Bancurile sunt variate, dar nu ajung nici pe departe la varietatea din acea epocă. Unele sunt de tip „poantă”, altele sunt adevărate schițe. Există bancuri cu dialog sau bancuri de tip enumerare.
Pe măsură ce citeam, mi-am dat seama că unele rememorări diferă în funcție de regiunea din țară în care a trăit fiecare copil de atunci, acum adult intervievat. Lipsuri au fost peste tot în România comunistă, dar unele părți ale țării au fost mai oropsite decît altele, iar unele au „fentat” un pic regimul auster.
La avanpremieră, ne întrebam dacă subiectul nu s-ar fi pretat la un film artistic, dar Jude a spus că nu i s-ar fi potrivit lui acel stil. Abordarea asta documentară și rece te face într-adevăr să fii mai atent asupra cazului și să-ți formezi propriile opinii după ce ieși din sală.
