(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Eddy de Wind a fost surprins de război, ca mulți alți tineri, în timpul studiilor. A reușit să le termine pe ascuns, în Amsterdam, după care s-a oferit voluntar să lucreze în lagărul de tranzit Westerbork, sperând să-și regăsească mama. A aflat însă că aceasta a fost transferată deja la Auschwitz. La Westerbork a cunoscut-o pe Friedel, cu care s-a căsătorit, după care au fost amândoi deportați la Auschwitz. Acolo, bărbatul a lucrat ca doctor, în majoritatea timpului, iar soția lui a locuit într-un bloc în care se făceau experimente pe femei.
Spre deosebire de alte mărturii despre Auschwitz și de alte cărți pe acest subiect pe care le-am citit, aici Eddy de Wind își transcrie notițele pe care le-a făcut imediat după ce lagărul a fost părăsit de SS-iști. În așteptarea rușilor, unii prizonieri au rămas în lagăr. Eddy a găsit un caiet maro și și-a notat imediat amintirile, de teamă să nu se șteargă din memorie unele detalii. Așa că avem aici un roman biografic autentic, pentru care autorul nu poate fi acuzat de falsificarea amintilor.
În „Auschwitz, ultima stație”, autorul atribuie întâmplările și descrierile unui anume Hans van Dam, deoarece atunci era încă nesigur pe soarta care-l aștepta după sosirea sovieticilor. Când rușii au ajuns la Auschwitz, l-au rugat pe Eddy să mai rămână acolo trei luni, pentru a se ocupa, în calitate de medic, de îngrijirea prizonierilor prea slăbiți să poată părăsi complexul.
Nu, Auschwitz însemna mai mult decât un supliciu la scară largă. Cu fabricile și minele sale reprezenta o parte importantă a zonei industriale din Silezia Superioară, iar muncitorii de aici erau mai ieftini decât oriunde altundeva în lume. Nu cereau salariu și nu mâncau aproape nimic. Iar dacă erau epuizați și cădeau pradă camerelor de gazare, se găseau în Europa suficienți evrei și oponenți politici pentru a reface numărul.
Din Berlin se coordona totul. Pe Wilhelmstrasse exista un Departament Special al Lagărelor de Concentrare, în subordinea lui Himmler. De acolo se puneau la cale transporturile către lagărele din întreaga Europă. De acolo venea ordinul primit în Westerbork: atâtea mii în transportul către un lagăr sau altul. Acolo se calcula cât la sută din transport să fie exterminat direct şi de câți oameni era nevoie pentru muncă.
La întoarcerea în Olanda, în 1946, Eddy a regăsit-o pe soția lui, dar s-au despărți câțiva ani mai târziu. Fost prizonier s-a specializat în psihiatrie și psihanaliză și a scris despre Sindromul KZ, sindromul vinii supraviețuitorului.
Dificile erau și vizitele lui Friedel la infirmerie. Reuşea totuși să le însoțească în fiecare miercuri pe femeile care veneau la consultație în Krankenbau, dar SDG-ul era mereu acolo. Era un tip afurisit, un român. SS-iștii străini erau întotdeauna şi mai meschini decât cei nemţi. Le făcea probleme femeilor, nu le slăbea din ochi în timpul consultațiilor și deseori dispărea cu una dintre ele la etaj, în cămăruța oftalmologilor sau a farmaciştilor.
În acele momente bărbaţii nu ratau ocazia de a vorbi cu soțiile lor. Secundul SDG-ului îi lăsă să intre puţin pe Hans, Majzel şi De Hond. Friedel îi povesti lui Hans despre noul Block în care nu se făceau experimente, pentru că femeile munceau în diferite comandouri. Ea era în tura de noapte, la croitorie. Nu era plăcere: cosea la niște zdrențe douăsprezece ore fără oprire, într-un pod prăfuit. Dacă nu-și termina norma, primea bătaie. Nu suporta praful și tușea tot mai rău. Nu dură mult până apăru iar românul. Băuse, făcu nişte comentarii scabroase şi-i goni pe toţi bărbații.
De altfel, pe această vină se sprijină mărturia scriitorului. Din când în când, el se întreabă de ce a meritat atâta noroc încât să nu sufere răni mortale sau să fie omorât în lagăr. La finalul coșmarului, Eddy se întreabă de ce a supraviețuit el și nu alții pe care-i văzuse omorâți, dar, în același timp, simte că este datoria lui să povestească despre ce s-a întâmplat în acel loc, unul dintre cele mai oribile de pe Pământ și din istoria omenirii.
Povestea lui Eddy/Hans este sinceră, scrisă simplu. Detaliile abundă și nu vei fi scutit de imagini pline de cruzime. Am observat că autorul inserează mici teze politice în narațiune și chiar în dialoguri, ca o încercare de a-și face cunocute opiniile într-un mod insesizabil pentru cititor.
Pornirea spre cruzime, suprimată sistematic în omul civilizat în primii ani ai copilăriei prin educație și de mediul înconjurător, se trezea în poporul german. Morala național-socialistă, combinată cu un consum corespunzător de alcool, îl transforma pe om în diavol. De fapt, astfel este jignit diavolul, căci răzbunarea lui e echitabilă. El e călău doar când pedeapsa e meritată, sau ca în “Faust”, atunci când este îndreptățit printr-un contract de vânzare-cumpărare. Dar nazistul dă năvală peste victimele lui neputincioase fără nici un fel de justificare.
Dacă nu ai mai citit cărți despre Holocaust, aceasta te va face să afli în general ce s-a întâmplat acolo, dar nu este cea mai șocantă mărturie despre lagăr. Recomand cartea pentru mesajul ei optimist de la final și pentru faptul că ne dă un exemplu de rezistență, tenacitate și acceptare a sorții.
„Auschwitz, ultima stație” de Eddy de Wind, 2021, Editura Humanitas, 262 pp.
Cumpără cartea de la: