GADGET Sony Ericsson Vivaz, imagine HD şi tastatură îndestulătoare 2


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

sony-ericsson-vivaz-2

Hai că e mai mare decît Sony Ericsson Xperia X10 mini, dar nici nu are un “Maxi” în coada numelui. M-am bucurat că există o tastatură completă dacă aluneci ecranul în sus, deci nu depinzi de complicata tastatură virtuală de pe display. Sony Ericsson Vivaz e de vînzare la Emag.ro cu 1.350 de lei.

La Sony Ericsson Vivaz, scrii mai repede SMS-urile decît la Xperia mini, merge la e-mail-uri, dar nu ştiu cum au aranjat creatorii literele şi simbolurile, că bîjbîi uneori cînd vrei să introduci un caracter anume. Să nu uiţi să blochezi tastele înainte de a-l băga în buzunar, pentru că ecranul tactil te pune la plată, în caz că apelezi din greşeală pe cineva.

sony-ericsson-vivaz-7 sony-ericsson-vivaz-6 sony-ericsson-vivaz-1

sony-ericsson-vivaz-4 sony-ericsson-vivaz-3 sony-ericsson-vivaz-5

Aşa da

  • Filmează foarte bine. Nu ştim noi ce înseamnă HD, dar recunoaştem o imagine în mişcare bine captată. Clipurile de la Animest 2010 au fost filmate cu micuţul, deci aruncaţi o privire ca să vă convingeţi.
  • Fotografiile sunt decente, mai ales în exterior, cu lumină naturală. Nu dau D-SLR-ul pe acest mobil cu cameră foto, dar mă salvează onorabil cînd vreau poze la eveniment şi nu vreau să car geanta cu Nokianul după mine. Vezi unele poze tot în posturile de la Animest 2010.
  • Multe opţiuni de personalizare, dacă te încîntă să tot schimbi fundalurile de ecran, tonurile de apel, să ai profiluri pentru tot felul de situaţii.
  • Merge foarte bine pe Youtube, prin aplicaţia specială! Am putut vedea, cînd aşteptam metroul, clipuri muzicale, episoade din seriale şi clipurile de la Bicla.ro.

Aşa nu

  • Avem probleme cu semnalul la metrou. Cam trist era cînd unii puteau vorbi şi eu tot strigam în aparat “Mă mai auzi?”. Semnalul se pierde şi cînd eşti conectat la Internet. Partea proastă este că trebuie să închizi şi să redeschizi browser-ul cînd ai pierdut conexiunea.
  • Tot despre Internet: măresc pagina, apăs pe link şi browser-ul revine la vizualizarea 100%. Măresc iar şi tot aşa, pînă abandonez activitatea asta, pentru că browser-ul nu ţine minte setarea.
  • Greu de tot să nimeresc link-urile şi alte chestii minuscule pe ecran. Am încercat şi cu un card, cu pixul, cu o hîrtie îndoită. Cel mai bine a mers cu scobitoarea, dar cîţi dintre voi ar merge cu scobitoarea prin oraş, pentru a interacţiona cu mobilul?

Arată bine telefonul, rulează foarte bine video-ul pe el, te descurci la foto, ba uneori poţi chiar purta convorbiri telefonice cu el. Mi-aş cumpăra Sony Ericsson Vivaz pentru video HD şi pentru a putea vedea filme cînd aştept metroul.

Foto: Simcute


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 gânduri despre “GADGET Sony Ericsson Vivaz, imagine HD şi tastatură îndestulătoare