CARTE Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric – Ștefan Andreescu


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 11 min)

Probabil din liceu n-am mai citit o carte bazată exclusiv pe izvoare istorice, despre o figură importantă din trecutul țării noastre. Iar volumul Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric de Ștefan Andreescu, la Editura Enciclopedică, are meritul de a aduna laolaltă diferite izvoare, teorii, povești și legende despre domnitorul Țării Românești cunoscut în întreaga lumea drept „Prințul Întunericului“.

Titlul este chiar structura cărții: jumătate este dedicată adevărului istoric, comentariilor și analizelor pe text, iar a doua parte trece în revistă poveștile slave și germane, ecourile în literatura română și internațională, cu accent pe romanul celebru al lui Bram Stoker. Cartea este agreabilă pentru cei interesați de cel care a condus o perioadă scurtă Țara Românească (dar cu o mînă de fier), dar și pentru istoricii care vor găsi aici unele izvoare noi, reinterpretări și piste de cercetare ulterioară. În ceea ce privește adevărul istoric, Andreescu recunoaște ca fiind cea mai importantă monografia lui Ioan Bogdan, iar pentru partea de legendă iese în evidență în mod incontestabil așa-zisul roman al lui Bram Stoker.

Apariția lui Țepeș

Vlad Țepes apare în documente în 1437, într-o perioadă tulbure pentru Țara Românească și popoarele la sud de Dunăre, amenințate de dorința de expansiune a Imperiului Otoman. Încă de la început, Țepeș se impune ca un vodă autoritar, hotărît nu numai să nu mai plătească tribut Porții, dar și să încerce să cîștige independența țării sale față de sultan.

În rezumat deci, viitorul Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, apare pentru prima oară citat în documente la 20 ianuarie 1437, iar primul act cunoscut de la el este scrisoarea din 31 octombrie 1448. În 1442—1443 şi 1446-1448 a fost ostatic la turci, iar în lunile septembrie-noiembrie 1448 a ocupat scaunul domnesc al Ţarii Româneşti cu sprijin turcesc, momentul în care Vladislav II, fiul lui Dan II şi aliat al lui Iancu de Hunedoara, părăsise ţara şi participa Ia bătălia de la Kosovopolje.

Noul voievod îşi începe domnia declarându-şi răspicat vocaţia pentru autoritate: „Şi să vă gîndiţi că, atunci când un om ori domn e puternic şi tare, atunci poate face pacea cum vrea – spunea el, la 10 septembrie 1456; dar, când e fără putere, unul mai tare va veni asupra lui şi va face cu el ce va voi“. Este chintesenţa unui adevărat program politic, pe care tânărul de numai vreo 23-25 ani îl va sluji consecvent în tot restul domniei şi vieţii lui.

Un ban de argint anepigraf a spulberat o mare parte din dubiul care plana asupra momentului apariției lui Vlad în domnie. Este vorba despre o monedă care are pe revers reprezentarea unei stele în formă de S, adică a unei comete. Numismatul Octavian Iliescu a considerat că este vorba despr cometa Halley, care a fost observată la acea vreme deasupra Europei timp de o lună.

Știm cum arăta Vlad mai ales datorită portretului de la castelul Ambras din Austria, imaginea cea mai populară a voievodului, fie că e vorba despre faptele lui de domnitor, fie de povestea thriller a lui Stoker. Dar în scrierile vechi apar pe ici-colo frînturi de portret, cum sunt acestea din Comentariile lui Papa Pius II, compilate după informațiile primite de la Buda despre Țepeș (o variantă tradusă în latină a poveștii germane și o copie după așa-zisa scrisoare de „trădare“ a voievodului), din 1463:

E tot la închisoare și acum; un om mare și frumos, care arată făcut pentru domnie.

Legatul papal Nicolae de Modrussa îl descria astfel:

Nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişarea crudă şi înfiorătoare, cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi puţin roşiatică, în care genele lungi înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, iar sprâncenele negre şi stufoase îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii săi lați pe care cădeau plete negre şi încârlionţate.

Pădurea de țepe

Sunt o mulțime de surse care amintesc despre metoda favorită de pedepsire folosită de Vlad: trasul în țeapă. Se pare că el pedepsea astfel pe oricine i se părea că este împotriva planurilor sale, pe cei care încălcau legea, ba chiar a omorît preventiv și destule rude ale sale și apropiați pe care-i bănuia că ar fi de partea turcilor sau că ar vrea să-i ia tronul. Poveștile slavă și germană sunt pline de astfel de episoade, dar multe dintre ele sunt exagerate de dragul efectului emoțional asupra cititorilor, iar cea germană are și scopul ascuns de a-l denigra pe Vlad, din cauză că a fost scrisă la Buda, în perioada în care Țepeș era prizonierul lui Matiaș Corvin.

  • Se spune, de exemplu, că a tras în țeapă atît de mulți turci și boieri dușmani încît crease o pădure de cadavre în țepe;
  • se mai spune că i-a adunat pe toți cerșetorii și handicapații și, după ce i-a hrănit bine, a ars casa în care erau, ca să-i scape de chin și pentru ca în Țara Românească să trăiască numai bogați;
  • se pare că l-a pus pe Dan, concurentul lui la tron, să-și sape propria groapă în care apoi l-a aruncat după ce l-a omorît.

Preocuparea lui principală era însă lupta împotriva turcilor și se pare că Vlad Țepeș a fost chiar promotorul timpuriu al cruciadei, după cum transpare din această scrisoare adresată lui Matiaș Corvin, înainte de a începe războiul împotriva otomanilor:

Voi ştiţi doar că ţara noastră e vecină cu a voastră şi că amândouă popoarele ne avem ţara aşezată la Istru. Aţi auzit acuma cred, şi voi, că împăratul turcilor porneşte cu oaste mare la război asupra noastră. Şi dacă Dacia aceasta îşi va supune-o şi o va subjuga, înţelegeţi bine şi voi, că ei nu vor sta în pace şi liniştiţi locului, ci îndată vor năvăli cu război asupra voastră şi locuitorii tării voastre vor avea de suferit nenorociri foarte grele din partea lor. Acuma e deci vremea ca, ajutându-ne pe noi, ca şi voi, oprind cât mai departe de ţară armata aceasta să nu lăsaţi să ne strice ţara şi să ne subjuge neamul nostru.

De altfel, Matiaș Corvin l-a folosit pe Țepeș ca sperietoare împotriva turcilor, cînd l-a eliberat în 1974, după 12 ani de închisoare:

Dar nu voi trece cu vederea cruzimea lui Dracula, pentru care lumea întreagă-l cunoaşte. Căci, rupând cu mâna lui pe turcii prinşi, punea în ţepe bucăţile, zicând: «Când vor veni turcii şi vor vedea acestea, de spaimă vor fugi». El e acela care a făcut păduri de oameni traşi în ţeapă. Cei mai de frunteunguri spun că, pe când era domn în Ţara Românească, a ucis poate o sută de mii de oameni cu ţepe şi alte pedepse grozave. Pentru care, timp de mulţi ani de zile regele l-a ţinut în foarte aspră închisoare, dar, nici aici neputându-şi uita de sălbăticie, prindea şoareci şi, făcându-i bucăţi, îi punea în nişte beţişoare de lemn, cum pusese pe oameni în ţepe. Dar în anul trecut i-a dat drumul şi l-a trimis asupra turcilor, care au mare spaimă de dânsul.

Este memorabil războiul din 1462, cînd Vlad Țepeș a provocat o mulțime de pagube umane și materiale turcilor și cînd a folosit la maximum tactici precum atacurile de noapte, folosirea reliefului în avantajul propriei armate și pîrjolirea recoltelor, otrăvirea apelor și retragerea populației spre interiorul teritoriului.

O figură istorică duală

Cartea Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric de Ștefan Andreescu dedică un întreg capitol poreclei „Dracula“ și Ștefan Andreescu face aici apel la diverse izvoare, dar pune explicațiile și în contextul mentalităților vremurilor, așa cum procedează și cu partea referitoare la legenda despre Vodă Vlad.

Istoria și legenda, în cazul acestui domnitor, se întîlnesc după moartea sa, apoi au o perioadă lungă de separare și se adună din nou la mult timp după apariția romanului lui Bram Stoker, prin încercarea unor istorici de a profita de literatura occidentală pentru a-l reabilita pe Țepeș.

Vlad Vodă a murit în jurul vîrstei de 45 de ani, după ce a fost de trei ori domn al Țării Românești. A avut o viață ieșită din comun, s-a făcut cunoscut cam în toată Europa și a străbătut destule meleaguri încît să lase urme semnificative – Tîrgoviște, Sighișoara, Buzău, Sibiu, Brașov, Moldova, Transilvania Buda, Anatolia, Vișegrad, Bosnia. A murit ca domnitor, deși împrejurările în care a fost ucis sunt încă înconjurate de mister. O taină care-i vine lui Dracula ca o mănușă…

Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric de Ștefan Andreescu, 2015, ediție nouă, Editura Enciclopedică, 416 pp. (din care 107 pp. note și index).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.