Cuvînt-cheie: note

Web-ul a permis eliberarea femeii musulmane integriste. Acest instrument de comunicare este un spațiu original al libertății și al emancipării pentru femeile salafiste. Pe Internet, nu mai este nevoie să porți burqa. […] Cînd ajunge bărbatul acasă, femeia trebuie să stea în altă cameră, dar pe Internet sunt în ‘camere’ comune.

(„Terroristes. Les 7 piliers de la déraison” de Marc Trévidic)

Lângă calea ferată zace o grămăjoară de haine. Un material albastru-deschis, poate o cămașă, de-a valma cu ceva de un alb murdar. Probabil că e gunoi, aruncat din tren, din mers, direct în păduricea de arbuști de pe taluz. Poate că a fost lăsat în urmă de către inginerii care lucrează la partea asta de cale ferată; sunt prin preajmă destul de des. Sau ar putea să fie altceva. Mama îmi spunea tot timpul că am o imaginație care dă pe-afară; același lucru mi l-a spus și Tom. Nu mă pot abține; văd niște țoale aruncate la un loc, un tricou murdar sau un pantof singuratic și nu mă pot abține să nu mă gândesc la celălalt pantof și la picioarele din care au ieșit.

(„Fata din tren” de Paula Hawkins)

„Gospodina“. Într-o zi am plâns de foame. Făceam naveta cu autobuzul, la 50 de kilometri de Bucureşti, mă sculam la 5 dimineaţa şi mă întorceam acasă la 7 seara. Toată ziua, la şcoală, nu mâncasem nimic, pentru că n-aveam ce, iar la întoarcere mai găsisem la „Gospodina“ o ultimă porţie de pilaf. Când am ajuns acasă şi am deschis caserola, am văzut că pilaful era mucezit. Flori mari de mucigai, vorba poetului, pe toată suprafaţa lui. N-aveam nimic altceva şi nici în oraş nu mai aveam ce să găsesc. M-am culcat nemâncată, plângând. (I.P.)

(„Și eu am trăit în comunism” de Ioana Pârvulescu)