Marţi, după Crăciun: între două nu te plouă, dar te doare capul 10


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

(textul conţine elemente care ar putea părea spoiler )

Paul e căsătorit cu Adriana şi are o fiică, Mara. În prima scenă din film, Paul se gîdilă în pat, gol, cu Raluca. Paul îi mărturiseşte soţiei înainte de Crăciun. Adriana plănuieşte divorţul. De marţi, după Crăciun, Paul va începe o viaţă nouă.

_dsc0822 _dsc0810 _dsc0807 _dsc0802 _dsc0801

Am văzut aseară filmul Marţi, după Crăciun, tot la invitaţia Cristinei Bazavan (ne gîndim la tine şi sperăm să scapi de răceală) şi a revistei Tabu, după ce, cu o seară înainte, am văzut Mar Nero pe aceeaşi filieră. Sala Elvire Popesco plină, tot felul de bloggeri, critici şi admiratori. După proiecţie, mică discuţie cu regizorul Radu Muntean, scenaristul Alexandru Baciu, directorul de imagine Tudor Lucaciu şi actriţele Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu.

Poveste tragică

Paul e cam sărac sentimental. El spune că e îndrăgostit de Raluca, stomatoloaga ce tocmai îi montează un aparat dentar fiicei sale, sub privirele soţiei lui, care habar n-are că e înşelată. Greu se descurcă Paul cu două femei, dar merge. Drumuri la Constanţa la amantă, cadouri pe ambele planuri, planuri pe ambele planuri. Îl cam încurcă pe Paul treaba asta şi se gîndeşte ce poate face.

În calea fericirii lui Paul stă familia lui. Şi ce se gîndeşte el înainte de Crăciun, la cafea ? Să-i spună soţiei că iubeşte o altă femeie. I-a dat Adrianei de gîndit. Soţia începe să facă planurile de divorţ, nu înainte de a ţipa puţin, de a plînge şi de a înjura. Paul nu spune prea multe în acest timp, dar e mîndru că a mărturisit (deci e bărbat). Ei, aparenţele trebuie păstrate puţin măcar pînă după sărbători, că aşa-i creştineşte. Aşa că părinţii şi Mara vor afla despre asta mai tîrziu. Paul se mută puţin la Raluca şi aşteaptă să treacă Crăciunul. Sărbători cu părinţii lui Paul, copiii cîntă colinde la uşă, timp în care Paul plasează cadourile sub brad.

Generic de final.

_dsc0799 _dsc0798 _dsc0794 _dsc0792 _dsc0791

Greu, greu…

Am înţeles că e vorba de o dramă psihologică. m-am prins că te poţi îndrăgosti cînd nu te aştepţi. Am înţeles că o altă femeie te poate face să laşi baltă o soţie şi un copil. Din cîte am aflat, se rezolvă repede şi cu divorţul, fiica e destul de mare şi va înţelege situaţia.

Am rîs, împreună cu jumătate din sală, la dialogurile stereotipe dintre Paul şi soţia lui: “Eu nu vreau să te rănesc”, zice el; “Ai dus-o pe fiică-ta să-i umble aia în gură cu mîiinile alea cu care-ţi umbla ţie la p…”, zice ea.

Am savurat senzaţionala secvenţă în care Paul e servit cu tort şi apă de mama Dianei şi e nevoit să mănînce sub privirile mamei, avînd în spate rafturile încărcate de cărţi şi bibelouri. Clipe jenante, asemănătoare cu unele dintre cele prin care a trecut fiecare dintre noi (în funcţie de vîrstă).

Am apreciat în mod deosebit nuditatea din film – actorii români sunt dezinvolţi, Paul are o burtă mîndră iar realizatorii români tratează scenele de sex cu mare angajament (chiar, e vreun bărbat care stă gol în baie, în timp ce nevasta îl rade pe cap, îmbrăcată?).

Practic, am înţeles drama şi situaţiile filmului, dar n-am înţeles de ce ele trebuia legate prin planurile fixe utilitare – gîdilarea din pat, îmbrăcatul şi dezbrăcatul, băutul berii etc. Mi-ar fi plăcut să pot aprecia şi montajul filmului.

_dsc0786 _dsc0784 _dsc0782 _dsc0780 _dsc0777

Discuţie

Vorba regizorului, după proiecţie: “Nu fac filme pentru toată lumea. Dacă e un spectator care spune că nu i-a plăcut deloc filmul, poate a greşit sala”. El a continuat cu o tiradă despre diferenţa dintre filmul românesc şi, implicit, cel european, şi filmul american, de mall.

Imediat după proiecţia la Cannes, filmul a fost vîndut în 11 ţări. Se aşteaptă vreo 20.000 de spectatori în sălile româneşti. E un film care nu-şi propune să fie comod, dar care, iată, în România poate stîrni şi rîsul pe alocuri. Bugetul a fost de 700.000 de euro.

Nu ştiu ce să zic… să vă îndemn să mergeţi să vedeţi filmul, să nu mergeţi… Eu zic că e mai bine să mergeţi şi să scrieţi şi voi. Să spuneţi dacă v-aţi întristat, dacă v-aţi regăsit, dacă v-aţi pus întrebări după ce aţi ieşit din sală.

The end

În final, o mică nelămurire: chiar nu se poate face nimic cu sunetul în filmele româneşti? Înţeleg că se poate da vina pe sală (iar cea de la Elvire Popesco nu e nemaipomenită), dar eu n-am înţeles mare parte din ce s-a vorbit pe pînza albă. Noroc cu cei din jur care m-au mai lămurit.

Şi altceva: cică nu s-a folosit deloc product placement , deşi Mara spune că cel mai mult îi place Almete şi un personaj a făcut un credit la BRD şi “a fost bine”.

Am plecat cu o singură frustrare: nu ştiu cum s-a terminat filmul, aş vrea o continuare cu explicaţii mai “americane”.

Au mai scris :

Cristina Bazavan

Toma Nicolau pentru Cristina Bazavan

Claudia Tocilă pentru Cristina Bazavan

Anne-Marie

Ana Ciobanu


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

10 gânduri despre “Marţi, după Crăciun: între două nu te plouă, dar te doare capul