De ce “tinerețe” la plural în titlu? Poate pentru că este vorba despre secvențe disparate, un mozaic al adolescenței lui Daniel. Acesta se maturizează treptat și se va uita înapoi la toate acele întîmplări intense cu un surîs pe chip.
Pe măsură ce citeam, mi-am dat seama că unele rememorări diferă în funcție de regiunea din țară în care a trăit fiecare copil de atunci, acum adult intervievat. Lipsuri au fost peste tot în România comunistă, dar unele părți ale țării au fost mai oropsite decît altele, iar unele au “fentat” un pic regimul auster.
Este o carte care se poate citi pe bucăți, pentru că așa și este construită, din cărămizi narative de diverse culori. Pe măsură ce vei parcurge textele, vei simți că te plimbi și tu alături de autor prin Timișoara și, chiar dacă erai prea mic(ă) să mai ții minte ceva din perioada comunistă, tot vei percepe atmosfera acelor vremuri.
Cînd m-am apropiat, am observat că fiecare copil primea o pastilă pe care trebuia să o pună în gură imediat. Am primit și eu una, mi se pare că era dulce. După mulți, mulți ani, am aflat că era iodură de potasiu și ne era administrată ca să atenueze eventualele efecte ale radiațiilor de la Cernobîl, care tocmai ajunseseră și la noi în țară.
Marele merit al cărții este că studiile cuprinse între copertele ei deduc, din documentele de la CNSAS, cum se descurcau românii în acele vremuri cumplite, dar fac și o radiografie a modului în care statul totalitar încerca să înnăbușe orice semn de libertate sau, din contra, să ofere mici debușee (cum erau meciurile de fotbal pe stadioane).
Suki Kim a fost de mai multe ori în Coreea de Nord dar în două rînduri a avut “șansa” de a preda engleza la universitatea elitei politice. Studenții erau copiii marilor ștabi din Partidul Muncitorilor, deci erau considerați cei mai buni dintre cei buni. Cu toate acestea, șocul cel mai mare a fost să constate că acești tineri știau despre lume mai puțin decît știa un elev de școală primară din Europa sau din SUA.
