(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Mi-am impus o regulă nescrisă: nu mă documentez și nu citesc cronici despre filmele pe care urmează să le văd și mai ales despre filmele românești care, după ce au primit un premiu în străinătate, sunt lansate și la noi.
Așa s-a întîmplat și cu “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (scenariul și regia: Radu Jude). Astfel am aflat că fraza care dă titlul filmului este dintr-un discurs al mareșalului Ion Antonescu, prin care a ordonat uciderea evreilor din Odessa. La discuția de după avanpremiera “DoR prezintă” din 10 septembrie, de la Cinema Elvire Popesco, producătoarea Ada Solomon a mărturisit că a încercat în repetate rînduri să-l convingă pe Jude să schimbe titlul, dar a fost în zadar.
Încununată cu Globul de Cristal la festivalul Karlovy Vary, producția va intra oficial în cinematografele din România în 28 septembrie. Din 24 pînă atunci, vor mai fi unele avanpremiere și vizionări de presă. Filmul durează 140 de minute și este turnat în stil documentar, de cele mai multe ori cu camera pe umăr.
Pelicula este o “aducere în prezent a istoriei”. Ea vorbește despre masacrarea evreilor de la Odessa, din octombrie 1941, un episod uitat de mulți, ca multe alte gesturi abominabile făcute de armata română comandată de mareșalul fascist Ion Antonescu. Iar acesta este unul din meritele filmului: faptul că ne arată o parte din evenimentele de atunci, sub pretextul producției unei reconstituiri, în regia tinerei Mariana Marin (Ioana Iacob).
Ada Solomon a spus că scenariul final a fost foarte aproape de cel inițial prezentat ei de Radu Jude. De altfel, producătoarea l-a lăudat pe regizor pentru capacitatea lui de a “vedea” turnajul și montajul final încă de la început. De aceea filmarea durat doar vreo 22 de zile, plus cam o lună de repetiții înainte. Evident, cel mai mult – vreo 3 săptămîni – a durat pregătirea scenei din Piața Revoluției, adică exact spectacolul pe care Mariana Marin îl regiza.
În afară de figuranții-actori, foarte mulți oameni s-au alăturat fără să vrea filmului, pentru că au stat pe margine și au reacționat sincer la ceea ce vedeau. Din acest punct de vedere, dar și datorită micilor improvizații de pe parcurs, se poate spune că filmul este chiar mai real decît viața. Tot Ada Solomon povestea că a avut o discuție luuungă cu un nene de la primărie, foarte asemănătoare cu confruntarea dintre tînăra regizoare din film și dl. Movilă (Alexandru Dabija), funcționar de la Primăria din București, cel care încearcă să “negocieze” producția, să o tempereze. Spre deosebire de funcționarul real, cel din film este foarte pitoresc – erudit, deschis la minte, modern, ba chiar cu o notă de masculinitate discretă.
N-au fost obstacole pe parcursul filmării și echipa a colaborat foarte bine cu cei de la Muzeul Militar și cu echipa de la TVR (cei din urmă au ajutat la punerea în scenă a producției din piață). Actorii prezenți la discuția de la avanpremieră – Alex Bogdan și Ilinca Manolache – au spus că au învățat multe de la Radu Jude, cel care le-a tot povestit pe parcursul turnajului despre acest masacru și despre alte episoade sumbre din istorie.
Pînă la urmă, regizoarea din film reușește să-și pună în scenă producția așa cum a dorit-o, fără să existe repercusiuni. Partea interesantă și tristă este că ea constată că lumea de pe margine aprobă actele armatei române, care pune pe foc oameni vii, în barăci, pentru a respecta ordinele comandantului. Avem de-a face cu un fel de dezinteres amestecat cu lipsă de empatie și cu un pic de lipsă de cunoaștere a istoriei, dincolo de tiparele cu “țara noastră vitează, care n-a atacat pe nimeni”. În viața reală, uimitoare a fost întrebarea din sala de cinema: “De ce se fumează atît de mult în film?”.
Mergeți să vedeți filmul cu copiii voștri, mai ales dacă sunt elevi în clasa a VI-a și suferă din cauza lipsei unui manual de istorie fără greșeli! Iar voi veți afla detalii macabre despre acel masacru și poate vă veți gîndi un pic la acest episod, așa cum Mariana Marin din film se gîndea în fiecare dimineață, imediat după trezire, în acea stare confuză și uneori generatoare de idei, cum e să mori gazat, spînzurat sau torturat.