(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Nu știu, poate s-a întîmplat și prin alte părți din lume cînd a luat amploare plata cu cardul, dar eu am observat aceste situații la noi, de curînd.
➀ La Auchan, doamna de la casă îți scanează produsele și-ți dă un bon cu care mergi la niște drăguțe aparate să plătești, unde te asistă o altă doamnă. La ieșire, scanezi codul de bare de pe bon ca să treci de barieră, sub privirile unui domn paznic. Rezultatul: 3 angajați în loc de unul și mai mult timp petrecut în magazin. Jumătate din case funcționează ca pe timpuri, adică plătești pe loc. Prin alte țări, există o zonă cu auto-încasare (îți scanezi singur produsele și plătești cash sau cu cardul, depinde de magazin) și există și cineva care te asistă numai în caz de probleme.
➁ La Carrefour plătești contactless, dar nu pleci de la casă pînă nu vine păznicuțul să-ți ștampileze bonuțul. Nu am înțeles utilitatea acestei proceduri care te face să stai un pic mai mult la casă. Sigur, nu ți se cere vreun act de identitate și poți plăti și sume mai mari de 50 de lei, deci ai grijă să nu-ți pierzi cardul pe stradă pentru că s-ar putea ca unii să profite de acest „bug”!
➂ La gară plătești cu cardul și bagi codul PIN, dar doamna te pune să semnezi deasupra mențiunii „A fost folosit codul PIN. Semnătura nu e necesară”. Am înțeles că sistemul este încă la început și nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar poți plăti cu cardul la casă chiar în gările în care automatele de bilete nu funcționează. Sigur, la casă mai există o doamnă ceva mai învățată care o îndrumă pe casieră cum să manipuleze cardul tău.
Hai să zicem că suntem încă la grădinița plății cu cardul și că ne mișcăm încetișor pentru început…
Vrem dar ne este frica. Daca vine cineva si fura, pana mergi la politie sa faci reclamatie, pana iti spun ei ca nu au hartie si ca trebuie sa vi cu plangerea completata de acasa, cat mai dureaza si procesul cativa ani pentru 1 sticla de whisky mai bine se lipsesc.
Oamenii aia sunt platiti pentru paza si s-au gandit sa nu se plictiseasca.
Mai rau este ca in online inca sunt magazine carora nu le functioneaza corect cosul de cumparaturi. Faci comanda, platesti online si te trezesti ca nici email de confirmare nu primesti, nici comanda nu se salveaza in cos. Asta nu mai departe de ieri pe un site de produse electronice.
Mai este mult pana departe. La fel este si pentru plata impozitelor online. Trebuie sa treci pe la sectia financiara inainte de a putea plati online, daca nu s-a schimbat nimic in ultima vreme. De parca ar vrea altcineva sa-ti faca un rau si sa-ti plateasca taxele si impozitele catre stat :)