(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Chiar de Bunavestire și în zi de dezlegare la pește în postul Paștelui, în 25 martie, a intrat în cinematografe filmul „Os de pește / Fishbone”, o co-producție Bulgaria – România, dar cu distribuție integral românească.
La discuția de după avanpremiera de la Muzeul Țăranului Român (MȚR), din 24 martie, moderată de Mirona Radu de la MȚR, cineva din sală a întrebat dacă titlul se referă cumva la expresia „peștele de la cap se împute”. Ada Solomon, co-producătoare, nu a negat explicația, dar s-a referit mai mult la ideea de os desprins din schelet, asemeni fiecărei povești care derivă din povestea principală.
Într-adevăr, există în film o scenă în care delfinul găsit mort pe litoralul bulgăresc, ciuruit de gloanțe, este desfăcut în cadrul unei autopsii improvizate în pădurea din apropiere. Unul dintre cei doi ucenici medici spune că a desfăcut mamiferul pe jumătate, asemeni unei cărți deschise. „Doar că e nevoie de cineva să o citească”, a adăugat el.
„Os de pește / Fishbone” împletește mai multe povești:
- într-un camping de la malul mării, în timpul plimbării lor de dimineață, un cuplu de seniori nudiști găsește un delfin eșuat pe plajă, dar nu acționează în niciun fel;
- un grup de tineri examinează cadavrul și-l alertează pe șeful camping-lui;
- acesta oscilează între a lăsa acolo cadavrul, a-l îngropa sau a alerta poliția;
- poliția chemată la fața locului n-are chef de un caz;
- detectivul trimis „de sus” nu e chiar detectiv;
- etc.
Sunt o mulțime de povești: sfârșitul uneia devine începutul alteia. Scenariul ar fi putut fi unul fără sfârșit, dar există un deznodământ, deci filmul nu dă în patima filmelor românești cu final… în coadă de pește.
Este un tablou magistral al societății bulgare din ziua de azi, dar concluziile se aplică și la țara noastră și la toată regiune post-comunistă:
- oare nu există și la noi cazuri în care poliția nu acționează din cauză că lucrează mână în mână cu braconierii?
- oare nu și în România există încă violență în familie și cupluri în care bărbatul crede că i se cuvine totul?
- oare nu și aici o profesie precum cea de medic legist este abordată uneori superficial?
Iar întrebările pot continua în același stil retoric.
La discuția de după proiecție, mi-a plăcut ceva ce a spus Ada Solomon, referindu-se la faptul că mereu încearcă să finanțeze filme de acest tip, meditative, cu esență, care-ți rămân în minte și după ani:
„Există filme fast food și filme gourmet; primele creează dependență. Eu vreau să rămân la slow food”.
Este un proiect de șapte ani, care a trecut prin impulsuri de acțiune și prin letargii, dar și printr-o pandemie. Povestea a fost scrisă de Dragomir Șolev, Emanuela Dimitrova și Georghi Merdzhanov, iar consultantul regizorului a fost Răzvan Rădulescu.
„Filmul este inspirat din faptele reale prezentate de un blogger care se ocupa de o plajă din Bulgaria și a scos la lumină o mulțime de absurdități în articolul său. M-am gândit că dacă mă voi focusa foarte mult pe problemele febrile, filmul va deveni prea local, ori eu căutam un impact universal, drept urmare am ales ca miezul poveștii să fie subiectul ecologist. Dar ce mă atrage cel mai mult este paradoxul existenței într-o societate în care oamenii nu pot găsi o cale amiabilă de funcționare”, spune regizorul într-un interviu.
Monteurul Cătălin Cristuţiu a spus, în cadrul dialogului cu publicul, că a încercat să creeze un film în care poveștile diferite să aibă pondere egală. Un rol important l-a avut muzica: regizorul bulgar Dragomir Șolev viziona mereu dailies (filmările din timpul unei zile) pe un fundal muzical, pe piese în spiritul muzicii pe care o dorea la final. În cadrul producției filmului, a durat cel mai mult până a găsit compozitorul, pe Nikola Gruev – Kotarașki.
Este un film care trebuie văzut, pentru că este unic: o combinație de comedie și dramă, care poate fi înțeleasă cel mai bine de balcanici, dar care are valențe universale. Vezi programul proiecțiilor.