(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Ca mulți alții, și eu am fost fascinat de viața actorului Dragoș Pâslaru, acum în vârstă de 70 de ani. Rolul său cel mai cunoscut este cel al lui Horia Sima, din filmul „Drumeț în calea lupilor” (1988). A participat la Revoluția din 1989 și, în 13-15 iunie 1990, a manifestat și a vorbit în Piața Universității, împotriva regimului Iliescu instaurat după înlăturarea clanului comunist; atunci a fost bătut de mineri. În același an, a părăsit lumea teatrului. S-a călugărit, în anul 1999, la Mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea, devenind fratele Vasile. Ulterior, a devenit ieromonah cu numele de părintele Valerian. În prezent, este starețul mănăstirii Pătrunsa.
Filmul „Scara” îi este dedicat acestui actor deosebit, care s-a luptat cu viața și a crezut în valorile democrației. Vlad Păunescu a vrut să surprindă cât mai mult din destinul acestui om și din activitatea profesională. În orice creație, acesta este un risc: să vrei să spui totul te va condamna la o superficialitate pe care nu o vei simți poate în momentul producției.
Actorul călugăr
Pelicula are două ore și jumătate și este foarte solicitantă pentru spectator. Momentele emoționale punctează cele mai importante scene și ele necesită o anumită empatie a celui care privește filmul. În cadrul poveștii, au fost surprinse pe fundal clipele de schimbare din istoria comunistă a României și începuturile „democrației originale”, cum o numea atunci Iliescu.
Cariera actorului, începută în anii 1980, nu a cuprins foarte multe titluri: până în 15 piese de teatru și aproape 20 de filme. Dar aceste roluri au fost concentrate între 1980 și 1999, timp în care Pâslaru s-a tot căutat pe sine însuși și a pendulat între activitatea artistică și acțiunile civice.
Inspirat din toate aceste fapte şi întâmplări reale, „Scara” urmăreşte parcursul spiritual al lui Andrei, un tânăr sensibil şi inadaptat social care, aflat în căutarea formulei fericirii, se hotărăşte să devină actor. După căderea comunismului, orbit de iluzia libertăţii şi a democraţiei, Andrei se loveşte de o serie de evenimente brutale, momente ce au marcat profund istoria recentă a ţării. Găsindu-şi refugiul în rolul lui Alioşa într-o adaptare pentru scenă a romanului „Fraţii Karamazov” de Dostoievski, tânărul devine tot mai apropiat de personajul său, descoperind treptat drumul spre înţelegerea divinităţii.
Scara către cer
„Scara” din titlu este drumul pe care trebuie să-l parcurgă un muritor către cer. Este un fel de izbăvire a păcatelor în trepte, în etape care se desfășoară pe toate planurile vieții: munca, relațiile cu ceilalți, iubirea, implicarea în societate etc.
Acesta este firul roșu al filmului, însă regizorul parcă vrea cu toată dorința să arate acest lucru, așa că atinge limitele obsesiei, la un moment dat. Din păcate, personajul principal este incomplet dezvoltat, din această cauză. De exemplu, nu înțelegem pe deplin relația cu soția lui, nu deslușim natura neînțelegerilor dintre ei (în afară de evidentul alcool consumat în exces), nu găsim justificări pentru adulterul lui.
Eduard Trifa (Andrei) face un rol mozaic, un rol care nu pare închegat. Tot timpul copleșit de gânduri și ezitări, fără prea mare tragere de inimă pentru teatru (contrar afirmațiilor lui din poveste), cu gesturi prea largi pentru unele situații. Pe alocuri, dialogurile par artificiale, exagerat de dramatice sau pur și simplu neverosimile și mi-au amintit de filmele românești din perioada comunistă, iar acest lucru afectează și rolul Andrei.
„Nimic din ceea ce vedeți în film, niciun moment greu din viața lui care se vede pe ecran nu a fost inventat. Dragoș Pâslaru a trecut prin Mineriadă, a fost bătut crunt, până la comă. A traversat Revoluția cu aceeași dorință de bine și de schimbare pe care am avut-o cu toții atunci și am vrut ca prin «Scara» să prezint adevărata istoria a ceea ce s-a întâmplat în acei ani, cu speranța ca aceste lucruri să nu se mai repete vreodată. Filmul trasează o linie corectă a evenimentelor istorice care s-au împletit cu viața lui Dragoș înainte și după momentele Revoluției și Mineriadei”, a spus Vlad Păunescu într-un interviu.
Pe de altă parte, am apreciat scenele de reconstituire ale vieții din comunism – cozile, petrecerile clandestine, economia trocului – și mi s-a părut că au fost folosite foarte fin înregistrările color din acele vremuri, îmbinate cu filmări actuale.
Distribuţia are peste 80 de personaje şi este completată de actori tineri ca Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeş și Ioana Bugarin, dar şi de actori consacraţi:
- Horaţiu Mălăele (în rolul directorului orb de teatru)
- Valentin Teodosiu
- Ioana Crăciunescu
- Nicodim Ungureanu
- Ion Andrei Ionescu
- Magda Catone
- Dragoş Galgoţiu (debut ca actor în lungmetraj).
Vlad Păunescu a spus că dedică acest film „făuritorilor de spectacole”, deoarece el și soția sa, Oana, au trăit în acest mediu artistic, de unde au învățat multe. Păunescu a fost cameraman debutant la filmul „Pruncul, petrolul și ardelenii”, în care a jucat Dragoș Pâslaru, deci iată încă o legătură personală cu destinul actorului.