Blogrolling.com s-a închis


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

blogrolling

Blogrolling.com este unul dintre cele mai vechi servicii de creare şi stocare de blogroll-uri. Îţi făceai un cont la ei, începeai o listă, puneai acolo link-urile favorite şi îţi generau un cod pe care-l lipeai pe site, acolo unde voiai să-ţi apară blogroll-ul. Partea bună era că puteai formata link-urile, le puteai adăuga ceva înainte sau după, le puteai face să se deschidă în ferestre separate ş.a.m.d.

Am folosit mult timp acest serviciu, pînă am trecut pe WordPress. Chiar şi atunci le-am rămas fidel o parte din timp, pînă cînd au început să aibă unele probleme.

Acum doi ani, săracii au trecut printr-un mic cracking, dar nu le-a fost afectată decît prima pagină. A fost începutul unui lung proces de redefinire a bazei de date şi a sistemului de servire a link-urilor. I-am abandonat însă, pentru că dura prea mult lucrul la viitorul lor site.

Am aflat de curînd că s-au închis. Vor mai servi o pagină albă în loc de blogroll-uri pînă în aprilie 2011 (naiba ştie de ce) şi apoi gata!

BlogRolling has largely been on auto-pilot for the last six months or so. The people who built it for us don’t work for us anymore. Even though it doesn’t make us any money, we wanted to keep it running because we know folks like it.  But we’re not really comfortable with the code causing security warnings and that means it’s probably time for the service to end. (Blog-ul oficial)

Păcat, era un serviciu de viitor, care n-a fost monetizat la timp. A venit valul Web 2.0 şi i-a luat pe sus. Mulţumesc pentru ajutorul din preistoria blogging-ului, Blogrolling!

Foto: Archive.org

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.