Schiță din CFR >>> Să nu furi? Asta să i-o spui mutului! 7

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Odată m-am ofticat din cauză că la mine nu s-a oprit mutul. Toți fojgăiau după chinezăriile pe care mutul le pusese pe măsuțele de intercity, iar eu mă uitam cu jind după jucăria modulară la 3 lei.

Acum însă mutul a depus oferta chiar înainte să pun eu fundul pe scaun:

• un carnețel de notițe
• un portofel
• un set de pixuri
• un set de ace
• un ștramp
• un pachet de cărți de joc
• două cutiuțe de leucoplast
• un pachet de șervețele parfumate
• o pilă de unghii

Toate sunt de proastă calitate, made in China, costă vreo 2 sau 3 lei bucata, dar toate le iau ochii vecinilor mei de interval.

Cît mă învîrt să pun bagajul sus și să mă aranjez confortabil, trenul se pune în mișcare. Citesc vreo 30 de pagini de carte și mă uit de vreo trei ori la mail pînă să mă prind că produsele mutești sunt tot pe masa ce desparte cele două rînduri de cîte două scaune. Cum este tradiția, mă aștept să vină mutul și să le pună repezit înapoi în geanta de piele agățată de umăr, dezamăgit că n-a cumpărat nimeni nici măcar un leucoplast amărît. Trecem de Vaslui și nici urmă de mut!

Ca și mie, vecinilor de vagon din dreapta le încolțește gîndul malefic în minte: mutul a uitat nimicurile acolo! What to do, what to do…

Gînduri ascunse

Fata de vizavi de mine se uită interesată la carnețel și schițează gestul de a căuta bani în poșetă. Se oprește, scoate laptop-ul cu ecran de zeci de inci și se ascunde în spatele lui. Peste carnețel, pune pixurile (normal, doar nu notează cu scuipat pe carnețel!) și setul de ace. Îi sună telefonul și, în timpul conversațiilor, se joacă „absentă” cu celelalte produse. Le împinge, le trage spre ea, dar mai ales spre micuța colină formată din carnețel, pixuri și setul de ace.

În dreapta, cele două venerabile doamne coboară. Aproape instantaneu, o fetișcană de vreo 22 de ani și 98 kg, care tocmai molfăia un nu-știu-ce dintr-o cutie cu sigla McDonald’s, se repede și strînge obiectele, justificîndu-se către cei din jur: „Le iau de acolo, să nu se rătăcească…”

Vizavi de ea, doamna în negru cu pantaloni reiați și ochelari de soare pare interesată de ștrămpișori și se caută de mărunțiș. Molfăitoarea o anunță că nu se pune problema banilor, că e posibil ca produsele să fie gratuite, deoarece mutul e dat dispărut. Doamna în negru rîde satisfăcută și propune împărțirea frățească a bunătăților made in China. Mă uit în geamul de sus, de la spațiul de bagaje și văd cum degetele doamnei frămîntă plasticul ambalajelor cu o anumită voluptate.

Între timp, fata de vizavi de mine adaugă la colină jocul de cărți și portofelul. Se joacă în continuare cu celelalte produse, în timp ce se uită la un film pe imensul laptop.

Tot înainte

Gata, e momentul ca molfăitoarea să atace, urmează ca ea și iubitul ei la fel de îndestulat să coboare! Ecranează obiectele cu rucsacul, pune înăuntru revista de integrame și telefonul și adaugă deasupra chinezăriile. Le ia încet, în trei secvențe, tacticos, concentrîndu-se la final pe fermoarul rucsacului. Uitase de portofel, îl pune și pe acesta.

Înainte să cobor, merg la toaletă și constat că hîrtia igienică încă este acolo! Săpunul a dispărut însă… Cînd revin, văd că vecina de vizavi trăsese complet restul de obiecte peste colina deja formată. Cu colțul ochiului, cînd dau bagajul jos, observ cum răsuflă ușurată. Bănuiesc că se bucură că voi coborî și va avea mai mult spațiu pentru a-și întinde picioarele, altfel ce motive ar avea pentru a-și dori să scape de mine?

Mi-am notat cîteva detalii despre această schiță umană pe o hîrtie mototolită, găsită prin rucscac, între dopurile de urechi și token-ul de la bancă. În timp ce mă chinuiesc să cobor ultima treaptă a vagonului, aflată la vreo 1,3 m de sol, mă gîndesc că nu mi-ar fi stricat carnețelul de notițe al mutului…

Dragi români, vă urez un unu mai spornic! Sau doi. Un leu sau doi, cît e un carnețel de notițe minuscul.