(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Am dat cartea Pictorul fără glas Ludmilei, dar mi-a plăcut mult și răspunsul Roxanei, așa că i-am oferit și ei un alt volum. Roxana mi-a dat permisiunea să-i reproduc separat textul. Iată-l aici, în ideea că și voi îl veți găsi scris interesant. Am făcut mici formatări și am introdus intertitluri.
Văzând anunțul, recunosc că am stat ceva timp să mă gândesc cum să încep. Recunosc, de asemenea, că nu știu cum să încep din cauza faptului că nu știu de unde “tracii de amiaz” a început prima poveste de-a dreptul penibilă pe care aș schimba-o bucuroasă cu un apartament cu vedere la centrala de gaze.
Cuvinte șoptite
Știți, adevărurile mari și cuvintele dense sau hot se șoptesc la ureche așa că veniți mai aproape… nu am de gând să vă mustru că folosiți un parfum mai ieftin ca propria pereche de șosete sau că ați omis – absolut fix din întâmplare – să vă scoateți “barba de trei zile” cu care – absolut fix din întâmplare – mă înțepați, domnule! Nu, nici gând. Necesitatea de a fi tandră îmi biruie pornirile așa că plecați urechea și…
În dulcele meu stil clasic, aș vrea să admit că rar mi-a fost dat să întâlnesc un bărbat care să recunoască cu francheţe că nu poate oferi iubire, că tot ce are el de dat e doar o noapte, două, trei de plăcere… în fine, că n-o să plece de lângă tine atâta timp cât pasiunea nu dispare nici ea.
El aşa e… e de o sinceritate crudă şi multe femei şi-au dorit să îl vindece fără să înţeleagă că, de fapt, nu e bolnav. El mi-a spus de la început, încă din ziua pe care eu nu mi-o mai amintesc acum, că nu ştie. Că nu ştie unde este şi ce vrea, că hotărâse demult să nu gândească mai departe de “azi”, iar dacă eu voiam să mă aflu acolo, atunci aveam să locuiesc cu chirie în casa lui, despre care nu putea să-mi promită că va fi într-o zi “a noastră”. Mi-a zis că el nu are certitudini pentru mine, pentru nimeni și nici măcar pentru sine.
Ce voia el
Așadar, deplasându-ne de la sunete de fundal, v-ați prins că nu prea aveam legătură unul cu altul, doar că pe mine mă fascina spontaneitatea lui, atenția și gesturile care te făceau să-ți dorești să mai rămână. El mă voia doar pentru nume, pentru prezență, pentru că – spunea el – eram singura de la care are ce învăța, până acum singura femeie agățată de brațul lui după care lumea întorcea capul… nu o piftie obosită și lipsită de punct de vedere… Nu mă deranja că eram pe post de decor, mă mulțumeam, după cum v-am spus, cu simpla lui prezență care mă completa și mă făcea să mă simt bine.
Către primul sărut
Ca să mă apropii de ceea ce ați cerut, primul sărut parcă, îmi amintesc vag (glumesc – am filmul perfect de clar, de exact, în minte) că a venit la mine într-o seară.
Da, era frig și, cum nu îmi stă în caracter să primesc la mine bărbați, am ieșit în stradă. Acum nu pot să compar primul sărut cu momentul în care am reușit să obțin un certificat Cambridge sau să ies fruntașă într-un concurs la care au participat elevi olimpici internaționali. A fost pur și simplu… și dacă stau să mă gândesc acum, el, boemul, s-ar fi așteptat la o reacție din partea mea gen ”may I say woow?”.
“Nu, scumpule, nu-mi stă în caracter să mă înmoi ca ceara-n sfeșnic, deși te-aș lua cu mine acasă și te-aș mumifica, așa de drag îmi ești”, m-am gandit. Cam asta a fost. Într-adevăr, mi-ar mai plăcea sa ascult aceeași voce lacomă, amăgitoare care avea mereu de povestit mereu fapte noi, dar nu ineditul lor mă interesa, ci atitudinea lui față de viață.
Timpul l-a trimis în alte închipuiri.
În orice caz, am știut încă din acel moment că mi-a fost unică plăcerea tolerată și pe care am risipit-o.
Ce sentiment straniu să te întâlnești cu tine și să nu știi cine ești, cine erai. Să te găsești acum că ai devenit altcineva, dar fără să știi cum ai ajuns cea de azi.
P.S. Cam asta a fost. Totuși… găsesc că primul sărut e mai puțin important decât momentul în care realizezi că tocmai ți-a alunecat soțul în parcarea unei blonde cu trei centimetri mai subțirică în talie decât tine.
Roxana