Cuvînt-cheie: Tabu


Filmul „Medalia de onoare” – coincidenţe 5

Aseară am văzut în avanpremieră filmul Medalia de onoare, graţie invitaţiei primite de la Parada Film şi revista Tabu. Am avut plăcerea de a asista apoi la o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri la care au participat Victor Rebengiuc (rolul lui Ion I. Ion), Călin Peter Netzer (regizorul) şi Liviu Marghidan (regizorul de imagine). Deşi poate cel mai pregnant rol de cinema al lui Rebengiuc rămîne cel al lui Ilie Moromete, aseară nu m-am gîndit deloc la asta şi abia după film mi-a adus aminte Adrian Ciubotaru că am scris ceva legat de Moromete de curînd.


Kapitalism: reţeta noastră dezgustătoare 3

Mereu m-am întrebat cum au făcut ăştia bani. Ştiam poveştile lor pline de entuziasmul zilelor de după Revoluţie, ştiam despre banii împrumutaţi de la părinţi şi rude pentru a-şi deschide prima afacere, dar ceva nu se lega, lipseau unele verigi. N-am aflat nici din filmul Kapitalism: reţeta noastră secretă cum a pornit totul, dar am plecat de la Union cu unele piese în plus ale mozaicului în minte. Nu este vina lui Alexandru Solomon, ci este meritul său. Aşa cum a spus şi la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după proiecţie, el n-a făcut decît să surprindă un moment […]


Marţi, după Crăciun: între două nu te plouă, dar te doare capul 10

(textul conţine elemente care ar putea părea spoiler ) Paul e căsătorit cu Adriana şi are o fiică, Mara. În prima scenă din film, Paul se gîdilă în pat, gol, cu Raluca. Paul îi mărturiseşte soţiei înainte de Crăciun. Adriana plănuieşte divorţul. De marţi, după Crăciun, Paul va începe o viaţă nouă. Am văzut aseară filmul Marţi, după Crăciun, tot la invitaţia Cristinei Bazavan (ne gîndim la tine şi sperăm să scapi de răceală) şi a revistei Tabu, după ce, cu o seară înainte, am văzut Mar Nero pe aceeaşi filieră. Sala Elvire Popesco plină, tot felul de bloggeri, critici […]


Mar Nero: durerea şi prietenia româno-italiene 12

Graţie Cristinei Bazavan şi revistei Tabu am văzut Felicia, înainte de toate. Aseară mi-am continuat experienţa de descoperire a noului cinema românesc prin Mar Nero, în regia lui Federico Bondi, cu Dorotheea Petre şi Ilaria Occhini în rolurile principale. Invitaţia a fost făcută bloggerilor mari şi mici, iniţiativă lăudabilă care sper să se repete. Proiecţia a fost urmată de o discuţie cu Dorotheea Petre şi Ada Solomon, producătoarea româncă a filmului. Cred că au fost în jur de 50 de oameni în sala Union a Cinematecii. Trama o puteţi găsi şi în alte părţi, dar după primele minute ale filmului, […]


Revista Tabu iese pe lat, ca să arate că poate

Fiind implicat de curînd cu Cristi Lupşa într-un proiect comun, a avut timp să-mi povestească despre noul număr al revistei Tabu. Pentru prima dată în presa română, revista apare pe format lat. Lăţimea e cît lungimea unei coli A4, adică 297 mm şi înălţimea este de 230 mm, adică 10 mm în plus faţă de lăţimea lui A4. Cristi numeşte asta coffee table, cei de la Tabu îi zic album de artă. Merg ambele denumiri, dar pentru mine e important să aibă coperta tare, pentru că eu chiar folosesc publicaţiile late pe post de suport pentru cafea, cînd stau pe […]