(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Experimentul ludic
Cred că ideea (neoriginală) mi-a venit după ziua mea de naştere (7 iulie 1976, pentru conformitate). După avalanşa de urări impersonale, de la oameni cu care n-am interacţionat de ani buni, m-am gîndit că puţini ştiu cînd sunt născut, la fel cum şi eu ştiu despre foarte puţini oameni cînd au venit pe lume.
M-am tot jucat cu data naşterii în profilul de pe FB şi nu mai ştiu cum m-am hotărît să mă nasc în 2 septembrie. Uitasem de asta, dar dimineaţă m-am trezit cu vreo 80 de notificări pe Wall .
Modul de aplicare
Simplu: am schimbat data naşterii în profil şi am lăsat să se afişeze dînsa tuturor Friends-ilor care sunt ei prieteni. Atenţie însă, nu faceţi ca mine: FB e foarte strict cu modul în care tot schimbi datele din profil! Sigur, îţi poţi face un profil cu numele Elle Dam sau cine ştie ce alte combinaţii de litere şi cifre sau îţi poţi pune la profil o poză cu un fund gol, dar nu te juca cu data naşterii, prietene care eşti tu Friend!
Da, ei îţi vînd datele personale în scopuri de marketing, de aia sunt aşa de sensibili cînd faci mişmaşuri cu ziua în care ai făcut ochi. În caz că FB vede că te joci exagerat cu datele tale personale, îţi poate suspenda contul sau anula dreptul tău de a fi prezent pe reţeaua reţelelor .
Concluziile subiective
Am fost certat, am fost sfătuit, am fost făcut albie de porci virtuală. Concluziile le-am tras în urma observaţiilor online şi a discuţiilor offline de la bere (da, am şi o viaţă offline, ea implică de multe ori bere, narghilea şi oameni în jur).
- Cei care au comentat cel mai mult la textuleţul în care deconspiram experimentul se simţeau atacaţi personal (concluzie trasă de vărul Marian – merci!).
- Cei care mi-au dat sfaturi în ceea ce priveşte lipsa vieţii mele sociale „reale” au scris comentarii foarte lungi pe FB.
- Dacă nu poţi face trecerea de la un registru la altul (de exemplu, de la virtual la real), ai unele probleme de personalitate, de altfel nu grave, dar care se pot rezolva prin educaţie şi prin acumularea de experienţă de viaţă.
- Majoritatea celor care erau „contra” experimentului meu au scris fără diacritice şi cu greşeli gramaticale.
- Experimentul m-a ajutat să-mi micşorez reţeaua de „prieteni” pe FB cu vreo sută şi ceva de avataruri.
- Nu mi-am petrecut toată ziua pe FB. În timpul ăla, am telelucrat la diverse chestii, prin care participarea lui Bicla.ro la Parking Day.
Best of „reacţii”
Au fost peste 80 de reacţii (inclusiv ale mele) la textuleţul în care deconspiram experimentul. A fost amuzant că unii mi-au urat diverse chiar şi după ce am precizat că nu e ziua mea de naştere şi că e o combinaţie de glumă şi experiment. Două persoane m-au şi sunat să-mi ureze chestiile.
dupa parerea mea astea sunt genul de reactii de copii de scoala primara asociate cu o nevoie ne a fi bagat in seama provenit din frustrari personale. imi pare rau, dar astfel de lucururi nu se varsa in public ci se trateaza la medici specialisti, pshiologi eventual! (Irina Damascan)
da-mi si mie (unfriend – n.r.) ca imi este lene sa dau eu … (Bogdan Epure)
pana la urma e relativa treaba… poti sa uiti cand e ziua de nastere a unui om sau sa nu iti aduci aminte sa ii spui la multi ani, dar asta nu inseamna neaparat ca nu il cunosti sau ca nu ti-e prieten… lucruri ca astea pur si simplu se intampla (Alexandra Ghita)
George, ferite-ar sfantu sa uiti de ziua mea! )))) Eu am insemnat cu rosu in calendar data nasterii tale! (Irina Miron)
dear, nu te-am mai vazut de mai bine de 10 ani. ia spune tu repede, cand e ziua mea, fara sa te uiti la info din profil?! si daca vrei doar prieteni adevarati pe facebook, nu trebuia sa-mi dai accept. acum pe bune, chiar ai pretentia sa tin minte cand e ziua ta?!! dupa ce n-am mai auzit nimic din ’98? get real!!!! (Liana Dodon)
Deci ar trebui să ne documentăm online ca să-ţi spunem La mulţi ani? 3 surse? Unfriend ar trebui să primeşti tu… (Alexandru Negrea)
Ce zic alţii
Evident, experimentul ăsta s-a făcut încă de la apariţia Facebook-ului, nu sunt eu şeful lui. Am citit destule lucruri despre modul în care poţi folosi FB pentru a vedea pe ce lume trăieşti, inclusiv în cartea lui Brăduţ (v-o recomand cu căldură). Cristina m-a îndreptat spre acest articol din Slate, din care reproduc un fragmenţel:
By the morning of July 11, my wall was crammed with birthday greetings, and by the end of the day, 119 people had wished me happy birthday—or rather „Happy Birthday!!” (which appears to be standard Facebook birthday punctuation). Only four old and close friends were skeptical that I was celebrating my birthday in July, though most of them attributed the confusion to their own faulty memories. One, the brilliant John M., sensed something profoundly wrong, posting: „Is this some Slateexperiment about the Pavlovian response of people to Facebook birthday notifications?”
Epilog
Unii spun că am făcut asta din frustrare (inclusiv sexuală), alţii s-au simţit jigniţi şi nu vor mai vorbi cu mine (adică vor continua să facă ce au făcut şi pînă acum)… Eu nu mă pricep la lucrurile astea, am făcut asta pentru că mi s-a pus la dispoziţie o reţea precum Facebook. Consider că trebuie să folosim instrumentele de socializare online cunoscîndu-le în cele mai mici detalii, judecîndu-le, testîndu-le pe ele şi pe membrii lor. Aşa ne simţim vii, conectaţi, digitali, cybercetăţeni. Adăugăm la astea educaţia şi experienţa de viaţă şi sigur vom rîde mai mult.
deci faptu’ ca mi-a aparut si mie comentariul aici e de bine sau de rau? Ca initial m-am simtit mandra, inseamna ca parerea mea a contat :D
Nu ştiu dacă e de bine sau de rău, că nu sunt popă. Mie mi-a plăcut, eu zic să continui.
awesomeness :) sincera sa fiu… cam multe comentarii negative, nu as fi zis ca lumea consuma atat de multa energie pe lucruri atat de marunte
Eu nu mă pricep, dar concluzii secundare:
– suntem un popor stresat şi nu avem timp să ne cunoaştem mai profund unul pe altul
– pretindem că ne distrăm, dar nu sesizăm umorul
– avem o educaţie precară, dar şi o acută lipsă a lecturilor
– experienţa de viaţă la tinerii români este foarte scăzută
– bobocii din anul I de la FJSC nu ştiu să se documenteze online
Nu prea sunt de acord si iti spun si de ce…. in primul rand nu poti sa zici ca suntem un popor de stresati atata timp cat au existat si comentarii pozitive, glume s.a.m.d. si in al doilea rand nu cred ca si-a pus cineva problema de „documentare”, pentru ca nu au acordat atat de multa importanta unei notificari in legatura cu ziua de nastere a cuiva… Importanta a crescut dupa, cand s-au simtit ofensati de micul experiment… Acum, sa ma bati si nu stiu de ce cineva s-ar simti ofensat de asa ceva. Adica daca eu ti-as fi urat la multi ani si apoi mi-as fi dat seama ca nu e de fapt ziua ta as fi gandit un „ahaha, tare” sau… nu stiu, dar in nici un caz nu as fi reactionat agresiv…
Cînd ziceam de documentare, mă gîndeam la studenţii de la Jurnalism.
da, la ei ma refeream si eu… de ce ar fi tratat subiectul ca o documentare?? E doar Facebook, e doar ziua cuiva…
Din curiozitatea venită din schimbarea statutului de licean în cel de student la Jurnalism. Viaţă, dinamism, tinereţe. Sau poate sunt eu prea bătrîn să mai gîndesc tinereşte…
Am facut si eu un experiment in care anuntam ca sunt mai apreciat decat ProTV. : http://obisnuit.eu/2011/04/21/cel-mai-apreciat-blog-din-toata-romania/ . Sa vezi acolo urari de bine :))
Apoi am deconspirat experimentul aici : http://obisnuit.eu/2011/04/22/experiment-reusit-cel-mai-popular-blog-din-romania/. Sunt si eu de acord ca trebuie sa folosim retelele la intregul potential. cum nu ma vurt sa primesc multe urari de la multi ani de la oameni care nu prea comunica cu mine mi-am schimabt ziua de nastere in perioada aia :))
Deci nu sunt singurul nebun din oraş :-) Merci pentru link! Pe vremuri, parcă Bobby Voicu făcuse un experiment SEO în aşa fel încît să-i dea Google blogul lui cînd căutai „cel mai cool bărbat din România”.
You think too far, ce incercam sa zic e ca acea curiozitate nu a fost starnita din start. In orice caz, poti face alte experimente mai faine… din povestea asta ai tras niste concluzii pe care presupun ca le puteai trage si fara experiment in sine, doar bazat pe imaginatie. Zic si eu… dar din curiozitate… acei 2000 si ceva de prieteni pe Facebook… sunt chiar oameni pe care ii cunosti personal?
La o primă evaluare empirică, aş spune că ştiu vreo mie dintre ei. Interacţionez online cu vreo 200 dintre ei, mă întîlnesc o dată pe an cu vreo 50. Aş putea calcula mai strict, avînd în vedere că mulţi sunt studenţi şi absolvenţi, dar gestul e superfluu acum.
Bine, sunt mai multe chestii de discutat pe baza acestui subiect… cati isi acceseaza conturile zilnic, cati sunt dubluri, de ce exista acei 700-800 de prieteni daca nici nu ii cunosti sau interactionezi cu ei… Mai multe, oricum eu iti multumesc pentru mentionarea in articol si pentru dezbatere, noapte buna :)
George, ai facut un experiment genial. You are my hero. Serios, ma bucur ca ai facut-o. Tot contul meu de FB este o gluma, o incercare de a vedea daca oamenii chiar musca din faza asta cu numele frantuzesc… dar m-a apucat lenea si nu mai am chef sa scriu despre el.
Ei… zici aşa pentru că mă cunoşti. Şi eu aş putea zice asta după ce aş fi citit „Ferestre”, dar nu zic :-)
Urmează Google+. Acolo e şi mai frumos:)) Interesant este totuşi faptul că cei de la Google vor ca informaţiile să fie reale. Acum depinde şi cum vor reuşi să pună asta în practică.
http://smedio.com/2011/09/01/why-google-wants-to-know-your-real-name/
Și când te gândești că tu ai fost cel care le-a dat „add as friend” unora care au fost drăguți și ți-au urat lucruri bune…E măcar un pic de egoism, narcisism și frustrare, nu?
Nu un pic, ci NUMAI lucrurile alea enumerate de tine.
Eu m-am amuzat cu experimentul tău. Chiar și data de 7 iulie mi s-a părut un experiment. Nu ziua ta, ci faptul că le-ai dat voie oamenilor să scrie pe wall-ul tău. Din câte îmi amintesc, anul trecut n-am putut să-ți scriu o urare…
Zi frumoasă la parking day!
Am sufletul hain şi plin de mătrăgună…
in FB, eu mi-s nascut pe 1 aprilie .
NU zic asa pentru ca te cunosc. Chiar mi-ar fi placut sa fi facut eu asta, iar daca ai facut-o tu, you are my hero.
Pe-ni-bil!
PS: trebuie sa scriu si ceva fara diacritice, ca sa fiu atuomat considerata analfabeta, agramata etc etc.
Ce e penibil, Cristina? Explică prin argumente. Poți face un desen, dacă ți se pare greu să te exprimi în cuvinte.
Nu am cont pe reţeaua asta de socializare, aşadar şi prin urmare, cum ar spune unii, nu exist. Nicio pierdere, e o hiperealitate pentru unii, una narcotică.
Ce ai făcut îmi pare amuzant, încerc să înţeleg dezlănţuirea apelor mâniei acelor făcuţi luntre şi punte, s’ar putea să şi izbutesc.