Animest 2011: Problema Greciei – varianta Animest şi varianta Hymerion 2


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Se tot vorbeşte în Uniunea Europeană despre Grecia, uneori atît de serios încît ai crede că suntem cu toţii greci sau ai crede că, dacă nu li se va rezolva lor problema financiară, ne va pica cerul pe cap.

Iată cum se vede în desene animate problema Greciei, într-un scurt-metraj din programul Animest 2011:

Dacă însă chiar credeţi că este o problemă despre care se poate vorbi serios, citez dintr-un articol inedit găsit la Hymerion:

Pana acum, grecii au mai falimentat ca tara de vreo 5-6 ori. Prima data s-au imprumutat prin secolul al patrulea, de la Templul din Delos mai mult decat putea duce.  Datoriile grecilor erau echivalente cu 215% din PIB (Winkler, 1933). Fireste, s-a facut un haircut intrucat altfel nu se putea. S-a taiat atunci circa 80% din datorie.  In 1826, ca sa ne apropiem fulgerator, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele international vreme de 53  de ani. Era in vremea Razboiului de Independenta (inceput la 1821, detalii mai jos). 1843 , alt faliment. 1893, un altul (haircut 70%). Urmeaza noi si noi falimente. A invatat Europa ceva din asta? Nimic. Dar ce zice Biblia? In Deuteronom, gasim asa: În anul al şaptelea vei face iertare.  Iertarea însă va fi aceasta: tot împrumutătorul, care dă împrumut aproapelui său, să ierte datoria şi să n-o mai ceară de la aproapele său sau de la fratele său, că s-a vestit iertarea în cinstea Domnului Dumnezeului tău.Ceea ce grecilor li s-a aplicat cu succes.

Ne mai vedem la Animest pînă duminică inclusiv!


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

2 gânduri despre “Animest 2011: Problema Greciei – varianta Animest şi varianta Hymerion