(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
De mult n-am mai văzut o creație atât de deosebită. Este un documentar cu părți de docudramă implicat, dens, cu o atmosferă apăsătoare, plin de fapte care inițial par disparate, dar care se leagă treptat. Descrierea oficială spune că este vorba despre „calea către o nouă lume, o poveste incomodă și complexă a genocidelor. Cucerire, sclavagism și fabricarea „albului”. Da, este vorba mai ales despre modul în care au fost formate Statele Unite ale Americii, trecând prin abuzurile realizate de europeni asupra popoarelor indigene. Dar nu este numai atât și, de fapt, este destul de complicat de explicat care este tema centrală a acestui documentar.
Documentarul a intrat în grila de la HBO în 7 aprilie, cu primele două episoade. Ultimele două episoade au fost difuzate în 8 aprilie. Întregul documentar este disponibil pe HBO Max.
După mine, există două caracteristici care fac acest film deosebit:
- totul este narat de regizorul Raoul Peck, realizator de film și scenarist născut în Haiti;
- modul de realizare este un mix între filmări reale, dramatizări, grafică animată și animație narativă.
Ca să vă arăt cam la ce să vă așteptați, iată câteva flash-uri pe care le-am reținut:
„Nu vrem să arătăm ca un român împuțit”, spune un suedez, membru al unui partid de extremă dreapta.
Există o secvență în care discursurile președinților americani despre libertate și iubirea de țară se suprapun peste imagini cu câmpuri de bumbac, ca aluzie la sclavagismul care a construit America.
O statistică îngrijorătoare animată arată cum au fost exterminate triburile de băștinași din cele două Americi, începând din secolul al XV-lea.
Imagini foarte dure, de exemplu cea în care un soldat britanic taie scalpul unei femei proaspăt împușcate.
Un soldat american secesionist se oprește la un râu pentru a se spăla și, în depărtare, vede un camion în spatele căruia o mulțime de oameni mărșăluiesc pe ritmuri muzicale moderne, care se aud la un difuzor.
Dacă stau să mă gândesc bine, da, subiectul documentarului este cel din descrierea oficială: povestea modului în care a început supremația albă. Iar acest mod este presărat cu ocupație, violență, distrugerea unor întregi populații numai pentru a le acapara pământul, înțelegeri care au fost nerespectate, goana după aur și alte bogății și multe alte momente întunecate din istoria omenirii.
În timp ce vizionam epiasoadele, tocmai când voiam să caut câteva informații de fundal pe net, realizatorul a spus două lucruri foarte importante pentru înțelegerea filmului:
- „Este o poveste, nu o contribuție la cercetarea istorică”
- „Nu am nicio plângere, vreau doar să înțeleg”.
Un mic ghid al episoadelor ar arăta astfel:
Episodul 1 – „Încrederea tulburătoare a ignoranței”
Realizatorul își propune să evidențieze valurile de ură și fanatism care străbat istoria. Concentrându-se pe moștenirea Statelor Unite ca putere colonială, Peck explorează modul în care rasa a devenit instituționalizată pentru prima dată, programul nazist de „eliminare” și antecedentele sale în Occident și jefuirea continentului african printr-un „gentlemen’s agreement” între țări.
Episodul 2 – „Cine p*** este Columb”
Sunt revăzute poveștile despre Cristofor Columb, despre bătălia de la Alamo și Drumul Lacrimilor (strămutarea triburilor de amerindieni) dintr-o perspectivă indigenă, arătând modul în care istoria „oficială” este modelată de cei de la putere și este solidificat de mituri și cultură populară. Apoi, Peck examinează „doctrina descoperirii” folosită pentru a justifica înrobirea a milioane de africani și pune la îndoială propria sa poveste în cadrul acestor narațiuni.
Episodul 3 – „Uciderea la distanță sau… cum m-am bucurat mult de călătorie”
Peck se uită înapoi la migrația umană, comerț și armament și arată cum europenii au folosit oțelul industrializat pentru a purta războaie pe distanțe mai mari. Apoi, explorează ciclul nesfârșit al militarizării de-a lungul secolelor – de la eforturile lui George Washington de a începe să fabrice armele americane, la Doctrina Monroe și, în cele din urmă, la ororile de la Hiroshima și Nagasaki.
Episodul 4 – „Culorile luminoase ale fascismului”
Ultima parte continuă povestea violențelor și oprimării la care „rasa pură” i-a supus pe cei considerați „inferiori” sau „aproape de animale” și ajunge în epoca modernă, pentru o rescriere circulară a istoriei.
Este o producție cu buget mare, având în vedere scenele elaborate reconstituite, imaginile abundente din arhive, muzica de calitate, animațiile și grafica. A reieșit însă o producție de excepție, pe care aș pune-o la egalitate cu „Planet Earth”. Filmul mi-a adus aminte și de “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” de Radu Jude.
Vă recomand acest documentar dacă vreți să vedeți o parte a istoriei nereflectată în manualele din școală și dacă vreți să aveți un punct de plecare pentru o explorare mai profundă a modului în care umanitatea a ajuns la „marile realizări” de care suntem foarte mândri astăzi.










L-am vizionat abia acum câteva zile; nu merita mare lucru. De ce? Sa n-o lungesc: este tendențios, evenimentele sunt prezentate selectiv și interpretarea este unilaterala. In spiritul corectitudinii politice, care ne ucide puțin câte puțin, dar definitiv și ultima speranța intr-o lume mai buna. Exemple: știam totul despre fiecare eveniment prezentat, așadar ideea ca este o istorie care nu se face in școala este falsa. Falsa este și considerația conform căreia discriminarea bazată pe puritatea sângelui s-a născut in Spania secolului al XVI-lea, se vede ca autorul a încetat sa creadă in Dumnezeu încă de la prima săpuneală încasată de la iezuitul șef. De aceea îl Invit sa adâncească, atât cât ii permit prejudecățile, Vechiul Testament… apoi, nu spune ca primii care au “importat” sclavi din Africa au fost musulmanii arabi. Nu amintește nici faptul ca acei africani deveniți sclavi erau vânați si vânduți chiar de către africani. Dar crimele statului Inca asupra populatiilor amerindiene?si multe altele. Pe scurt, același discurs precum al lui Martin L King, dar elitele afro-americane nici nu pot altfel, au rămas blocate in anii ‘60 ai secolului trecut, din punct de vedere ideologic, uitând ca, între timp, au avut un președinte la Casa Albă. In ce ma privește, permiteți-mi sa cred mai departe in Europa, cea din Antichitate, Renaștere și actuala, cu bune și rele. Încă ceva: in zilele noastre, pare-mi-se ca agresorii nu sunt europenii! Seara liniștita tuturor!