(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Ei, păi dacă şi Gică Petrescu a murit, este clar: nimic nu e veşnic.
Pentru mine, „faraonul” înseamnă vacanţe petrecute la bunici, la ţară, cînd puneam discurile cu el şi dădeam drumul la boxe în curte, să se audă în timp ce bunicii lucrau în vie, în grădină sau la animale.
Cel mai bine muzica lui mergea cînd ne aşezam la masă şi bunicul aducea vin de la cramă şi sifon rece şi mai ales cînd era o aniversare şi aveam musafiri.
În facultate, am mai ascultat uneori muzica lui şi întotdeauna m-a binedispus. Îmi mai amintesc cum Cătălin, un coleg de grupă, fredona în pauzele de la cursuri şi la terase, melodiile lui.
Nu-mi pare rău că a murit şi de fapt nici nu mi se pare că a murit. Trăieşte, poate acum mai mult decît înainte.