(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Cred că asistăm la un moment crucial în istoria jurnalismului românesc: Paginademedia.ro, un site specializat pe industria mass-media, atrage atenția asupra unor derapaje ieșite din comun de la un post de televiziune. În urma articolelor, una dintre firmele care avea publicitate în acel spațiu orar își retrage finanțarea. Directorul postului dă în judecată site-ul, invocînd enorme prejudicii financiare.
Avem șansa acum, dacă ducem vorba mai departe, să impunem niște standarde care să le facă o viață mai bună copiilor noștri născuți și nenăscuți. Putem atrage atenția asupra faptului că suntem toleranți, știm că există deviații, dar că acestea trebuie să se manifeste în spații private, nu pe un post de televiziune comercial, pentru a cărui vizionare oamenii plătesc bani firmei de cablu.
[box style=”rounded” border=”full”]Povestea, în cîteva link-uri în ordine cronologică inversă:
- Antena 1 dă în judecată Paginademedia.ro
- Antena 1, scrisoare deschisă către Avon după scoaterea reclamelor de la Acces Direct
- Peste 100 de sesizări la CNA, în cazul Ioanei Tufaru
- Avon reacționează după articolul Paginademedia.ro: “retragem spoturile din calupurile emisiunii Acces Direct”
- ASOCIERE. Ce clienți de publicitate au girat mizeria din urechea Ioanei Tufaru la Acces Direct. Audiențe record.
- Se poate mai jos? Jeg pe TV, la propriu, la Acces Direct. Ceara Ioanei Tufaru, in prim-plan
Emisiunea Acces Direct, în care am văzut conținutul murdăriei din urechea și dintre degetele de la picioare ale unei persoane, se difuzează la o oră la care copiii sunt singuri acasă, după ce au venit de la școală și așteaptă să li se întoarcă părinții de la serviciu. La aceeași emisiune, am văzut circari schilodiți de viață, femei agresate și de care se face haz, bătrîni cu afecțiuni mintale care au fost luați în tărbacă, femei cu corpul modificat cu silicon și care au fost date drept exemple de urmat de către adolescentele din România.
De ce mă doare
Fac parte din generația pe care o doare să vadă degradarea țării care-i era odată dragă. Sunt unul dintre ăia care tac mult și fac uneori gesturi largi. Mă frustrează la culme cînd semidocți, oameni fără principii, persoane dezagreabile, cetățeni cu dosare de torționari la Securitate, conduc companii care au influență în societate. Sunt unul dintre cei umili, care nu și-a depășit decît foarte rar poziția de spectator, în încercarea de a se proteja.
Cazul Acces Direct – Paginademedia.ro trebuie să-și continue drumul. Avem ocazia să ne exprimăm, să cerem mai mult de la aleșii noștri, să punem presiune pe posturile TV care și-au cam luat-o în cap, uitînd că banii ăia le intră în buzunare datorită oamenilor care se uită la emisiunile lor.
Scurta mea contribuție la dezbatere
Iată cîteva constatări și gînduri. Ele vin din educația mea, din puțina experiență jurnalistică și din viața mea de pînă acum.
- Avon a făcut un gest extraordinar de bun: și-a retras publicitatea din cadrul acelei emisiuni. Este normal ca o companie care pune preț pe respectul față de oameni să nu mai vrea să fie asociată cu limbajul suburban, persoanele fără scrupule, semidoctismul.
- Avon va beneficia de o creștere a vînzărilor. Este posibil ca celelalte companii care au reclame la Acces Direct să fie boicotate, cel puțin de o parte a celor care se solidarizează cu cauza.
- Nu mă interesează că alte companii nu și-au retras reclamele. Mă interesează gestul frumos al celei care a făcut asta. Este posibil să existe un fel de șantaj la adresa publicitarilor din partea trusturilor de presă și de aceea să nu facă nici un gest celelalte companii. Este o perioadă financiară grea, e complicat să faci gesturi umane.
- Paginademedia.ro crește cu 1.000% în credibilitate. Îl știu pe Petrișor Obae din facultate, l-am ajutat să lanseze prima versiune a site-ului său acum ceva ani (la o sticlă de Pepsi de 2L și multe chips-uri), garantez oricînd pentru onestitatea și standardele sale jurnalistice.
- Nu cred că va fi solidarizare din partea întregii bresle. Interesele sunt încîlcite și mari. Mă bucur însă de fiecare dată cînd un nume nou spune public că-l sprijină pe Petrișor. Sunt o mulțime de oameni care nu-l agreau pe Voiculescu din diverse motive, acum aceia se solidarizează cu Petrișor.
- Prin amenințarea cu procesul, Alexandrescu urmărește un scop simplu: să pună botniță altor voci. Amenință cu procesul și invocă sume mari pentru a intimida.
- Discursul taberei antenelor va fi același: Petrișor e băsist, ei fac rating, banii nu vin de la oameni ci de la companii etc. Nu va exista nimic despre standarde jurnalistice, moralitate, grijă față de educația copiilor lor și a altora. Propaganda obișnuită va lucra în continuare.
Lucrurile nu trebuie să rămînă așa. Paginademedia.ro a prezentat faptele, la fel cum publicul le-a văzut cu ochii deschiși la televizor. Cleiul din urechea acelei femei a fost la fel de vizibil precum numele companiilor care au avut reclame în emisiunea de mare audiență și respirație.
Este momentul să vorbim despre asta, să ne cerem liniștea făcînd zgomot. Dacă nu se va schimba nimic, atunci vom păstra pe veci tăcerea.
[box style=”rounded” border=”full”]Cînd aveți răgaz, căutați și vedeți filmul Network. Poveștile de tipul ăsta nu sunt vechi, doar oamenii erau altfel.
„Subiectul” discutiei este (cred) mult mai profund…; va rog sa nu uitati de sumele care se invart in acel trust, de cine il controleaza, de ce interese sunt manati cei care il controleaza… etc. Privind din exteriorul fenomenului media, totul pare un circ murdar, meschin si fara valoare… , iar muritorul de rand reactioneaza asemenea strutului si schimba canalul cautand ceva ce-l tine departe de „maronul” ce tinde sa acopere totul…, iar asta va deveni curand o stare generala cu propagare nationala. De aceea nu ies oamenii la vot, de aceea nu-si exprima opiniile, de aceea nu au reactie… De scarba!!!
Eu am renuntat de ceva timp sa mai urmaresc programe romanesti la tv..vad ca am facut bine..doar „mahala” pe toate canalele..
Și eu mă uit rar, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să reacționăm. E vorba de viitorul nostru.
Cu siguranta..eu am o alta teorie..daca nu-ti place ceva,schimba canalul,sterge-l din grila,telecomanda e la tine,tu hotarasti ce urmaresti la tv..
Ca telespectator, da, însă unii doresc să se implice mai mult în schimbare.
Da,cand e vorba de „starpit” parazitii atunci sa ne mobilizam si sa facem o schimbare..dar vezi tu,in televiziune mai este implicata si politica si atunci e mai greu..in rest,sunt total de acord cu tine..multa bafta!
Păcălici, scrisul te cam dă de gol… Îmi pare rău că trebuie să scriu asta.
De fapt, există o legătură directă între faptul că pui două puncte în loc de unul, că nu laşi spaţii între propoziţii şi atitudinea struţului pe care o predici (nu-mi convine, bag capul în nisip, schimb canalul, etc.). Realitatea e că generaţiile crescute cu astfel de dejecţii televizuale vor fi, peste un deceniu sau nu, patronii, şefii şi colegii matale. Şi atunci, în acel climat al urii, al intoleranţei şi pe de altă parte al băşcăliei continue pe care l-au instaurat aceste televiziuni, va deveni dintr-o dată problema dumitale directă.
Şi, asumîndu-mi posibilitatea de a greşi, eu una nu cred că dumneata schimbi canalul.
Ok…(uite,am pus 3 puncte,e bine?)…atunci sa vad cum rezolvi „matale” problema asta cu acces direct…si da,nu schimb canalul pentru ca nu e nevoie,ma uit maxim 10 ore pe luna la TV si doar la programe de calitate…app,imi plac strutii :)
Era evident ca avem de-a face cu un trinom, era doar o problema de timp sa se vada, pe fata, ca audientele sunt vandute advertiserilor. Era si este inca o spirala a decaderii pentru banii, fara limite, standarde, doar cu masuratori KantarMedia, etc. Daca asta inseamna media, cu siguranta nu inseamna jurnalism, reportaj, nu inseamna nimic din astea. Probabil ca asistam in Romania, avant la lettre, la moartea jurnalismului. Si avem de-a face cu o noua scoala: scoala entertainmentului, ca alt cuvint nu mai avem.
Cu alte cuvinte complicii sunt si cei care produc asa-zisul divertisment pe baza de clisee sub-culturale (cica nu avem Bernard Pivot, de aia), cei care vind sapun cand se transmite jeg si cei care se uita. Ceilalti ce fac ? Este o problema sociala…
Sper ca ai pus deoparte 100.000 de euro pentru proces da? Ca astia vaneaza bloggerii :-))
De unde ai informația asta?