecul gratuit a tot ceea ce înseamnă parfumul discret al vieții.
A început să chicotească nervos când m-a văzut.
Mama de felul ei este o persoană foarte calmă pentru vârsta de 40 de ani.
Văzând înfățișarea dubioasă a acestuia, mama a devenit puțin agitată, dar s-a liniștit gândindu-se că nu poți judeca omul după înfățișare.
Mulțumim pentru faptul că ne plictisim, pentru că fără acest aspect, mulți am fi fost încă prinși, fără nici o cale de scăpare în ghearele „Facebook-ului”.
Fiecare gest pe care-l făcea îmi trăsnea câte-o idee pentru pregătirea unei farse excelente de 1 aprilie.
Mama era o furtună de naivitate ce își organiza viața ca într-o simfonie.
Eram într-o zi de marți când toate lucrurile se derulau în timpul lor normal.
Stăteam în pat și reflectam am tot parcursul vieții mele.
Ascunși după câțiva boscheți, privirea lui cerea îndurare.
Printre ei se număra și o fată îndrăgită de mine, și consideram că aceasta este ocazia prielnică de a-mi consolida impresia bună despre mine ca bărbat, și totodată săvârșirea unei dorințe atât de puternice.
Mama era simbolul maturității pentru mine și-mi invada spațiul virtual de joacă.
M-a strâns în brațe cu o rapiditate ieșită din comun; atât de tare încât pentru o clipă am avut impresia că ea este copilul în această relație mamă-fiică.
Am aflat că solistul preferat al mamei este Sting, așa că am hotărât să profit de acest punct slab al ei.
Fiind despărțiți, implicarea tatălui meu în viața mea a fost redusă la funcțiile unui card de credit.
Zâmbetul îi atârna crispat pe față, ochii parcă vroiau să mă împietrească, iar lumina de la geam a fost ultimul detaliu pe care mi-l amintesc.
Teroarea din ochii ei verzi cristalizați o dau din gol, iar tremuratul ușor al buzelor o fac să pară precum un copil neajutorat.
Înainte de asta, ca orice criminal, am hotărât să vizitez încă o dată locul crimei.
Vecina crede că se bat în cap criza mea adolescentină cu criza lor a vârstei mijlocii.
Așa am rămas eu, mama și unchiul meu să discutăm ca „fetele”.
Facebookului îi este accesată și denumirea de drog.
Să ne revenim, mai sunt și contestațiile…
[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]
Pentru colecționari:
păi la contestaţii nu pot să mai apară cine ştie ce…
sau cererea de recorectare este în sine o lucrare analizabilă de comisie? (ar fi frumos să nu existe un formular şi fiecare să scrie ce-i trece prin cap, o pledoarie pentru a-i fi recorectată lucrarea).
ma amuza asa tare cei care incearca sa fie profunzi si poetici, dar le iese… asta.
Vai de viitorul nostru…
Am o mare stimă pentru dumneavoastră, dar mor cînd văd ghilimele puse aiurea:
„Totuși, în ciuda uzului variat, forma standard a ghilimelelor folosite în limba română este „…” (99 jos, 99 sus) despre care Academia Română afirmă că este singura formă admisă.”
deh… ghilimelele sînt puse mai degrabă de editorul de text (programul), decît de omul care scrie.
Uite: la mine apar „aşa” cînd am tastatura în română, „asa” cînd e în engleză şi cam asta e. Nu-i aşa că e alegerea mea?!
Copiii astia nu citesc. Nimic! Altfel nu inteleg cum le pot iesi niste lucruri atat de fara cap si fara coada.
I-ai intrebat daca iti dau drepturile de autor sa publici? Citatele sunt anonime, dar totusi…
Sunt opere cu autori necunoscuți, deci folclor. Dar, ca să fiu sigur, i-am întrebat și au fost de acord.