Dar eu privesc Cernobîlul ca începutul unei istorii noi, el nu este numai o cunoaștere, ci și o arheocunoaștere, pentru că omul a început să pună sub semnul întrebării vechile reprezentări despre sine și lume. Când vorbim despre trecut sau viitor, ne punem în aceste cuvinte reprezentările noastre despre timp, dar Cernobîl este, înainte de toate, o catastrofă a timpului. Radionuclizile aruncate deasupra pământului nostru o să trăiască cincizeci, o sută, două mii de ani. Și mai mult. Din punctul de vedere al vieții oamenilor, ele sunt veșnice. Și atunci ce putem pricepe? Oare stă în puterea noastră să înțelegem sau există un sens în acest lucru groaznic, necunoscut nouă?
Despre Franța, Lille și LYON, cu cele mai bune intenții
Om fi noi românii (sau est-europenii în general) ușor adaptabili, dar e lucru mare să te obișnuiești cu adevărat să trăiești în altă țară, în alt oraș, să împarți spațiul cu oameni pe care nu i-ai mai văzut pînă atunci.
