(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Acest congres este un exemplu clar al fast-food-ului intelectual. Mii de participanţi, sute de sesiuni, zeci de sesiuni paralele, sesiunile principale în amfiteatru (unde rata de aţipit este foarte ridicată). Vorbitorii invitaţi au venit pentru a vizita puţin oraşul (unul dintre ei a recunoscut că ale sale cunoştinţe despre Bourdieu au constituit biletul său pentru Suedia), dar adevărul este că eu sunt aproape un nimeni faţă de mulţi dintre cei de la congres.
O senzaţie de disconfort a pus stăpînire pe mine şi aproape că nu mai vreau să ţin prezentarea de sîmbătă. Mă întreb ce mai pot aduce eu nou şi nu mai sunt aşa de sigur că tema aleasă de mine se va bucura de vreo apreciere. Se pare că succesul poate fi obţinut dacă abordezi teme „mainstream”, din domenii de cercetare consacrate. Probabil că sunt binevenite şi subiectele de nişă, „avangardiste”, dar baza trebuie realizată prin cercetări clare, tradiţionaliste, cu metode de cercetare verificate, teoretizate de personalităţi din domeniul respectiv de cercetare.
Mai am multe de citit şi mai am mult de tăcut din gură şi ascultat ce spun alţii.