CARTE + AUDIO A fost odată ca niciodată – Andrew Nicoll 4


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

Romanul lui Andrew Nicoll este o fantezie modernă. În “A fost odată ca niciodată”, ni se oferă o poveste de dragoste deosebită, dintre un primar și secretara sa, în orășelul Punct, despre care nu s-ar putea ști exact unde se află. Descrierea orașului și a împrejurimilor este fără cusur și, deși nu sunt foarte multe personaje principale, cele care există sunt atît de bine conturate încît te vei atașa de ele în mod sigur pînă la finalul cărții.

Povestea este spusă din perspectiva Sfintei Walpurnia a Punctului, o fecioară care și-a lăsat intenționat barbă, pentru a înfrîna astfel poftele trupești ale bărbaților. Barba sfintei, ca și alte lucruri, este demitizată însă spre finalul volumului. Cea care povestește este însăși statuia sfintei cocoțate pe catedrală. Acest șiretlic îi permite lui Nicoll să ne ofere unghiuri cinematografice asupra acțiunii și o perspectivă auctorială deosebită. De aici povestea pe mai multe planuri, posibilitatea de a ne oferi detalii despre personaje pe care altfel nu le-am fi putut afla, dar și o anumită autocenzură în unele scene cheie. Cam același rol îl are motanul Ahile, un pisoi adoptat de pe stradă de Agathe, care-i devine tovarăș de viață în unele dintre momentele cele mai importante. El vede ceea ce Agathe poate doar să bănuiască și el ne transmite ce simte despre stăpîna sa, atunci cînd ea e veselă sau tristă.

Simetrie, calambururi

Am remarcat o anumită simetrie în carte, atît la nivelul acțiunii, cît și al caracterului personajelor și al dialogurilor. Nu de puține ori se întîmplă același lucru în locuri diferite din oraș, există acțiuni similare pe care le fac personaje diferite și avem cîteva momente cu dialog în oglindă, discurs interior sau conversații care par trase la indigo. Această simetrie, precum și ritmul molcom al orașului, ne dau senzația de „așezat“, de cuminte, de normal. În această normalitate disimulată, se petrece o poveste de dragoste graduală, care la un moment dat pare previzibilă dar care ia brusc o întorsătură neobișnuită. Peste toate, Nicoll presară un strop de magie, creează o metamorfoză alegorică spre final și inventează o mulțime de scene candide, care vor face plăcere cititorului implicat. Două persoane cuminți – bunul primar Tibo Krovic și asistenta lui, Agathe Stopak – aleg un alt drum decît cel bătut pînă atunci.

Din punctul de vedere al lecturării, romanul este ușor de parcurs pentru că povestea este cronologică. Volumul este împărțit pe secvențe și poate fi parcurs ușor, chiar dacă este citit timp de mai multe zile. Există unele momente pe care autorul le evidențiază prin descrieri mai elaborate, prin mici panseuri, prin referiri la istoria închipuită a orașului Punct (oraș apropiat de Cratimă și rival cu Umlaut), dar în rest totul curge lin, firesc.

Suntem prizonierii obiceiurilor noastre. Gonim întruna pe drumurile cunoscute, ca tramvaiele din Punct, uneori înclinîndu-ne puțin la curbe, alteori scîrțîind sau scoțînd scîntei pe șine, dar de regulă urmăm mereu aceleași șabloane. Și, cu toate că Agathe părăsise șinele pe care mersese ani de zile, a fost surprinsă să descopere că merge mai departe. Nu s-a răsturnat, nu s-a poticnit brusc. Nu au existat răni, victime, pagube. Pur și simplu a pornit pe alt traseu, departe de șinele pe care mersese pînă atunci, departe de orice șine, de fapt.

Ici-colo, sunt presărate jocuri de cuvinte și unele dialoguri se învîrt în jurul cîte unui cuvînt rar. În aceste situații, se remarcă traducerea adecvată (realizată de Ioana Văcărescu), în așa fel încît să savurezi pe deplin semnificațiile. Este remarcabilă partea în care Agathe repetă la nesfîrșit „co-lo-rat“, fără ca Tibo să-și dea seama inițial la ce se referă ea.

La urma urmei însă, este o poveste de dragoste, ce pare inițial banală. Și chiar este banală, dar povestea este spusă fermecător. Personajele se îndrăgostesc și se urăsc, se unesc și se despart, uneori chiar în condiții violente. Sunt oameni cărora le e teamă să sărute sau să spună „te iubesc“ și oameni care fac mărturisiri de iubire persoanelor nepotrivite și care ajung să-și regrete amarnic spusele.

Iată ce știu despre viață. Am învățat că în lumea asta nu există atât de multă iubire, încât să nu ne permitem s-o risipim. N-avem voie să irosim nici măcar un strop. Dacă avem norocul s-o găsim, oriunde am găsi-o, trebuie s-o păstrăm și să ne bucurăm de ea cât mai mult cu putință, pentru cât de mult timp putem, până la ultimul sărut…

Ruperi de ritm

Atmosfera lină de care pomeneam mai sus se rupe la un moment dat, cînd o trupă de circ fantomatică nu mai este văzută doar de Agathe, ci și de Tibo și cînd femeia simte că începe să se transforme în cîine dalmațian (că tot voia ea să se mute în Dalmația, într-o casă de vis pe care să o amenajeze după bunul plac). Cheia romanului ne este oferită în ultimele două pagini, pagini care trebuie citite cu mare atenție. De asemenea, rămîne memorabilă partea în care Hektor o agresează pe Agathe. Nu ni se descrie scena respectivă, dar ne sunt induse emoțiile prin personificarea orașului:

Pe cînd Cesare se prefăcea că uitase că în Punct nu există cale ferată, întreaga casă a răsuflat din nou. De sub fiecare ușă a ieșit un curent de aer, șuierînd prin gaura cheii și pe sub toate ferestrele și a pornit vuind de-a lungul străzii Castelului, spre rîu. Peste tot unde trecea, dărîma coșurile de gunoi și lua pe sus hîrtii și cutii de tinichea. A smuls florile din ghivecele de prin oraș, a rupt frunzele din copaci, a făcut porțile să scîrțîie și ușile să se trîntească, a zguduit felinarele și a ieșit șuierînd din oraș, peste pod, de-a lungul Ampersandului și apoi spre mare, pînă a ajuns pe strada Canalului, unde a trecut ca un vîrtej prin gang, urlînd ca o haită de lupi și zgîlțîind ferestrele pînă a ajuns la numărul 15. Pe stradă era liniște; se auzea doar plînsul unei femei, care s-a transformat într-un urlet și apoi a scăzut pînă la un scîncet înspăimîntat.

Iată un clip audio cu un fragment din carte citit de mine:

(ascultați și celelalte fragmente din cărți la Soundcloud)

A fost odată ca niciodată” a apărut în 2014 la Editura ALLFA. Traducerea: Ioana Văcărescu.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 gânduri despre “CARTE + AUDIO A fost odată ca niciodată – Andrew Nicoll