O nouă tendinţă în noulimbă: întrebărita 6


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Publicaţiile online româneşti şi blogurile sunt pline de întrebări. Suntem un popor care mai mult se întreabă decît îşi răspunde.

Întrebărita constă în confundarea întrebărilor cu demonstraţia. Cînd pui o întrebare în titlu, se presupune că dai un răspuns în articol, dacă nu cumva este vorba despre o întrebare retorică. Dacă nu oferi răspunsuri, cititorul se va simţi dezamăgit, trădat.

Dacă-ţi începi propoziţia prin “cum” sau “de ce”, rezistă tentaţiei de a pune semnul întrebării la sfîrşit, cugetă bine dacă va folosi la ceva. Poate că vrei să arăţi cum sau de ce s-a întîmplat, nu vrei să-i întrebi pe cititori sau pe Duhul Sfînt cum sau de ce s-a întîmplat.

Remediul pentru întrebărită e simplu: lecturi cît mai dese şi eventual drumuri la şcoală.

Aşa NU

Ce surpriză a făcut Beyonce la o şcoală din celebrul cartier Harlem?

Cât de sigure sunt clădirile în care învață copiii noștri?

Coşmarul american: Cum a ajuns McDonald’s să respingă mai mulţi candidaţi decât Harvard?

Cadavrul lui Osama: de ce o lume întreagă aşteaptă să vadă faţa mortului?

Aşa DA

Cum vă feriţi de facturi umflate la cumpărături

Pot refuza medicii avortul din motive de conştiinţă?

De ce nu vrea Obama să publice imagini cu Osama bin Laden mort

Care sunt cele mai nocive băuturi


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 gânduri despre “O nouă tendinţă în noulimbă: întrebărita

  • krossfire

    Sa nu uitam de intrebarile de tip ”adresa directa + speculatie nefondata”. Tabloidele sunt specializate in intrebari de tip ”Andreea, ce faceai cu Dan?”

  • Andi

    Avocații sfătuiesc să fie formulate sub formă de întrebări ”acuzațiile”: astfel se induce în conștiința publică vinovăția, fără să fie cineva nevoit să `plătească” în instanță dacă a mugit insistent fără probe. E una din tehnicile avansate de gherilă zurnalistică…șantaj fin + perseverență = distorsiuni perverse :)
    E atât de funny să lucrezi în ”presa mogulească ostilă” în ziua de azi! Trai, neneacă!

  • Odeena

    Krossfire mi-a luat-o inainte, exact asta vroiam sa postez si eu :) Si apropo de genul asta de intrebari, sa nu uitam de exclamatiile rautacioase din acelasi tip de ziare gen ‘Ce urata e X fara machiaj!’ sau ‘Cat s-a ingrasat Y!’ OK, inteleg libertatea de exprimare, dar… chiar asa? :|

  • Vlad

    Eu sunt un promotor al fenomenului.

    Forțează ziariștii prostănaci să vâre un pic de logică în articole. Anomaliile ortografice sunt un preț mic pentru asta :)