(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Documentarul Aici… adică acolo, regizat de Laura Căpățână Juller și produs de Alexandru Solomon urmărește două fete, Sanda și Ani, care trăiesc la Sighetu Marmației fără părinții lor, plecați la muncă în Spania. Cei doi au plecat ca să cîștige bani suficienți pentru a termina construcția unei case cu etaj.
Laura a stat vreo 4 ani cu fetele. Nu continuu, dar le-a vizitat la fiecare 3-4 luni. S-a apropiat de ele, de bunicii acestora și de orătăniile din ogradă. Le-a filmat cam tot timpul, în așa fel încît Sanda și Ani au început să considere camera video ca o prezență firească în viața lor.
Documentarul proiectat în 12 noiembrie la Centrul Ceh surprinde unele dintre cele mai importante momente din dezvoltarea fizică și psihică a fetelor, dar și cîteva reîntîlniri cu părinții. Povestea este clasică, dar nu este una dintre cele mai tragice referitoare la familiile dezbinate de mirajul banilor spanioli.
Filmul poate fi considerat și o mică cercetare etnografică. Este imposibil să nu te surprindă gesturi și obiceiuri care s-au păstrat, un anumit ritm al vieții diferit de cel urban. Vedeți voi, fetele aveau un pat plin de maimuțoaie de pluș trimise de părinți (ca să suplinească lipsa lor?), dar în casă nu era o masă de doamne-ajută, la care să se așeze toți. Momentele cînd se mănîncă sunt printre cele mai fascinante din documentar: în jurul unei mese ciudate, pe colțul camerei, unii stau pe scaun, alții în picioare, bunica adesea lîngă aragaz, într-o cameră separată. Mănîncă de obicei direct din cratiță, cu lingura.
Tatăl mai lucrează cîte ceva la casă cînd vine din Spania. Dar este o muncă agonizantă, pentru că nu poate face față construcției. Trec ani buni și nu se vede aproape nici o îmbunătățire, casa este în continuare nelocuibilă. Așa cum Sanda se întreabă plîngînd în final cînd se va reuni familia, tot așa probabil se întreabă în sinea lor părinții cînd vor termina casa. Adulții însă nu lasă emoțiile să se întrevadă printre cadouri inutile (bluze cu nemiluita, clești de rufe, șervețele etc.), ieșiri la McDonald’s și parcuri de distracție din Spania. Responsabilitatea lor este să termine casa, apoi poate să vină și iubirea.
Dacă aveți ocazia, mergeți să vedeți acest film de 76 de minute. Este excelent pentru a vă ajuta să vă cunoașteți mai bine țara și semenii și veți prețui mult mai mult rarele momente pe care le petreceți cu părinții sau cu familia reunită. Apropo, jos pălăria în fața tatălui regizoarei, prezent la proiecție și care i-a oferit un buchet de flori la final fiicei emoționate…