(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
În septembrie 1981, au fost descoperite mai multe inscripții anti-comuniste pe peretele Comitetului Județean PCR Botoșani. Erau lozinci prin care autorul cerea drepturi, democrație, hrană, căldură, sindicate libere ș.a.m.d.:
- „Cetățeni! Trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi”
- „În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere «Solidaritatea» și «Solidaritatea rurală». Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi”
- „Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptățile din țara asta”
- „Cetățeni! Țara noastră are o situație economică grea. Datoriile externe au atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»”.
Imediat a intrat pe fir Securitatea care a pornit dosarul de urmărire „Panoul”. Din aproape în aproape, autorul lozincilor scrise cu cretă cu caractere tipografice majuscule a fost prins: era vorba despre un elev care asculta Europa Liberă și care a simțit să facă acest gest pentru a se elibera psihic. S-a deschis dosarul „Elevul”, iar Mugur Călinescu a fost anchetat de mai multe ori. În cele din urmă, a promis că nu va mai face așa ceva niciodată. În 1983, este diagnosticat cu leucemie. Peste 5 ani, elevul a murit din motive necunoscute.
„Nu plătiți apa caldă care n-o avem!”
Nu a fost singurul caz în care cineva scria lozinici anti-comuniste în spații publice. Dar filmul lui Radu Jude urmărește acest caz deosebit, în care „obiectivul” este un elev de liceu. Creația este inspirată de textul spectacolului documentar cu același nume, de Gianina Cărbunariu. La avanpremiera din 17 februarie, de la Cinema Elvire Popesco, am aflat că a fost dezhumat corpul lui Mugur la un moment dat, pentru cercetări, dar nu se cunosc rezultatele acestora.
Modul de realizare a documentarului este deosebit: textele din dosarele de la Securitate sunt animate de actori, în decoruri deosebite construite într-un studio TV. Scenografa Irina Moscu a explicat că i s-a cerut un decor teatral. Este vorba despre mai multe decoruri situate concentric față de punctul din mijloc, unde se află camera. Este o analogie cu un panoptic, un spațiu care poate fi surprins dintr-o singură privire. O închisoare de acest tip ar fi presupus un singur gardian care supraveghează celulele. Dar, din cauză că deținuții nu știu cînd îi privește gardianul și cînd nu, ei se vor comporta ca și cum ar fi mereu supravegheați.
Fragmentele din dosarele de la Secu sunt recitate sobru, rece, fără prea multe inflexiuni. A fost alegerea regizorului, care a dorit să ofere spectatorilor informația, lăsîndu-i să reflecteze singuri, neinfluențați de vreun joc actoricesc psihologic.
Între aceste mărturii rostite, sunt secvențe de tot felul din arhiva TVR, unele dintre ele chiar restaurate de realizatorii documentarului: interviuri cu cetățeni, sfaturi gastronomice, secvențe din spectacole omagiale, reportaje din uzine etc. Radu Jude a spus că a ales înregistrări din perioada în care se desfășura ancheta elevului Călinescu. Legătura cu povestea principală este deci prin cronologie, nu prin tematică.
Mi s-a părut totuși prea lung documentarul. Ritmul lent și acumularea de detalii cer o răbdare desebită din partea spectatorului, nevoit să stea țintuit două ore și un pic în scaunul de cinema. Cu toate acestea, acest ritm îl imită pe cel în care se desfășurau anchetele Securității: suspectul era chemat de zeci de ori pentru a fi anchetat, i se puneau aceleași întrebări, era pus să mărturisească aceleași lucruri, toate astea pentru a-l slăbi, pentru a-l face să recunoască și lucrurile de care nu era vinovat.
„Protecția tineretului”
Un fapt inedit este acela că actorul tînăr care-l joacă pe elevul Călinescu este din Botoșani. Pentru a se pregăti pentru rol, Șerban Lazarovici a povestit că s-a plimbat de cîteva ori seara prin oraș, așa cum făcea personajul principal care avea o afecțiune medicală ce necesita mișcare zilnică.
La avanpremieră, ne întrebam dacă subiectul nu s-ar fi pretat la un film artistic, dar Jude a spus că nu i s-ar fi potrivit lui acel stil. Abordarea asta documentară și rece te face într-adevăr să fii mai atent asupra cazului și să-ți formezi propriile opinii după ce ieși din sală.
Ultima parte a documentarului reprezintă bucăți din interviurile cu securiștii, și acestea „recitate” de actorii care apăruseră în film. Evident, niciunul dintre ei nu se consideră vinovat de ceea ce a făcut, iar cel specializat pe cazurile cu tineri a spus că ceea ce făcea el se numea „protecția tineretului”, nu supraveghere sau urmărire.
Recomand documentarul tuturor celor interesați de disidența din perioada comunistă, dar și celor care, din cauză că erau foarte mici atunci sau încă nu se născuseră, nu știu prea multe despre traiul cotidian în comunism și supravegherea permanentă a Securității. Urmăriți pagina de Facebook a documentarului, pentru a afla din timp datele de difuzare!
Și, bineînțeles, abia aștept următorul film al lui Radu Jude, care, potrivit spuselor lui, va fi unul „cu sex”!
Poate te interesează:
De ce am făcut „Tipografic majuscul” (spectacolul & filmul)