(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Blogul pe care-l au de creat în anul al II-lea nu este un capriciu al meu, venit din cine știe ce frustrări acumulate în cei 14 ani de predat. Este platforma pe care-și vor publica temele la seminarul Jurnalism online. Îmi este greu să-mi imaginez cum ar arăta online un text atașat la un e-mail, așa că pe blogurile lor pot aprecia creațiile din punctul de vedere al conținutului și al formei.
Prima luptă s-a dat la crearea blogului:
- „Chiar trebuie?”
- „Dacă am deja unul și am niște texte acolo…”
- „Eu am unul, dar e privat”.
- „Am unul, dar i-am uitat parola”.
Am cucerit redută cu redută și au început să curgă temele. Majoritatea post-urilor au fost protejate cu parole. Parolele, ehei, dragi tovarăși și pretini… Ei bine, prin parole mi s-a sugerat că nu e de nasul unui viitor jurnalist să aibă un blog și cu atît mai puțin să scrie texte. „Blogobligatdehari”, „amblogdesinamvrut”, „blogpecarelvoistergedupacurs”, „wedontneednoeducation”, „invatamantulelapamant” ș.a.m.d.
Am înțeles aluzia. Studenții de la Jurnalism nu vor să scrie, nu vor să creeze. Fiecare text pe care li-l dau de scris ca temă li se pare o corvoadă. Se știe că înveți să scrii, ca viitor jurnalist, numai stînd în poziția lotus și meditînd la dispariția OTV-ului din grilă sau la bețigașul Ioanei Tufaru. Mă gîndesc să trec la liniuțe și bastonașe desenate pe tabletă, dar oare nu se vor supăra iar pe mine că-i oblig să facă eforturi prea mari?
Lupta mea cu ei continuă. Nu vor termina acest curs pînă cînd nu vor scrie fără să crîcnească și pînă cînd nu vor scrie tot mai bine. Asta li se va cere în redacție, asta este ce și-au ales ca profesie.
Dar cred că e nevoie de un curs de trezit pofta de creație pentru studenții de la Jurnalism și în general de trezit pofta de creație pentru studenți în general. Eventual în învățămîntul preuniversitar?
Nu va suparati, dar ce isi doresc atunci? Ca doar la Jurnalism e cam la mintea cocosului ca o sa trebuiasca sa scrie foarte mult! Vor sa filmeze, sa faca PR, sa fie reporteri (la toate trebuie sa scrie) sau … nu vor nimic :))? E socant …
Din ce am observat, cel mai mult le place să asculte, cu mîinile încrucișate.
Mulți și-ar dori să aibă așa cursuri și teme. :)
Și puțini le-ar face.
Scânceli și strâmbături din nas vor fi mereu, așa îi place studentului, să se plângă… ideea de „temă” înrădăcinată din liceu o fi de vină. Dar cred că toți sunt conștienți că abia „temele” din facultate îi pregătesc pentru meserie și de fapt se alintă…
Excelent. Se alintă pe banii și viața lor.
Creatia e un efort continuu, un muschi care trebuie antrenat, indiferent ce faci.
De aici expresia „Scriu ce vrea mușchiul meu!”.
Eh, iata, viitori angajati care se vor plange ca trebuie sa munceasca pentru a fi platiti. Am citit textul tau si am simtit cum ma ia cu flacara de la stomac. Oamenii astia in ce microclimat s-au dezvoltat?!? Au fost crescuti in sera, complet izolati de ce se intampla in lumea asta? Ce cred ca termina o facultate, isi flutura diploma de trei ori si o sa le pice din cer un sac de bani si doua premii Pulitzer? Cum adica „se alinta”? Ploua cu slujbe in Romania si nu stiam eu? Ca ultima oara cand am vorbit cu prieteni jurnalisti (veterani) erau intr-un vaiet total despre salarii mici si optiuni limitate. Dar probabil ca studentii tai se gandesc sa emigreze pentru ca, nu-i asa, in strainatate totul e numai miere si angajatorii iti dau 2.000 de euro/luna ca sa te invete sa scrii! Excelent!
Nu știu ce vor, dar cred ca partea asta ține de consiliere, nu de predat. Pentru mine e simplu: dacă au ales facultatea asta, trebuie să învețe să scrie, să fotografieze, să filmeze, să vorbească în public, să facă strategii de comunicare ș.am.d.
haha! frumoase parole. dar, din experienţă, pot spune că te poţi arde cu aşa ceva. din experienţa cu BT24. iniţial am avut o parolă obişnuită. apoi, cică n-are semne, litere mari şi cifre. bine. mi-am schimbat-o. Samibagpiciorul.123. au trecut 3 luni. BT24, cică, schimb-o iar. am scris ceva care semăna cu o înjuurătură. semăna atît de vag, încît am uitat-o…
Evident, astea nu sunt parolele adevărate, ci sunt rescrise în spiritul celor originale.
io am pus-o pe cea reală.
dar dincolo de simbolistica lor, e interesant textul: am remarcat şi eu că studenţii au senzaţia că, dacă le dai teme, eşti cumva duşmanul lor. în loc să înţeleagă că efortul de a le analiza, interpreta, evalua, e o chestie de care un cadru didactic fără conştiinţă se poate lipsi bucuros.
Eu voi răspunde cererilor învățămîntului european universitar: cît mai puține teme, cît mai multe zile libere. Nu voi mai fi neghiobul de pe timpuri, care credea că schimbă lumea.
Cred ca se perpetueza perceptia temelor ca fiind un efort suplimentar pentru a satisface exigentele profesorilor, nicidecum o munca in propriul folos, un exercitiu de exprimare; lucru dublat de bombardamentul cu divertisment din ziua de azi, ce duce la amanarea oricarei tentative de efort pana in ultima clipa. Insa va veni o zi in care absolventii se vor lovi de piata muncii, moment in care vor constata ca ‘temele’ cerute de profesori precum George i-ar fi scos in putin in evidenta din masa omogena de posesori de ‘carton’.
Poate doar Iliescu va prinde acea zi de care spui. Eu în nici un caz.