NEMIRA Rodica Ojog-Brașoveanu – Enigmă la mansardă 6


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

ACTUALIZARE

Leonard, te contactez ca să stabilim cum îți voi preda cartea.

Cartea nu este cea mai bună a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, dar este atrăgătoare pentru că te împinge brusc în ițele unei familii ciudate, cu relații de rudenie complexe, frustrări și un trecut nerezolvat din punct de vedere emoțional.

Vorbeam de curînd cu o prietenă despre cărți. Nu înțelegea de ce ai pierde timpul cu o carte care nu-ți place. Încercam să-i explic că nu poate exista o carte proastă. Poate nu ești tu publicul ei țintă, poate nu ai capacitatea intelectuală necesară pentru a o înțelege, poate îți lipsesc unele lecturi de background. Nici o carte nu este proastă, pentru că este o creație. Un om sau mai mulți au stat aplecați peste niște foi de hîrtie, încercînd să-ți ofere o experiență. Efortul în sine face orice carte un lucru nobil.

Este posibil să nu vă placă Enigmă la mansardă de Rodica Ojog-Brașoveanu, de la Editura Nemira, dacă nu sunteți familiarizați cu stilul autoarei. Cea mai cunoscută scriitoare de romane polițiste românești nu dezamăgește însă deloc prin acest volum.

Cum să nu-ți placă descrierile de personaje realizate de doamna Brașoveanu, precum cea de mai jos?

Era scund, cu o față imobilă. Pielea întinsă îi scotea în evidență osatura capului, dînd impresia neplăcută a unui schelet îmbrăcat la o mare casă de modă. Purta cu eleganță rigidă costumul bine tăiat “gris-perle” la care asortase inspirat un papion bleu cu picățele albe, la fel cu batista de la piept.

Cum să nu savurezi modul în care autoarea te introduce în atmosferă și te face să vezi lumea din jur prin ochii personajelor?

Ploaia izbea într-o cadență monotonă umbrele stranii de pe caldarîm. Cu gulerul ridicat, cu mîinile adînc înfipte în buzunarele fulgarinului, Ioan Iacob se ivi la coțul străzii. Se opri o clipă și, aprinzîndu-și o țigară, aruncă repede o privire în spate. Nimeni! Își continuă drumul, evitînd cu grijă băltoacele și, curînd, ajunse în fața blocului.

Este imposibil să nu sesizezi unghiurile aproape cinematografice din care ești invitat să observi gesturile, reacțiile.

Androne Negoianu mîngîia în neștire brocartul vechi care acoperea masa, în timp ce fața aplecată tresărea ciudat, mimînd avalanșa de gînduri și sentimente contradictorii care-l copleșeau.

Trecu prin holul întunecat. Scoase din frigider o sticlă cu apă din care bău cu voluptate, pînă simți că-și pierde respirația. Își udă mîinile, mîngîindu-și fața. Da, acum era mai bine… Traversă holul, dar nu se întoarse în dormitor.

“Trebuie să știu, trebuie să știu…”

În grădină, aerul rece se lipi jilav de spatele gol ca o meduză. Mergea ca hipnotizată înainte…

Părțile în care maiorul pune cap la cap informațiile culese în timpul anchetei, minuțiozitatea cu care tratează cazul, dar și frămîntările și observațiile lui personale, toate se amestecă în paragrafe lungi care simulează gîndirea tacticoasă a polițistului.

Cristescu realiza că împrejurările îi oferă Ginei Lupașcu o partitură generoasă de-a lungul căreia ea se putea desfășura amplu, de la candoarea cu guleraș alb și numărul matricol de pe braț pînă la cinismul dur, necamuflat, de la tandrețea sinuoasă, dar decentă a glasului și a privirilor voalate, pînă la licitarea fără jenă, în piața publică, a trupului tulburător.

Un profesor bătrîn este asasinat în mansarda casei sale. Maiorul pătrunde în intimitatea familiei și descoperă intrigi, iubiri pierdute, relații ciudate, dar și bani, luptă pentru avere, personaje care acționează din umbră. Ca la orice policier care se respectă, autorul crimei (al crimelor, de fapt) este cel la care te aștepți mai puțin.

În final, permiteți-mi să remarc ediția tipăriturii: o carte bine legată, cu coperte tari, elegantă asemeni stilului autoarei. Merită să o aveți în bibliotecă și în minte.

Rodica Ojog-Brașoveanu – Enigmă la mansardă

Anul apariției la Nemira: 2012

Colecția: Suspans

ISBN: 978-606-579-326-2

Nr. de pagini: 256

Preț: 19,44 lei

Cumpără cartea de pe site-ul Nemira

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]

Cîștigați această carte!

Spuneți pe scurt, printr-un comentariu aici, ce personaj negativ dintr-o carte v-a plăcut și de ce.

Termen: 18 iulie, ora 20.

Predarea cărții se face personal în București, deci cîștigătorul trebuie să locuiască aici sau să aibă posibilitatea să-i fie transmisă cartea prin cineva de aici.

6
Leave a Reply

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
Anunță-mă cînd apar
gadjodillo
Utilizator nou

știi ce e ciudat, în fiecare carte-film-creație de-asta, narativă, e cîte un personaj negativ. și cîteodată, există ceva teribil de atractiv în felul în care e construit (pe modelul pe care fetelor le plac băieții răi și nu băieții buni). să ni-l amintim pe stănică rațiu – singurul exemplar viu din panoplia aia umană degenerată și mucezită. nu zic că stănică rațiu e de admirat, dar cumva e remarcabil cum el e singurul care-și construiește viața în conformitate cu aspirațiile lui, față de ceilalți astenici. enfin, ar fi multe de spus și e posibil ca gh dinică să fi contribuit… Read more »

Adriana
Utilizator nou

Am rămas complet fidelă Melaniei Lupu, personaj negativ al mai multor cărți de Rodica Ojog Brașoveanu, complexitatea ei mă uimește de fiecare dată și tenacitatea nu îi lipsește deși la prima vedere pare o bătrână senilă cu o pisică pe post de partener de viață, construcția ei este extrem de complexă și înțeleg de ce Rodicăi Ojog Brașoveanu i se mai spune și marea doamnă a literaturii polițiste românești.

PS: nu sunt din București, dar pe 18 o să fiu acolo să mă înscriu la facultate, bine..în caz că o să câștig. :D

Maria Vascu
Utilizator nou
Maria Vascu

Daca spun Dinu Paturica, sunt banala? Mi-a placut modul in care autorul l-a portretizat ca si cum ar fi fost un amarat demn de mila, pentru ca pe urma el sa se transforme radical pe parcursul volumul si Dinu sa devina un personaj negativ pe care-l voi tine minte toata viata.

Leonard
Utilizator nou
Leonard

Diplomatul ( din “Jocul cu moartea” de Zaharia Stancu) mi-a atras cel mai mult atenţia. Incã din primele apariţii, el a fost cel care se bãga în seamã cu toatã lumea, dar mai ales cu soldaţii nemţi, de aici putând sã ne dãm seama de provenienţa poreclei sale. Este un personaj simplist în aparenţã, pãrând doar un tip narcisist, dar destul de bine conturat pe parcursul romanului. Este în mare parte perfid – se foloseşte de orice mijloc pentru a-şi atinge scopurile: furã, minte, ucide, dar câteodatã este şi direct, subliniind de mai multe ori cât de viclean şi lipsit… Read more »

Adina
Utilizator nou
Adina

Hmm acest articol nu a facut altceva decat sa ma convinga si mai mult sa cumpar cartea :) Lectura placuta