(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Am tot citit cărți despre Holocaust, în special despre Auschwitz și mereu aflu ceva nou. După ce am aflat despre biblioteca clandestină din lagăr, iată o carte despre cum un grup de femei a reușit să supraviețuiască acolo făcând ceea ce știau ele cel mai bine: să croiască haine.
Cartea este o combinație de roman cu mărturii biografice. Lucy Adlington a realizat interviuri cu supraviețuitoare (în special cu Bracha Kohút, născută Berkoviç), a studiat mii de documente și s-a consultat cu alți specialiști. A rezultat un volum de 430 de pagini (dintre care vreo 60 sunt notele și bibliografia) care ne dezvăluie momente mai puțin cunoscute din timpul Holocaustului.
„Croitoria a fost o soluție financiară pentru multe femei din Europa și din întreaga lume. Era considerată o profesie ‘feminină’ şi cerea relativ puține unelte. În teritoriile ocupate de germani, femeile au fost nevoite să apeleze la cusut pentru a câştiga bani pentru pâinea zilnică. La lumina zilei, la lumina lămpii sau la lumina lumânării, între treburile casnice şi îndatoririle de a se îngriji de ceilalţi, croitoresele stăteau aplecate asupra lucrului, confecționând ținute, făcând modificări, refăcând tricoturi deşirate şi creând broderii colorate.”
Spolierea și eliminarea evreilor din Europa s-a făcut în etape:
- mai întâi, naziștii și grupările colaboratoare din fiecare țară au amenințat, mai voalat sau mai direct;
- apoi s-a trecut la distrugerea magazinelor;
- izolarea evreilor în ghetouri a fost pasul următor;
- în cele din urmă, s-a trecut la „soluția finală”, a cărei arhitectură diabolică a fost pusă la punct în timpul unui dineu la Wannsee, lângă Berlin, în 1942 – deportarea familiilor în lagăre de concentrare.
Înainte de a trece la povestea croitoreselor, Lucy Adlington face o introducere deosebit de educativă despre rădăcinile nazismului, ascensiunea lui Hitler la putere și declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Este un demers util, pentru ca cititorul să înțeleagă mai bine sensurile profunde ale modului în care acele femei au supraviețuit.
În această introducere, dar și pe parcursul întregii cărți, autoarea adaugă elemente de context cultural și subliniază de fiecare dată rolul jucat de modă pe parcursul războiului.
„În Europa de la mijlocul secolului XX, exista un ‘limbaj’ foarte clar al hainelor pentru zona publică şi cea privată. Exista îmbrăcăminte de stradă, precum costume, rochii elegante, paltoane, genți de mână, pălării şi uniforme şcolare; acasă putea exista o lipsă de formalitate – papuci moi, tricotaje, şorțuri şi halate de casă. Lenjeria intimă era, cu siguranţă, rezervată pentru cel mai privat, cel mai intim spațiu – dormitorul, nu o încăpere înghețată dintr-un lagăr de concentrare.”
Paradoxul Holocaustului pe care l-am întâlnit și în alte cărți pe această temă este că, în timp ce prizonierii munceau în condiții sub demnitatea umană și erau exterminați pe diverse căi, naziștii de rang înalt și familiile lor își duceau mai departe traiul de lux, în locuințe în apropierea lagărului. Se aprovizionau din lucrurile aduse de deportați cu ei, păstrau lucrurile de valoare și, mai ales la începutul deportărilor, confiscau ajutoarele de la organizațiile umanitare.
Foarte rar familiile intrau în contact cu prizonierii – poate doar dacă unii dintre evrei erau luați ca servitori în casă sau în curte. Așa că nu este de mirare, dar în același timp este surprinzător, că soția comandantului lagărului Auschwitz înființează un atelier de croitorie în lagăr, pentru bunăstarea ei și pentru a scoate ceva bani pe rochiile pe care le vindea soțiilor altor naziști.
„Soţiile liderilor nazişti de rang înalt nu numai că se simțeau deasupra legii când venea vorba despre rații, dar continuau să folosească serviciile croitoreselor evreice pe ascuns. Acest sentiment de superioritate a motivat-o în cele din urmă pe Hedwig Höss să îşi creeze propriul grup de croitorese personale, odată instalată drept soția comandantului lagărului de la Auschwitz. Nu avea intenţia să renunțe la standarde. Indiferent cine cosea, ea trebuia să arate în continuare elegantă. Într-o fotografie de familie din 1939, Hedwig apare cu fratele ei, Fritz Hensel, încrezătoare, în costum şi cu pantofi deschişi la culoare. Fără petice, cârpeli sau murdărie pe hainele ei.”
„Croitoresele de la Auschwitz” spune povestea a zece femei care au lucrat drept croitorese în lagăr:
- Irene
- Bracha
- Katka
- Marta
- Alice
- Olga
- Alida
- Marilou
- Borishka
- Hunya
Autoarea abordează pe rând povestea fiecăreia dintre ele, dar spune și poveștile comune ale celor care s-au intersectat pe parcurs. Din când în când, se ivesc povești ale modului în care au supraviețuit alți deținuți, dar și povești de succes de evadare, cum este cea a lui Wetzler și Vrba.
Un alt paradox este că, deși înainte de război evreii erau respectați pentru creațiile vestimentare și materialele rafinate, acum ei sunt despuiați de meserie, prăvălii și demnitate și sunt aruncați în lagăre exact de clienții lor: naziștii și soțiile acestora. Dorința lui Joseph Goebbels a fost să-i elimine pe evrei din industria modei, așa cum a făcut și cu alte domenii, doar că n-a știut cu ce să-i înlocuiască. Încercările de a crea o companie germană de stat, care să creeze haine, s-a soldat cu eșec, din cauza calității slabe și a lipsei de rafinament.
Prefața semnată de Maia Morgenstern are ca idee principală întrebarea oarecum retorică: încă o carte despre Holocaust? Și de ce ne-ar mai interesa acest trecut? Având în vedere recentul război din Ucraina, în care rușii se comportă într-un mod care este îngrozitor de similar cu cel al naziștilor, întrebarea n-ar trebui pusă sau poate ar trebui înlocuită cu o alta: tu ce știi despre Holocaust și război și cum te ajută asta azi?
„Croitoresele de la Auschwitz” de Lucy Adlington, 2021, Bookzone, 374 pp.
Cumpără cartea de la: