Eurovision 2013, selecția națională: de la Eurofan la finală


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Sîmbătă seară, vom afla cine ne va reprezenta anul acesta la finala Eurovision din Malmo. Sîmbăta trecută, cei 12 concurenți au fost în emisiunea Eurofan, mai mult de două ore, pentru a mai interpreta o dată piesele, pentru a se poza cu fanii și pentru a-i mai îndemna să-i voteze în finală.

A fost emisiune agreabilă, de după-amiază de weekend. Așezat pe scaunul meu înalt ca de bar, am făcut fotografii și le-am publicat într-un album public de pe Facebook. O parte dintre ele sunt și mai jos. Mi-a plăcut atmosfera relaxată și faptul că artiștii păreau mulțumiți că au ajuns pînă în această fază a concursului Eurovision.

[nggallery id=52]

N-au cîntat live, dar au încercat să ofere ceva din spectacolul care va fi în 9 martie. M-au surprins în mod plăcut prezența lui Grigore Leșe, care venise să susțină trupa Electric Fence și piesa cîntată de Robert Turcescu împreună cu trupa din care făcea parte acum 15 ani.

A hate-ui, a hăitui

Online, au fost comentarii, din nou răutăcioase, la adresa vestimentației prezentatorilor și despre faptul că emisiunea a părut “artificială” sau “de plastic”. Din păcate, ca și la semifinale, au fost puține comentarii pertinente și echilibrate despre calitatea pieselor. Ultima oară cînd am verificat, Eurovision-ul era un concurs de compoziție.

Pe de altă parte, este nedrept să faci aprecieri legate de contribuția artistică a compozitorilor și cîntăreților cînd cultura muzicală îți este formată exclusiv din pop și o brumă de rock alternativ. Pînă una-alta, acești autori au stat cîteva ore pentru a pune cap la cap o creație artistică, deci este nedrept să le respingem munca printr-un simplu “e nasoală”, aruncat de la înălțimea vîrstei de 18 sau 20 de ani.

Între timp, m-am tot jucat cu cifrele publice de la canalul oficial de pe Youtube al TVR-ului și am generat aceste grafice, ca să vedeți cum stau concurenții online, la 5 zile înainte de finala națională.

    

Ne recitim și refotografiem sîmbătă, 9 martie, de la ora 21, la TVR-uri (1, i, HD) și online!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.