(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Prietenii TVR2 m-au scos iar la film. Am văzut Prometheus 3D la Băneasa. Italienii mai au de așteptat pînă în octombrie pentru a vedea filmul la cinema, românii îl văd începînd de azi.
Este un film care strigă „3D!” înainte de a se da primul tur de manivelă. Cu toate astea, parcă n-au fost destule scene în care să simt că sunt acolo. Eu nu mă pricep la noile tehnologii și la efectele vizuale, dar n-ar trebui mai multe prim-planuri, mai multe planuri-detaliu, mai multe unghiuri deosebite, ca să simțim cele trei dimensiuni?
Oricum, filmul nu dezamăgește la nivelul imaginii, al efectelor speciale, al muzicii și al montajului. Da, se urmează schema clasică a thriller-ului SF, e un film de Ridley Scott, a fost creat sub licența Alien, dar e un film ce trebuie văzut, pentru că va intra rapid în cultura populară. Cum ar zice ăia din promo-uri la TV: ai nave spațiale ciudate, ai tehnologie interesantă, ai gadget-uri imaginate (oh, acea capsulă de vindecare automată!)…
httpvh://www.youtube.com/watch?v=a9jRaa4Wkbk
Parcă nenea bătrîn care a finanțat călătoria echipajului pe ciudata planetă LV-233 merita dezvoltat mai mult ca personaj, voiam să știu ce secrete poartă, care-i erau motivațiile intrinseci.
Aveți Charlize Theron îmbrăcată mulat, Noomi Rapace (o mai știți din The Girl With The Dragon Tattoo) convingătoare în rolul supraviețuitoarei, Idris Elba amuzant și lista mai poate continua cu vreo două-trei nume. Veți pleca din sala de cinema cu sentimentul că ați văzut un film de calitate al erei digitale, veți rămîne în minte cu unele replici și veți dori să revedeți Alien, sunt sigur!
De ce merg la film cînd mă invită TVR2? Pentru că mă întîlnesc cu oameni cunoscuți, e ca și cum aș ieși cu prietenii la film sau ca și cum aș da eu filmul, în sufrageria mea. Ca să descopăr, de fapt. Nu planete sau specii noi de ființe, ci creații ale acestora.
O cronică nostalgică și comparativă, la New York Times este.
Tre’ sa ma pun bine cu TVR2 sa merg si eu la filme:P. Il astept de prea mult timp si cred ca o sa il vad in weekend. Si faza cu iatlienii ma bucura extrem de mult.
Cred că te bucuri degeaba, pentru că-l vor vedea și ei mai repede, dar piratat.
l-am vazut si nu m-a lasat indiferenta