(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Așa cum spune și autorul în epilog, să scrii o carte de ficțiune despre Auschwitz este un gest delicat. Nu ține neapărat de curaj, ci de arta de a găsi acea linie fină dintre adevărul istoric și „romanțarea” unor ani de groază.
„Evadare de la Auschwitz” te ține cu sufletul la gură. Paradoxal, deși este un roman despre lagărele de exterminare naziste, cartea se citește ușor. Autorul are un stil de scris simplu, dar nu lipsit de descrieri ample, potrete bine realizate și dialoguri semnificative.
Jacob este un tînăr care intră în Rezistența anti-nazistă din Belgia, organizație în care ajunge să fie respectat și să aibă rol de conducere. La un moment dat, grupul este anunțat că un tren plin cu evrei va trece prin zonă și se îndreaptă spre Polonia, spre un lagăr „de muncă”. Luptătorii se hotărăsc să oprească trenul și să elibereze civilii. Din păcate, lucrurile nu merg cum ar trebui și Jacob se trezește aruncat chiar în acel tren și astfel ajunge la Auschwitz.
Actele teribile ale germanilor împotriva evreilor sunt cunoscute. Cînd ele sunt însă puse într-un roman și cînd empatizăm cu personajele zugrăvite de Rosenberg, durerea este cu atît mai mare.
Leszek avea dreptate. Nu mințea şi nici nu spunea povești cu fantome. Bătrânii şi bolnavii erau exterminați la Auschwitz. Domnul Eliezer fusese ucis. Nu făcuse niciun rău. Nu rănise pe nimeni, nu provocase nicio problemă, dar comandantul Höss ordonase ca el să fie oricum ucis. Într-o bună zi, domnul Eliezer era viu și teafăr și încerca să-i salveze viața lui Jacob. A doua zi, era trimis în camera de gazare şi corpul său era ars până la cenușă într-un cuptor de alături. Acum, tot ce mai rămăsese de la el erau ochelarii. Tot ce mai rămăsese de la cei aflați în vagonul acela de vite erau ochelarii. Ochelarii de citit. Ochelarii de soare. Ochelarii de zi cu zi. Aşa stăteau lucrurile. Lara nu mai era. Doamna Brenner dispăruse. Toți erau morți. Acele doamne care avuseseră grijă de el și-i dăduseră de mâncare în tren fuseseră cu toate gazate. Ucise. Le smulseseră aurul din gură. Cadavrele lor despuiate fuseseră aruncate pe foc.
Ideea de a evada din lagăr poate părea una nebunească. Lagărele naziste erau extrem de bine păzite: turnuri de veghe în care soldați înarmați supravegheau non-stop, alături de reflectoare imense, gard electrificat, gard dublu de sîrmă ghimpată, cîini antrenați să atace, șanțuri cu apă, cîmpuri minate etc. Cu toate acestea, au fost unele tentative de evadare și unele s-au soldat cu succes. Cea mai celebră este cea din 20 iunie 1942, cînd patru bărbați au furat uniforme naziste din depozit și mașina comandantului și au ieșit fără probleme pe poarta lagărului.
Însă orice tentativă de evadare se răsfrîngea asupra deținuților: de cînd se dădea alarma de căutare, timp de 72 de ore, toți deținuții trebuia să stea în picioare, fără să crîcnească, fie că ploua, ningea, era zi sau noapte. Cine se clătina, cădea sau se plîngea era împușcat pe loc. Evident, evadații găsiți erau executați în fața tuturor prizonierilor.
Lui Jacob i se tăie respirația. Se uită cum gardienii îl urcau pe Max pe platforma de lemn și-i puneau lațul în jurul gâtului. Prietenul lui era alb ca varul și-i tremurau buzele. Când îl zări însă pe Jacob în mulțime, la mai puțin de zece metri distanță, Max se încordă și-și ridică bărbia. Apoi, înainte ca gardianul să tragă pârghia, Max strigă din răsputeri: „Trăiască evreii din România!” Apoi, trupul lui căzu brusc prin trapă. Coarda i se strânse în jurul gâtului. Picioarele i se zbătură sălbatic. Ochii îi ieşiră din orbite. Apoi se opri din luptă, se linişti şi totul se termină.
Incredibil este însă că aceste lagăre erau o mină de aur pentru ofițerii naziști și pentru Al Treilea Reich în general. Evreii aduși acolo erau deposedați de bunuri. Obiectele furate de la ei erau puse în stive organizate. Gardienii și șefii lor se înfruptau din ceasurile de aur, bijuteriile, dinții placați cu aur și alte bunuri de valoare. Hainele, încălțămintea și alte obiecte erau trimise drept cadouri familiilor soldaților naziști care supravegheau în lagăre. Restul bunurilor de valoare mergea la Berlin, unde era transformat în bani care finanțau mai departe războiul.
Iată un fragment din carte, în lectura mea:
Mulți ani, ceea ce se întîmpla în lagăre nu era cunoscut de poporul german și nici de restul lumii. Puținii evadați care au reușit să povestească nu au fost crezuți, așa că prizonierii au fost eliberați abia în 1945, după implicarea americanilor și sovieticilor. În acest context, am fost impresionat de scrisorile pe care prizonierii din tren, în drum spre lagăr, le citeau: erau scrisori de la rudele lor aflate în lagăr. Dădeau vești despre viața și munca de acolo, accentuînd că „nu e așa de rău”. Fiecare scrisoare conținea însă un indiciu că ceva era în neregulă; de obicei, prizonierii făceau referire în text la oameni care muriseră de mult sau la situații care nu puteau exista. Astfel s-au prins destinatarii că acele scrisori erau scrise obligat de deținuți, ca să arate că nimic „necurat” nu se întîmpla la Auschwitz, Birkenau și în alte lagăre.
Recomand această carte celor interesați de soarta rasei umane în perioade groaznice din viața Pămîntului și celor uimiți că oamenii, la fel cum pot inventa lucruri nemaipomenit de utile, pot inventa și războaie absurde.
„Evadare de la Auschwitz” de Joel C. Rosenberg, 2019, Corint, 488 pp.
CUMMPĂRAȚI CARTEA DE LA:
- Libris.ro
- Elefant.ro
- Cărturești.ro
- LibHumanitas.ro
- Books-Express.ro (în engleză – versiunea tipărită sau audio)
- Okian.ro (în engleză)
- LibrăriaDelfin.ro
- Emag.ro