(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Anul ăsta mi-e lehamite să mai public perle de la licenţă şi de la admitere. Mi-a rămas însă în minte un pasaj găsit într-o lucrare de la examenul de licenţă, pe care-l voi parafraza.
Autorul/autoarea spunea că autorul unui blog are de ales dintre două variante privind conţinutul:
- poate copia şi lipi pe blog conţinut luat de pe alte site-uri, pentru a face trafic
- poate crea conţinut original
Dacă a rămas cu treaba asta după 3 ani de facultate, mai că-mi vine să-mi dau palme şi chiar merit nu numai să-mi scadă salariul, ci să mi-l ia de tot şi să mă pună şi să dau înapoi ce am primit pînă acum.
Cît despre cel care a scris la alt subiect „organizaţia antinegrii KKK”, n-am nici o responsabilitate faţă de el. Sper numai să nu-l întîlnesc vreodată în viaţă.
Mi-ar fi plăcut să compar perlele de la admiterea 2007 cu cele de la licenţa 2010, să vedem dacă am făcut vreun progres în trei de facultate.
Aveţi totuşi idee când se vor afişa rezultatele? Eu am făcut bătături la degete şi am tocit F5-ul.
Rezultatele se vor afişa sigur după ce vor fi corectate toate lucrările, puse notele, deschise colţurile, făcute listele, semnate de rector ş.a.m.d.
Va multumim frumos pentru lamurire. Ne-am linistit acum.
Dyna, ai inteles, da? Poti sa lasi F5-ul acum. :)