(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
„Mă căsătoresc”. Așa vine decizia? Te trezești într-o bună dimineață și-ți spui „Da, dom’le, mă căsătoresc!”? Se pare că nu. Unii spun că ar trebui să vină căsătoria cînd nu mai poți de atîta dragoste. Alții se căsătoresc la presiunea ei sau a lui, alții la presiunea părinților. Uneori te căsătorești pentru că ai lăsat-o însărcinată sau pentru că ai deja un copil.
httpvh://www.youtube.com/watch?v=O0-_1s_U0mc
Am întrebat ieri pe Facebook de ce s-au căsătorit oamenii și de ce au făcut copii sau care sunt condițiile de a face un lucru sau altul sau pe ambele.
Andrei:
M-am casatorit din iubire. Mare, patimasa, completa. Si pot spune ca pasul facut a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioara a relatiei de cuplu. Am ajuns cumva la concluzia ca relatiile de durata sunt mai degraba ale cuplurilor in care partenerii urasc aceleasi lucruri, decat in cele in care partenerii au totul in comun sau iubesc aceleasi „chestii”.
A, si nu am copil… Pentru ca… lista e lunga… cariera, libertate de cuplu etc.. Intr-o proiectare a vietii mele cu un copil lucrurile ar sta cam asa: totul sau aproape totul pentru el (timp, finante, sentimente). Si cum suma oricarui lucru este mereu constanta, doar impartirea intre diverse persoane / lucruri difera, rezulta ca fie eu, fie ea am ajunge sa neglijam cumva partenerul… Si cum e prea frumos ca sa facem asta = no child!
Familia se face in minim doi Pentru mine e o mandrie ca sotia mea imi poarta numele, ea e familia mea. Am observat ca pentru femei este un subiect mult mai… aprins… Asta si pentru ca de regula ele sunt „obligate” sa ia numele sotului… E drept ca nu mi-ar fi placut ca pe mine sa ma cheme altfel decat pe sotia mea si ca e posibil ca peste cativa ani, daca isi va dori sa revina la numele de fata (sper ca nu prin divort), sa ne schimbam amandoi numele
De „dictatura” parintilor nu scapi prin independenta financiara, ci prin comunicare eficienta! Pentru ca parintii nu dicteaza, ei sfatuiesc (chiar si pe banii lor).
Dan:
Ne-am căsătorit la presiunea și promisiunile viitorilor socri. De asta a și fost divorțul ușor. Dar recomand motivare mai romantică, eventual strict estetică. Măcar așa durează câțiva ani buni. Acum voi căuta o anti-băsistă-anti-iliescianistă înrăită Sunt sigur că va fi mai OK. Cred că și militantele anti-plagiat ar fi foarte sexi. Și cele care nu citesc tabloide! Nu văd alte motive serioase pentru căsătorie, în lipsa copiilor.
Alex:
Raspuns concis: „De fraier”.
Raspuns extins: „Ca sa poata lua viza de State”.
O Dee:
Noi urmeaza sa ne casatorim dupa licente. Suntem impreuna fiindca avem aceleasi asteptari de la celalalt, de la noi si de la viata. Ne plac chestii diferite, dar uram in mare aceleasi chestii. Nu-i nimeni control freak sau santajist sentimental in relatie sa zica: ori faci asa, ori pa. Si nu in ultimul rand, ne iubim si ne respectam la fel de mult ca in primele saptamani, chiar si cand ne racaim din tampenii.
Am spus amandoi ca nu facem pasul asta pana cand nu suntem in stare sa ne intretinem singuri familia. Deci licenta, job si apoi casatorie.
Zic ca ori cu certificat de casatorie, ori fara, tot impreuna o sa fim. Job-urile implica deja libertatea de a face o nunta asa cum vrem si nu asa cum ar dicta, ipotetic, parintii/socrii (pe motiv ca ei dau banii si deci facem cum zic ei), iar mai apoi libertatea de a face niste investitii in doi la care ne-am gandit deja in mare. Dar astea nu se pot face fara o sursa de venit proprie si constanta.
Iau si numele lui, dar s-ar putea sa il pastrez si pe cel de fata fiindca altfel nu mai are cine sa-l duca mai departe si e un nume cu poveste faina.
Oxana:
Din experientele mele, pot spune ca oamenii nu se casatoresc neaparat din dragoste, dar pentru a ramane casatoriti ea este obligatorie! Si cum nu apare nici peste noapte, nici peste ani, se ajunge la divort. Dar mi-a placut o chestie care spune cam asa ca ai nevoie de o fundatie stabila inclusiv pentru experiente senzuale (ca de fapt acea fundatie ar fi cadrul necesar pentru…) si probabil vrea sa spuna ca acea fundatie este casatoria (in forma agreata de parti, cu sau fara acte).
Eu am făcut copiii, pentru că i-am primit de Sus, niciunul n-a fost în planurile mele (în planurile mele erau facultatea, un alt divorţ). Copiii sunt promisiunea, speranţa, un nou început şi un alt mod de a privi viaţa. (sunt întâlnirile noastre karmice pentru cei care cred în reîncarnare). Şi rolul de părinte mă defineşte în cea mai mare parte. Învăţ zilnic ceva nou de la copiii mei. Şi mai ales răbdarea infinită…
Anca:
Te căsătorești din dragoste. Dragoste mare. Altfel e pierdere de timp. Copiii vin de la sine… Când vei avea copii, vei descoperi că toate iubirile trăite (pt pisici, femei, căței) nu se ridică la același nivel. Părerea mea. Am trei copii și un soț extraordinar. Și pisică. Am avut și câini, cei mai frumoși și buni din lume. Casă de piatră!
Ana Christina:
Te casatoresti daca iti place sa te bazezi pe acte oficiale, daca iti plac formalitatile (nunta) si vrei sa fii in rand cu lumea, ca altfel dragostea nu e limitata de casatorie. Dar cu actul in spate, unii nu mai spun asa usor „pa”, ca pe vremea cand erau boyfriend si girlfriend. Chiar pe unii oamenii pe care nu-i mai tine impreuna iubirea, ii tin actele sau copiii.
Nu stiu cat de bine e asta, dar am cunoscut familii carora inca le merge bine, doar pentru ca divortul le parea ceva prea complicat. Probabil daca erau doar „impreuna”, erau de mult despartiti. Si o alta chestie a femeilor…parca n-ai face un copil cu un barbat de care nu esti legat in acte, nu? Parca actul ala da o oarecare responsabilitate…
Pe aceeași temă:
Reguli mai clare de divorț pentru cuplurile internaționale din UE
Voi de ce v-ați/nu v-ați căsătorit?
Intrebarea este putin fortata. Sunt multe casnicii esuate. Motivele pentru care contractantii s-au casatorit nici nu mai conteaza. Importante sunt acele povesti, atatea cate sunt, in care doi oameni se iubesc, se respecta si se inteleg. Si reusesc sa mentina aceasta stare. Motivele pentru care ei s-au casatorit? Pot sa coincida cu motivele celor care esueaza. Nu motivul in sine conteaza. Atentia trebuie centrata pe persoana, pe sentiment si pe vointa.
Personal nu am planuri de maritis momentan. Banuiesc persoana pe care o voi alege atunci cand va fi, dar nu exista un traseu definit al relatiei. Ma voi marita atunci cand voi simti ca nu pot trai fara celalalt, ca imi completeaza si finiseaza viziunea asupra viitorului, ca imi doresc sa pot impartasi momentele importate ale vietii cu aceeasi persoana.
Trebuie totusi sa fim constienti ca pentru multi, motivele casatoriei sunt similare cu motivele divortului. Se schimba totusi subiectul (fost/viitor).
Eu am o teorie despre casatorie si facut copii, practic despre acel ‘trigger’ care declanseaza una dintre aceste doua dorinte:
1. Pur si simplu iti doresti asta, porneste din tine. Si de obicei nu la modul explicabil rational, ci pur si simplu simti ca iti doresti sa te casatoresti si / sau sa faci copii. E o dorinta personala.
2. Nu simti asta ca si dorinta personala sau nu ai o opinie deja formata (daca iti doresti sau nu), ca la punctul 1, insa intalnesti pe cineva atat de special pentru tine care te face sa vrei toate lucrurile astea, care declanseaza in tine aceasta dorinta pe care nu o aveai.
Eu nu ma incadrez la 1 si nici 2 nu mi s-a intamplat inca.
Motivele pentru care oamenii se casatoresc tin, printre altele, si de cultura inconjuratoare. Cand traiam in Romania ma gandeam cumva ca a te casatori e ceva firesc, care vine de la sine, si, in maniera mea limitata, nu imi puneam singura intrebarea daca imi doresc asta sau nu. Pur si simplu nu imi trecea prin cap sa ma intreb ceea ce vreau eu. Nici parintii nu m-au ajutat punandu-mi aceasta intrebare, ci dimpotriva, se socau ca ar ajunge subiect de reflectie.
Mutandu-ma (neesential unde) departe de casa, pe picioarele mele, intr-o cultura unde prioritatea individuala a cetatenilor este sa isi defineasca de tineri ce isi doresc si cum sa ajunga acolo, am invatat ce inseamna privilegiul si responsabilitatea de a te intreba pe tine insuti ce vrei de la viata, unde una dintre intrebari este si cu privire la casatorie si / sau copii.
Cata reflectie necesita si cata responsabilitate totodata. A fost cel mai important exercitiu pe care l-am facut in viata mea, acum, in perioada de tranzitie dintre tanara cu capul in nori si adult responsabil. Nu cred ca as fi facut exercitiul asta daca ramaneam inconjurata in continuare de o familie, colegi, oameni, societate care nu ma incurajau sa fac asta, ci dimpotriva, condamnau sau considerau mofturi astfel de reflectii.
Asadar, pe mine, in a decide daca imi doresc sa ma casatoresc, m-a influentat societatea. Prin faptul ca mi-a adus pe agenda reflectiilor si a deciziilor proprii acest subiect de discutie, prin luxul de a experimenta doua culturi si de a vedea in ce mod ma transforma fiecare si ce impact au pentru gandirea mea.
Lasand analiza la o parte, imi doresc mult sa iubesc sincer si absolut omul langa care o sa imi petrec o buna parte din viata. Si el sa ma iubeasca la fel. Cred ca toti oamenii pretuiesc dragostea mult mai mult decat le place sa recunoasca, ca si cum e vreun semn de slabiciune, desi cu totii ii acordam poate mult mai putin focus sau timp decat carierei, grijilor financiare etc.
Denisa, foarte bun comentariul tău! Mulțumesc.
Cu mare drag, este o placere sa te recitesc :-) Promovatul post-urilor pe Facebook ajuta, de acolo vin!