CARTE (+AUDIO) “Confesiunile unui fost islamist” de Maajid Nawaz


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

În această carte, Maajid Nawaz povestește sincer cum a devenit militant islamist, cum a suferit din această cauză în închisoare și cum s-a reabilitat și a scăpat de atitudinea radicală. Am găsit fascinant modul în care acel tînăr pasionat de hip-hop și de cultura din jurul acestui gen muzical a abandonat treptat școala, a intrat în cercuri de îndoctrinare islamistă, a devenit membru al unei organizații celebre și unul dintre liderii acesteia.

În afară de povestea de viață ieșită din comun, autorul explică diferența dintre islam și islamism, face o istorie a mișcării islamiste, pune mereu în context faptele.

Ca proiect politic, islamismul a fost inspirat de ascensiunea fascismului european. Similar modelelor ideologice europene, islamismul nu este scutit de propriile schisme. Unele grupări doreau să introducă „sistemul islamic”, care să funcționeze în paralel cu cel existent; aceștia erau islamişti politici, ca Frăția Musulmană. Alții erau mai revoluționari, dorindu-și să răstoarne starea actuală. […] deși extremismul și fundamentalismul religios pot reprezenta provocări sociale, islamismul este cel care aspiră de fapt la adevărata putere. Ca şi fasciștii lui Mussolini, care erau de asemenea progresişti din punct de vedere social, aspectul totalitar al islamismului este cel care stârnește cel mai mult îngrijorarea. Mult mai târziu, islamismul i-a influențat și pe fundamentaliştii religioși. Acest lucru a determinat apariția unei ramuri militante, jihadismul, și a unor grupări ca al-Qaeda. Aşadar jihadismul este fuziunea religiei literaliste cu politica islamistă

O ascensiune fulminantă

Te întrebi cum se poate întîmpla o transformare atît de radicală a unui tînăr de origine pakistaneză care locuia în Anglia? Ei bine, procesul a fost treptat și anturajul a avut o influență copleșitoare. Acel copil “normal” și-a interiorizat revolta muzicii hip-hop din anii ’80 și ’90 și a început să-i admire pe rapperii musulmani, mulți dintre ei membri ai unor grupări islamiste.

Maajid Nawaz și-a petrecut adolescența auzind povestindu-se despre mișcarea islamistă radicală care s-a răspândit în Europa și în Asia în acei ani. La 16 ani, făcea deja parte din organizația islamistă Hizb ut-Tahrir. S-a afirmat rapid în cadrul mișcării ca un recrutor foarte bun, fiind un susținător charismatic al cauzei unificării puterii politice a islamului în întreaga lume. Totodată, Nawaz a înființat grupări afiliate în țări precum Pakistan, Danemarca și Egipt.

Pentru prima dată, aveam sentimentul real că mişcarea noastră era un fenomen național și global. Se făceau recrutări în toate universitățile importante: Oxford și Cambridge, Exeter, Durham, peste tot. Ne extindeam rapid. Anii 1990 au fost la Londra deceniul islamismului. Se alăturau mişcării femei şi bărbați deopotrivă și, după cum ni se spunea,undeva se afla probabil viitoarea noastră parteneră de viață, așteptând să ne cunoască. Toate acestea creaseră o senzație de învăluire totală – această mișcare va determina modul în care mi se va desfășura viața.

Acea “învăluire totală” l-a făcut pe Maajid să se îndepărteze de familie și de prietenii care nu-i împărtășeau credințele. A fost arestat de poliție în Alexandria (Egipt), alături de alți musulmani radicali, în urma evenimentelor din septembrie 2010 și a fost întemnițat împreună cu asasinii președintelui Egiptului Anwar Sadat.

Un moment crucial pentru transformarea lui a fost implicarea organizației Amnesty International în procesul lung și complex al eliberării sale. Autorul era uimit de faptul că o organizație care apără drepturile omului poate să militeze pentru eliberarea unui militant islamist, deoarece îi fuseseră încălcate drepturile fundamentale, chiar dacă exista riscul ca, odată ieșit din penitenciar, militantul să-și reia activitatea extremistă.

Ce-ar fi fost dacă, înainte de a ajunge la putere, Adolf Hitler ar fi fost aruncat în pușcărie pentru convingerile național-socialiste, care nu erau încă violente? Sau ce-ar fi fost dacă, mai aproape de propria mea poveste, Mubarak ar fi fost torturat cum a fost Gaddafi? Extensia logică a susținerii cazului nostru era aceea că, ipotetic, Amnesty trebuia să fie pregătită să organizeze ocampanie și în sprijinul lui Hitler, dacă el ar fi fost încarcerat doar pentru că a scris «Mein Kampf». Amnesty a soluționat această controversă în maniera lui Voltaire, rezumată în modul cel mai fericit de Evelyn Beatrice Hall: «Nu sunt de acord cu ceea ce spui, însă voi apăra până la moarte dreptul tău să o spui».

Cei 4 ani petrecuți în închisoare au fost destui pentru a se gîndi profund la ce devenise. Și-a dat seama că propriile sale convingeri erau greșite și s-a hotărât să își schimbe viața. După ce a fost eliberat, a înființat fundația Quilliam, care are ca scop combaterea curentului islamist din Europa și din alte părți ale lumii. Paradoxal, a trebuit să se separe de soția lui, deoarece aceasta și familia ei erau în continuare membri ai organizației islamiste din cauza căreia el fusese închis.

Iată un fragment din carte, în lectura mea:

Vă recomand cartea ca să înțelegeți că mișcările islamiste sunt, în mare parte, consecințe ale politicilor țărilor occidentale, că de multe ori judecăm prin generalizare și că schimbarea se poate produce, chiar și în cazurile în care credem că nu mai există cale de întoarcere.

“Confesiunile unui fost islamist” de Maajid Nawaz, 2017, Corint, 400 pp.

CUMPĂRAȚI CARTEA DE LA:


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.