(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
Veniturile din criptomonede trebuie declarate la Fisc
Veniturile trebuie declarate în primul rând în vederea impozitării (10%), iar dacă au depăşit pragul de 22.800 de lei în anul 2017, trebuie declarate şi în vederea aplicării contribuţiilor sociale şi a celor pentru sănătate – asta în cazul persoanelor care nu sunt şi salariate.
Interesant este că la veniturile fiinanciare se iau în considerare şi pierderile, astfel că se poate declara numai diferenţa dintre câştiguri şi pierderi, în timp ce la „alte venituri” trebuie declarate sumele ca atare, au mai arătat experţii fiscali.
BTCxchange se închide
Platforma de schimb valutar de criptomonede BTCxchange a anunțat că se închide:
„We inform you that starting from 1st of May 2018, our platform will be closed. Operations stopped back on 1st of February but you still could stock your bitcoins on our platform. Please withdraw all your balances before the 1st of May.”
Soros s-a răzgîndit: acum crede în Bitcoin
George Soros, investitorul miliardar care a numit criptomonedele „un balon” în ianuarie, a declarat în aprilie că va tranzacţiona active digitale în valoare de 26 de miliarde de dolari.
“O monedă trebuie să fie un mijloc stabil de stocare a valorii, iar o valută care fluctuează cu 25% într-o zi nu poate fi folosită pentru a plăti salarii, spre exemplu”, a declarat Soros la Formul Economic Mondial de la Davos.
Totuși, miliardarul nu a prezis la acel moment o prăbușire spectaculoasă a monedelor virtuale, spre deosebire de alți investitori.
Cum să minezi gratis BTC cu Google BigQuery
Cam zi de zi apar „ponturi” despre cum să faci bitcoin mining cu costuri ale electricității și componentelor cît mai aproape de zero. De curînd, dezvoltatorul israelian de software Uri Shaked a continuat tradiția de a găsi noi metode de a mina BTC, printr-o demonstrație live a utilizării instrumentului BigQuery de la Google.
BigQuery este o unealtă de analiză de date care permite oricui să analizeze pînă la 1 TB de date gratis în fiecare lună. Potrivit lui Shaked, ideea năstrușnică i-a venit după ce a participat la o întîlnire a developerilor implicați în Bitcoin, în Israel.
⇢ Citește pe blog-ul lui Uri Shaked
Mesajele ascunse în lanțul Bitcoin
Când Bitcoin a fost dezvăluit, cu aproape un deceniu în urmă, creatorul său anonim, „Satoshi Nakamoto”, și-a imaginat că va deveni un sistem valutar de tip peer-to-peer care ar putea înlocui într-o zi banii controlați de guverne. Prima porțiune din blockchain-ul Bitcoin – numit blocul de geneză – a inclus un mic mesaj de la Nakamoto:
„Chancellor on brink of second bailout for banks.”.
Blockchain-ul Bitcoin cuprinde acum peste 500.000 de astfel de blocuri, iar unul nou este adăugat aproximativ la fiecare 10 minute. Cele mai multe dintre aceste blocuri conțin date legate de trimiterea și primirea Bitcoin-ilor.
Agenția Branger_Briz a lansat un proiect de artă interactivă numit „Messages from the Mines”, care explorează blockchain-ul Bitcoin și dezvăluie lucrări de artă și mesaje ascunse în cod. Există mai multe moduri de a codifica informațiile în Bitcoin, astfel încât mesajele ar putea fi ascunse în adresele portofelului Bitcoin sau atașate ca semnături pe tranzacțiile Bitcoin.
⇢ Poate ai timp să citești o carte despre blockchain
⇢ Dacă ai bitcoini, iată ce magazine online românești îi acceptă