FILM “Când se lasă seara peste București sau Metabolism” sau cum să faci un film autist


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Din păcate, n-am putut merge să văd filmul “Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, la invitația Prietenilor TVR2, dar am zis că e păcat să nu dau mai departe oferta. Așa că mi-a ținut locul Simona Mocanu, ale cărei cronici de film le cunoașteți. Iată ce crede ea despre cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu.

Țin să precizez de la bun început că nu am o predilecție pentru filmele românești, la fel cum nu sunt atrasă nici de muzica românească sau de alte sfere ale artei autohtone. Filmul lui Porumboiu îmi întărește încă o dată convingerea că regizorii români ar trebui să se mai gândească uneori și la public. Și nu mă refer în sensul comercial, să pună senzaționalul pe ecran, ci să construiască personaje, situații de viață, idei în care publicul românesc să se regăsească (mai des!). Altfel, goana după premii este mare dar, ca să-ți acoperi cheltuielile, ai nevoie de încasări și nu poți amaneta o statuetă. Hm, sau poți?

O relație amoroasă cu puncte de suspensie

Pelicula este compusă din 17 cadre fixe, fiecare de o lungime chinuitoare. Acțiunea este de cele mai multe ori mult prea lentă, personajele repetă obsesiv replici anemice, reiau gesturi mărunte, pe care le reproduc până când aduc publicul în prag de iritare. Nu există un mesaj, filmul nu transmite nimic, prezintă doar niște imagini care nu se leagă între ele. Există formă, dar fără fond. Personajele puține sunt în lumea lor, cu problemele lor, pe care nu le cunoaștem și nici frânturile prezentate nu ne lasă să înțelegem foarte multe lucruri.

În scenă îl avem pe Paul, un regizor care are o relaţie amoroasă cu Alina, actriţa ce joacă rolul secundar în filmul său nelansat. Acțiunea constă în interacțiunile celor doi, Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea, însă apoi își schimbă planurile și-și motivează decizia printr-o criză de ulcer. Este aproape de neînțeles gestul său, este posibil ca gelozia să fie motivul, dar nu ni se oferă foarte multe indicii pentru a ne convinge. Alina este un personaj misterios, aflăm despre ea că a făcut studii în Franța. În rest, poartă conversații la telefon cu nu-știm-cine. Între cei doi nu se remarcă vreo legătură, vreun gest de afecțiune, totul este minimalist, atât la nivel fizic, cât și la nivel de conversație.

Faimoasa scenă cu mîncatul

Nu știu ce a vrut să facă Porumboiu cu filmul ăsta, nu are nicio direcție, nu răzbește nimic dincolo de ecran și scenariul este aproape inexistent. Faimoasa scenă cu românul la masă nu ocolește această producție și, spre disperarea tuturor celor din sală, a durat zece minute, suficient cât să auzim fiecare plescăitură. Noutatea este faptul că s-a trecut de la ciorbă la mâncare chinezească și la o discuție despre arta culinară europeană. Cu plescăituri. Fumul de țigară și cafeaua de dimineață se regăsesc în acest univers apoteotic.

Pe de altă parte, Când se lasă seara peste București sau Metabolism este un film despre arta filmului, deci, implicit, ar putea constitui și o ironie fină la adresa cinematografiei românești, reunind exact acele detalii enervante pe care le întâlnim adesea în producții, scena cu ciorba fiind unul dintre acelea.

Dacă într-adevăr așa este, atunci filmul se tratează cu prea mult seriozitate și aroganță ca să mai pricepi ironia în timp ce-l vizionezi. Andrei Gorzo îl consideră fără concurență în cinematografia română de anul ăsta. Drept urmare, Când se lasă seara peste București sau Metabolism rămâne o producție făcută special pentru critici, care poate în timp se va transforma într-un fel de inside joke, ce și-l vor pasa subtil în recenzii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.